Limba protoromână
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Limba protoromână, numită şi română comună, română primitivă (comună), străromână, romano-balcanică sau traco-romanică este considerată de lingvişti o limbă unitară din care s-au desprins ulterior, după unii lingvişti[1], limbile romanice de est actuale : româna, aromâna, meglenoromâna şi istroromâna, sau, după alţi lingvişti[2], dialectele limbii române : dacoromân, aromân, meglenoromân şi istroromân.
Neexistând documente care s-o ateste, această limbă este reconstituită pe baza trăsăturilor comune limbilor romanice de est.
Perioada existenţei acestei limbi este controversată. Începuturile ei s-ar situa în secolele al V-lea, al VI-lea, al VII-lea sau al VIII-lea. Nici sfârşitul ei nu este situat de toţi cercetătorii în aceeaşi perioadă: secolul al X-lea, când s-a desprins de ea limba aromână, sau secolele al XIII-lea sau al XIV-lea, când s-au separat şi meglenoromâna şi istroromâna.
Protoromâna a fost influenţată de limba protoslavă, odată cu aşezarea masivă a slavilor în Peninsula Balcanică, ceea ce a provocat şi dislocările vorbitorilor protoromânei. Aceasta a produs separarea celor patru limbi romanice de est.
[modifică] Note
- ^ G. Giuglea, Alexandru Graur, Ion Coteanu etc.
- ^ Gustav Weigand, Ovid Densuşianu, Sextil Puşcariu, Alexandru Rosetti, Theodor Capidan etc.
[modifică] Bibliografie
Sala, Marius et al., Enciclopedia limbilor romanice, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1989
