Iulius Martov
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Iulius Martov (Ма́ртов, numele real Ţederbaum (Ю́лий О́сипович Цедерба́ум)) s-a născut în Constantinopol în 1873. Era fiul unor evrei din clasa de mijloc. Avea să devină liderul menşevicilor din Rusia începutului de secol XX.
A fost forţat să părăsească Rusia şi să trăiască în exil împreună cu alte personalităţi politice radicale. Martov a intrat în Partidul Social Democrat al Muncii din Rusia (PSDMR). La al doilea congres al PSDMR ţinut la Londra în 1903, a fost o dispută între Martov şi Lenin asupra politicii de recrutare de noi membri. Lenin şi-a publicat ideile despre cum trebuie ajutat partidul să avanseze în broşura Ce este de făcut?, care a fost considerat un document care ilustra vederile întregului grup de conducători ai ziarului Iskra, conduşi de Lenin şi Martov. La Congresul de la Londra, diferitele definiţii ale calităţii de membru de partid au fost expuse de doi vorbitori, Lenin apărând ideea calităţii de membru numai pentru militanţii total dedicaţi cauzei (revoluţionarii de profesie), iar Martov optând pentru o interpretare mai largă a noţiunii.
Atât Martov cât şi Lenin îşi bazau ideile lor de organizare pe tendinţele dominante în partidele social democrate europene, în special în cel din Germania. Când s-a votat asupra chestiunii în discuţie, grupul lui Lenin a pierdut şi a provocat sciziunea în partid. Totuşi, ei au fost numiţi bolşevici (majoritari) de-a lungul desfăşurării congresului şi după aceea, deoarece au câştigat un vot în plus la punctul ordinii de zi la care s-a ales echipa editorială a ziarului Iskra. Minoritatea – menşevicii au adoptat şi ei titlul. În mod ironic, votul pentru colectivul redacţional nu a fost considerat atât de important la vremea respectivă. Bolşevicii erau în general în minoritate şi numai faptul că anumiţi delegaţi care ar fi votat altfel cu menşevicii au lipsit, le-a dat câştig de cauză bolşevicilor în problema ziarului.
Martov a devenit unul dintre liderii importanţi ai menşevicilor, alături de Gheorghi Plehanov, Fedor Dan şi Irakli Ţereteli. Lev Troţki a fost de asemenea pentru scurtă vreme membru al facţiunii menşevice, trecând în cele din urmă în tabăra bolşevică.
După reformele aduse de Revoluţia din 1905, Martov a considerat că rolul revoluţionarilor este acela de a asigura o opoziţie militantă noului guvern burghez. El a văzut soluţia în infiltrarea diferitelor organizaţi precum: sindicatele, cooperativele, consiliile comunale şi sovietele, pentru a hărţui guvernul burghez până când condiţiile sociale şi economice vor putea face posibilă izbucnirea revoluţiei socialiste.
Martov a fost tot timpul un menşevic de stânga şi a sprijinit încercarea de reunificare a partidului din 1905. Această reunificare a fost de scurtă durată, cele două facţiuni despărţindu-se în 1907.
În 1914, Martov s-a opus primului război mondial, pe care îl vedea ca pe un război imperialist, tot aşa cum apreciau şi Lenin şi Troţki. El a devenit liderul facţiunii internaţionaliste care se opunea conducerii menşevicilor.
După Revoluţia din Februarie din 1917, Martov s-a reîntors în Rusia, dar a fost prea târziu pentru a opri un număr de menşevici să intre în guvernul provizoriu. El i-a criticat viguros pe acei menşevici, precum Irakli Ţereteli şi Fedor Dan care, parte acum a guvernului, au sprijinit efortul de război. La conferinţa partidului ţinută pe 18 iunie 1917, el nu a reuşit să obţină sprijinul delegaţilor pentru politica de negocieri imediate de pace cu Puterile Centrale.
Când bolşevicii au ajuns la putere ca urmare a victoriei Revoluţiei din Octombrie 1917, Martov a fost marginalizat politic. Această situaţie a fost exemplificată de comentariul lui Troţki adresat lui Martov, atunci când acesta din urmă a părăsit o şedinţa a sovietului, desgustat de felul în care bolşevicii acaparaseră puterea: "du-te acolo unde îţi este locul, la coşul de gunoi a istoriei ". Pentru o vreme, Martov a condus micul grup de opoziţie din Adunarea Constituantă până când bolşevicii au desfiinţat-o. Menşevicii, împreună cu alte partide, au fost scoşi în ilegalitate de guvernul sovietic pe durata războiului civil.
Martov a sprijinit Armata Roşie în lupta împotriva Armatei Albe pe durata războiului civil. Totuşi, el a continuat să denunţe persecutarea ziarelor liberale, a cadeţilor şi a socialist-revoluţionarilor.
În 1923, Martov a fost forţat să plece în exil şi a murit în acelaşi an în Schömberg, Germania. Înainte de a muri a mai fost capabil să lanseze ziarul Curierul Socialist, care a rămas publicaţia menşevicilor în exil în Berlin, Paris şi în cele din urmă în New York, unde ultimii dintre ei au ajuns. Se spune că Lenin a asigurat fonduri pentru această ultimă acţiune a lui Martov.
