Menşevic
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Menşevicii (din limba rusă меншевиr) au fost o facţiune a mişcării revoluţionare din Rusia care a apărut în 1903 după o dispută dintre Vladimir Ilici Lenin şi Iulius Martov, amândoi membri ai Partidului Social Democrat al Muncii din Rusia (PSDMR). La Congresul al doilea al PSDMR, Lenin a apărat ideea unui partid mic format din revoluţionari de profesie, cu un număr mare de simpatizanţi şi suporteri nemembri de partid. Martov nu a fost de acord, el credea că era mai bine să ai un partid mare format din activişti. Majoritatea membrilor de partid a fost de acord cu Martov şi au format facţiunea menşevică, în timp ce facţiunea lui Lenin a devenit cunoscută ca bolşevică. Deşi majoritatea membrilor de partid a fost de partea lui Martov, ei au format o minoritate printre conducători şi astfel se explica, cel puţin în parte, numele de menşevic – de la cuvântul rusesc меншинство minoritate în timp ce bolşevicii erau majoritari – din rusă большинство. Alt sens al fi acela de minimalist, care doreşte mai puţin, spre deosebire de maximaliştii lui Lenin, care aveau o poziţie radicală.
Menşevicii au devenit mai de stânga în timpul Revoluţiei din 1905 şi au fost activi în mod particular în soviete şi în nou apăruta mişcare sindicală. Ca rezultat, cele două facţiuni s-au reunit, iar PSDMR a fost capabil să funcţioneze ca o singură grupare pentru câţiva ani.
Ruptura dintre cele două facţiuni a fost îndelung aşteptată şi a apărut atât din motive pragmatice, bazate pe istorii aşa precum cea a revoluţiei eşuate din 1905, cât şi din motive teoretice, ale clasei sociale conducătoare, ale alianţelor de clasă şi a democraţiei burgheze, dar şi pe motive mult mai prozaice, precum cel al controlului asupra fondurilor partidului. Amândouă facţunile credeau că Rusia nu este dezvoltată atât de mult încât să fi atins punctul de la care socialismul ar fi fost posibil. De aceea, amândouă facţiunile credeau că revoluţia prin care aveau să răstoarne regimul ţarist avea să fie una burghezo-democratică. Bolşevicii considerau că proletariatul în alianţă cu ţărănimea trebuiau să conducă revoluţia, având ca ţel instaurarea dictaturii proletariatului. Pe de altă parte, menşevicii aveau viziunea unei revoluţii burghezo-democratice prin victoria căreia ei ar fi avut acces la fotolii ministeriale într-un guvern democratic de coaliţie.
Mulţi menşevici au părăsit partidul după învingerea revoluţiei din 1905 şi s-au alăturat organizaţiilor de opoziţie care funcţionau legal. După ceva vreme, Lenin nu a mai răbdat acţiunile menşevice numite "lichidaţioniste" (1908) şi acest fapt a dus la desprinderea în 1912, (cu ajutorul a câţiva de menşevici), a facţiunii bolşevice şi formarea unui nou partid. Facţiunea menşevicilor s-a scindat mai apoi în 1914, odată cu începerea războiului. Cei mai mulţi menşevici s-au opus războiului, dar aripa minoritară de dreapta l-a sprijinit din raţiuni de "apărare naţională". După revoluţia din 1917, cei mai mulţi menşevici au sprijinit efortul de război sub sloganul "apărării revoluţiei". Aripa de stânga a partidului, condusă de Martov, şi care avea o influenţă din ce în ce mai mare, a criticat puternic această poziţie şi se arăta complet înspăimântată de decizia partidului de a participa la un guvern de coaliţie burghezo-socialist.
Poziţia mai radicală a lui Lenin a devenit din ce în ce mai populară în timpul primului război mondial odată cu creşterea împotrivirii faţă de regimul ţarist, iar conducători importanţi ai meşevicilor au trecut de partea bolşevicilor, aşa precum Alexandra Kollontai şi Lev Troţki împreună cu grupul lui de sprijinitori. Această sciziune a scăzut popularitatea partidului, ei primind mai puţin de 3% din voturi, comparabil cu cele 20% ale bolşevicilor. Menşevicii de dreapta au sprijinit acţiunile dreptei burgheze împotriva bolşevicilor, în timp ce menşevicii de stânga, majoritari în partid în acel moment, l-au sprijinit pe Lenin în Războiul civil rus care izbucnise. Totuşi, facţiunea menşevică de stânga a lui Martov a refuzat să rupă legăturile cu aripa de dreapta, iar rezultatul a fost acela că presa lor era uneori cenzurată sau oprită de la publicare şi putea să apară cu intermitenţă.
Menşevismul a fost declarat în cele din urmă ilegal după Rebeliunea din Kronstadt din 1921. Un număr de menşevici de frunte au emigrat de atunci. Martov, grav bolnav, a emigrat în Germania, unde a şi murit de altfel în 1932. Înainte de a muri, a fondat ziarul "Mesagerul Socialist" cu fonduri date de vechiul său camarad, Lenin. "Mesagerul Socialist" s-a mutat împreună cu centrul menşevic din Berlin în Paris în 1933, mai apoi la New York în 1939, unde a continuat să fie publicat până pe la sfârşitul anilor şaptezeci.
