Insulele Kerguelen
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Insulele Kerguelen (franceză Îles Kerguelen) este un arhipelag ce face parte din Teritoriile australe şi antarctice franceze. Este situat între la coordonatele 48°35' şi 49°54' latitudine sudică şi 68°43' şi 70°35' longitudine estică, în sudul Oceanului Indian. Insulele formează un district în cadrul TAAF şi se află la aproximativ 3400 km sud de insula Réunion, 2000 km de coastele Antarcticii şi 4800 km de Australia.
Arhipelagul, de origine vulcanică, are o suprafaţă totală de 7215 km², înconjurată de aproximativ 300 insuliţe secundare unele situate la doar cîteva sute de metrii de aceasta. Insula principală, Grande Terre cunoscută ca şi Insula Dezolării, reprezintă 92% din suprafaţa totală a insulelorşi are o lungime de 150 km de la est la vest şi de 120 km de la nord la sud cu o altitudine maximă de 1850 m, Muntele Ross, situat în vestul insulei şi acoperit de o calotă glaciară. Cele mai importante insule secundare sunt:
- île Foch situată în nord, cu o suprafaţă de 206,2 km²:
- Île Saint-Lanne Gramont, situată to în nord, cu o suprafaţă de 45,8 km².
- Île du Port, situată în nord, în Golfe des Baliniers, cu o suprafaţă de 43,0 km².
- Île de l'Ouest (în vest, aproximativ 40 km²)
- Île Longue (în sud-est, aproximativ 40 km²)
- Îles Nuageuses (nord-vest)
- Île de Castries
- Île Leygues (nord)
- Île Howe (nord)
- Île Violette
- Île aux Rennes (sud-est, suprafaţă 36,7 km²)
Insula principală este formată in numeroase peninsule, cele mai importante fiind:
|
Clima este oceanică, sub-polară, rece cu vânturi foarte puternice. Temperaturile medii lunare maxime nu depăşesc 10°C dar nici nu scad sub 0°C în lunile cele mai reci iar temperatura medie anuală este de 4,5°C. În estul insulei, unde este situată baza de cercetare Port aux Francais, precipitaţiile sunt în jur de 800mm/an, dar în partea opusă a insulei, precipitaţiile sunt de trei ori mai puternice. Precipitaţiile sunt uneori sub formă de ninsoare, dar sunt deseori urmate de plaoie. Altitudinile mai importante sunt acoperite de gheţari, care înregistrează un recul vizibil în ultimii ani.
Fauna este tipică regiunilor sub-antarctice, insulele fiind populate de pinguini, foci, lei de mare şi numeroase specii de păsări: pinguini, albatroşi, cormorani. În anumite perioade ale anului, pin apele din largul insulelor pot fi observate balene ucigaşe precum şi alte cetacee. Pe insule au fost însă introduse în secolele trecute numeroase specii străine, cum ar fi iepurii, şobolanii, pisici sălbăticite şi inclusiv reni. Pentru nevoile bazelor instalate pe insulă, există şi o crescătorie de oi, cu aproximativ 3500 exemplare, izolate pe una dintre insulele arhipelagului. Vegetaţia este în principal foarte scundă, ierboasă, iar pe măsură ce creşte altitudinea, solul mineral nu mai permite creşterea vegetaţiei. Nu există arbori pe insulă dar în unele sedimente au fost identificate trunchiuri fosilizate dovadă al unui trecut climateric diferit.
Insulele au fost descoperite de expediţia exploratorului francez Yves Joseph de Kerguelen de Trémarec în 1772, şi au fost recunoscute de către expediţia lui James Cook în 1776. Insulele au fost folosite ca bază de re-alimentare de către vapoarele vânătorilor de foci şi de elefanţi de mare din secolul XVIII până la începutul secolului XX. În 1893 o expediţie ia în posesie insulele în numele Franţei şi guvernul oferă fraţilor Henry de René-Émile Bossière concesiunea de exploatare a insulelor pentru 50 de ani. Aceştia au explarat în detaliu insula, coastele ei şi golfurile. În 1924 insulele au fost ataşate administrativ de colonia Madagascar iar din 1955 acestea fac parte din Teritoriile australe şi antarctice franceze.
Baza permanentă de cercetări Port aux français a fost înfiinţată în 1950 iar principalele activităţi ştiinţifice sunt meteorologia, geologia vulcanologia biologia vegetală şi animală şi oceanografia. Din 1992 Centru Naţional Francez de Studii Spaţiale a instalat o bază de urmărire a sateliţilor. De asemenea baza principală are şi rol de suport logistic pentru diverse baze ştiinţifice antarctice, având un spital şi alte facilităţi. Personalul insulei variează între 80 şi 120 de cercetători, în funcţie de perioada anului plus câteva zeci de ingineri ai centrului ce cercetări spaţiale. În plus, insula are o Zonă Economică Exclusivă de 563 869 km², prefectul TAAF fiind responsabil cu acordarea drepturilor de pescuit în aceste ape teritoriale.
[modifică] Legături externe
- en Teritoriile australe şi antarctice franceze la CIA World Factbook
- fr Articolul despre crescătorul de oi din Kerguelen
Departamente : Guadelupa (inclusiv Saint Barthélemy şi Saint Martin) · Guiana Franceză · Martinica · Réunion
Colectivităţi : Mayotte (colectivitate departementală) · Polinezia franceză (ţară de peste mări) · Saint Pierre şi Miquelon (colectivitare teritorială) · Wallis şi Futuna (teritoriu)
Statut specific : Noua Caledonie
Teritorii nelocuite : Teritoriile australe şi antarctice franceze (Insula Saint-Paul, Insula Amsterdam, Insulele Crozet, Insulele Kerguelen, Teritoriul Adélie) · Insulele împrăştiate în Oceanul Indian (Bassas da India, Europa, Insulele Glorioase, Juan de Nova, Tromelin) · Clipperton