Judeţul Vrancea

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

**Judeţul Vrancea**

Regiune:	Moldova
Reşedinţa:	Focşani
Populaţie: •Total 2002: •Densitate:	Locul 26 391.833 loc. aproxim. 81 loc/km²
Suprafaţă: •Total:	Locul 31 4.857, 2% din suprafaţa totală a ţării km²
Abreviere:	VN
Prefix Telefonic:	(+40) x37 ⁽¹⁾
Consiliul Judeţean: •Preşedinte •Adresa web	Marian Oprişan C.J. Vrancea
Prefectura: •Prefect •Adresa web	Ion Oprea Prefectura Vrancea
⁽¹⁾ Pentru fostul operator naţional x este 2, pentru operatorii alternativi de telefonie fixă x este 3.

[modifică] Aşezare

Vrancea este judeţ în regiunile istorice Moldova (la nord de râul Milcov) şi Muntenia (la sud de râul Milcov) din România. Are o suprafaţă de 4.863 km², reşedinţa judeţeană este municipiul Focşani. Principalele cursuri de apă: Siret (între Adjud şi Nămoloasa), Şuşiţa, Putna, Milcov, Râmnicu Sărat (de la Ciorăşti până la vărsarea sa în Siret). Cele mai mari altitudinea deţin vârfurile Lăcăuţ (1776 m) şi Goru (1784 m). Populaţia Vrancei la diferite recensământuri: 1930: 262.560 loc.; 1948: 290.183 loc.; 1956: 326.532 loc.; 1966: 351.292 loc.; 1972: 379.660 loc. Judeţe vecine: la nord-est judeţul Vaslui, la est judeţul Galaţi, la sud-est judeţul Brăila, la sud judeţul Buzău, la vest judeţul Covasna, la nord judeţul Bacău. Judetul Vrancea este cuprins intre coordonatele geografice 45°23’ şi 46°11’ latitudine nordică şi 26°23’ şi 27°32’ longitudine estică, fiind situat in partea de sud-est a ţării, la curbura Carpaţilor Orientali.

[modifică] Organizarea administrativ-teritorială

Judeţul Vrancea, ca unitate administrativ - teritorială organizată cu rang de judeţ, cuprinde, conform actualei împărţiri administrativ - teritoriale, 64 de localităţi din care 2 municipii, 3 oraşe şi 59 de comune în componenţa cărora se află 331 sate.

[modifică] Relief

Dispus în trepte dinspre vest spre est, cuprinde Munţii Vrancei (cu depresiunile intramontane Greşu şi Lepşa ), Dealurile Subcarpatice şi Câmpia Siretului Inferior, mărginită la nord-est de Podişul Moldovei (Colinele Tutovei) şi la sud–est de Câmpia Râmnicului.

Munţii Vrancei sunt munţi de increţire , alcătuiţi din culmi ce provin din fragmentarea platformei de eroziune de 1700 m (Goru - 1785 , Lăcăuţi – 1777 , Giurgiu – 1720 , Pietrosu – 1672 , Zboina Frumoasă – 1657). Dealurile Subcarpatice, depresiunile colinare şi dealurile de podiş, cuprind dealurile înalte vestice (două şiruri intre Valea Putnei şi Valea Şuşitei) depresiuni intradeluroase (transversal sau de-a lungul văilor Şuşiţei, Putnei şi Milcovului, precum şi la cumpăna apelor între bazinul Milcovului şi Râmnei), dealurile înalte Măgura Odobeştilor – 966 m), glacisul subcarpatic, care face legătura între Dealurile Subcarpatice. Câmpia Siretului Inferior şi Câmpia Râmnicului, se înclină spre est până la altitudinea de 20 m , la confluenţa Râmnicului Sărat cu Siretul . Câmpia Siretului reprezintă treapta cea mai de jos de pe teritoriul judeţului şi se intinde între glacisul subcarpatic şi râul Siret, cu suprafaţa înclinată de la vest la est şi altitudinea cuprinsă între 20 m şi 125 m .

Câmpia înaltă situată între glacis şi o linie ce trece pe la Mărăşeşti, Vânători, Milcovul, Tătăranu şi la est de Ciorăsti, are o altitudine de 70 m în nord şi 35 m în sud. Ea are aspectul unei suprafeţe netede, uşor învălurită datorită prezenţei unor conuri aluvionare între care câmpia formează depresiuni locale, cu exces de umiditate (bolta Voetin, Lacul Negru, aria de la est de Căiata) datorate adâncimii reduse la care se află stratul de apă.

La nord de Valea Şuşiţei, aspectul câmpiei reprezintă forma unei prisme în trepte ce coboară catre Lunca Siretului, iar în apropierea Adjudului, la terasele Siretului se adaugă cele ale Trotuşului.

Campia joasă se întinde pe linia Mărăşeşti, Vînători, Tătăranu şi de la est de Ciorăşti până la albia Siretului, altitudinea ei fiind de 35–50 m în partea de nord şi de 20–30 m în cea de sud. Este caracterizată printr-o suprafaţă relativ netedă, înclinată în aceeaşi direcţie de scurgere a Siretului şi este traversată de numeroase albii, meandre şi depresiuni cu exces de umiditate, separate intre ele prin grinduri teşite.

[modifică] Geologie

Din punct de vedere geologic, zona judeţului Vrancea aparţine platformei Moesice, alcatuită din două etaje structurale: unul inferior ce corespunde fundamentului cristalin şi unul superior ce corespunde cuverturii sedimentare.

Şisturile cristaline, împreună cu o parte din învelişul lor sedimentar sunt străpunse de roci eruptive în cea mai mare parte acide (porfire) şi de roci bazice. Fundamentul de şisturi cristaline este de vârstă mai veche decât Ordovicianul, probabil Precambrian. Cuvertura sedimentara din Platforma Moesica incepe cu Silurianul şi se termină cu Cuaternarul.

Prin lacune cu caracter regional, sedimentele s-au separat în mai multa cicluri de sedimente dupa erele geologice în care s-au depus de la Ordovician - Carbonifer până la Cuaternar. Partea bazală a Cuaternarului este reprezentată de pietrişuri, nisipuri şi lentile argiloase, rezultat al depunerii materialului transportat de vastele conuri de dejecţie din zona carpatică de curbură. Peste acestea este suprapus relieful caracteristic depozitelor fostelor albii respectiv pietrişuri şi nisipuri cu grosimi cuprinse între 3 si 7 m în zona de câmpie. După migrarea albiilor, aceste sedimente au fost acoperite de depozite loessoide de natură deluvială-proluviala cu grosimi cuprinse între 2 şi 8 m.

[modifică] Reţea hidrografică

Reţeaua hidrografică a judeţului Vrancea măsoară 1756 Km cursuri de apă codificate cu următoarele subbazine hidrografice principale:

1. Subbazinul Siret, 1.230 Suprafaţa km²

2. Subbazinul Trotuş, 130 Suprafaţa km²

3. Subbazinul Putna, 2.480 Suprafaţa km²

4. Subbazinul Râmnicu Sărat, 673 Suprafaţa km²

TOTAL 4.513 km²

[modifică] Flora

Flora cuprinde aproximativ 1500 de specii de plante având ca origini fitogeografice ţinuturi din Orientul Îndepartat până la Oceanul Atlantic şi din nordul Eurasiei până la bazinul mediteranean. Numeroase specii sunt considerate monumente ale naturii, fiind ocrotite de lege (floarea de colţ, bulbucii de munte, papucul doamnei, etc).

[modifică] Fauna

Fauna cinegetică este bogată (cocoşul de munte, acvila ţipătoare, corbul, cerbul, ursul, mistreţul, râsul la munte, popândăul la şes). În lacurile şi râurile Vrancei găsim păstrăvul, molanul, boişteanul, miholtul etc., cele 20 de fonduri de pescuit în apele de munte însumând aproximativ 250 km.

Există în Vrancea 16 rezervaţii naturale cu o suprafaţă de 2862 ha din care cele mai cunoscute sunt Cheile Tişitei, Cascada Putnei, Râpa Roşie, Lacul Negru, Cheile Narujei, Căldările Zabalei, Focul Viu de la Andreiaşu, Dălhăuţi, Lunca Siretului.

Terenurile agricole ale judeţului Vrancea se întind pe fâşia cuprinsă între malul drept al Siretului şi poalele dealurilor subcarpatice ale Munţilor Vrancei. Deşi clima este corespunzătoare culturilor de câmp, mai propice este cultura viţei de vie (9,95% din podgoriile României) şi producţia de vinuri, Vrancea fiind cel mai mare judeţ viti – vinicol al ţării, exportator în Europa, America şi Japonia.