Limba meglenoromână

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

meglenoromână (vlăşească) †

A creat prin: {{{creator}}} în {{{an}}}

Scop: {{{scop}}}

Vorbită în: Grecia, Republica Macedonia, România

Regiuni:Vorbită în: Balcani

Perioadă existenţiei: {{{perioadă}}}

Număr de vorbitori: limbă maternă: 5000 la 12.000

Loc:

Sistem de scriere: alfabetul latin

Tipologie: SVO

Clasificare:

limbi indo-europene
italice
  romanice
   romanice de est
    meglenoromână

Statut oficial

Naţiuni: nici una

Reglementată de: nici una reglamentare oficială

Coduri de limbă

ISO 639–1 {{{iso1}}}

ISO 639-2 roa

ISO 639-3 {{{iso3}}}

SIL RUQ en

SIL {{{sil2}}}

Text în limba

Declaraţia Universală a Drepturilor Omului - Art.1
{{{text}}} Tatăl nostru
{{{text}}}

Transliteraţie

{{{transliteraţie}}}

Limbă - Listă de limbi - Lingvistică

Vizitaţi Wikipedia [[:{{{code}}}:|în meglenoromână]]!

{{{hartă}}}

Această pagină poate conţine caractere Unicode.

Meglenoromâna este considerată de unii lingvişti^[1] o limbă autonomă făcând parte din ramura de est a limbilor romanice, împreună cu limbile română, aromână şi istroromână. După alţi lingvişti^[2], este un dialect al limbii române, împreună cu dialectele dacoromân, aromân şi istroromân. Meglenoromâna nu mai este vorbită decât de o populaţie estimată între 5000 şi 12.000 de vorbitori care se numesc pe ei înşişi „vlaşi”^[3], în Macedonia greacă, în câteva sate din Republica Macedonia din fosta Iugoslavie şi în câteva sate din România.

Cuprins

1 Istorie
2 Distribuţie geografică
3 Câteva particularităţi în raport cu româna
4 Particularităţi fonetice
5 Note
6 Bibliografie
7 Legături externe

[modifică] Istorie

Meglenoromâna este limba romanică de est a cărei istorie este cel mai puţin cunoscută, deoarece nu are atestări vechi. Pe când aromâna s-a despărţit de celelalte limbi romanice de est în secolul al IX-lea, se presupune că meglenoromâna s-a separat de română într-o epocă mai recentă. Una dintre ipoteze este că aceasta s-a petrecut în secolele XI sau XII. Altă teorie afirmă că meglenoromânii^[4] au fost stabiliţi în Macedonia de către bizantini abia în secolul al XIV-lea.

Există puţine texte scrise în meglenoromână. Primele au fost înregistrate de lingvişti^[5]. Mai există câteva culegeri de literatură populară^[6] apărute între 1900 şi 1930, şi o singură lucrare cultă, o broşură despre creşterea viermilor de mătase^[7], cu grafia adaptată după cea română şi cu termeni împrumutaţi din aceasta.

[modifică] Distribuţie geografică

Meglenoromâna este vorbită mai ales în Macedonia grecească, în regiunea Meglen, prefecturile Kilkis şi Serres, şi în mai multe sate din Republica Macedonia apropiate de frontiera cu Grecia. Unul din aceste sate, Huma, are populaţie majoritar meglenoromână. După primul război mondial, un mare număr de meglenoromâni au emigrat mai întâi în Cadrilater, apoi în judeţul Tulcea, în comuna Cerna. În 1940, circa 30 de familii s-au aşezat în comunele Variaş şi Biled din judeţul Timiş.

[modifică] Câteva particularităţi în raport cu româna

Meglenoromâna este mai apropiată de română ca aromâna, ceea ce se explică prin despărţirea mai tardivă de prima. Unii lingvişti o consideră o limbă de tranziţie între cele două.

[modifică] Particularităţi fonetice

Română	Meglenoromână
vocale accentuate de durată medie	vocale accentuate lungi: ā, ē, ī, ō, ū
"a" iniţial neaccentuat: afară	căderea lui "a" iniţial neaccentuat: fară
"ă": rău	"o": rou
"â: cânt	"o": cont
"e" neaccentuat: capete	"i" : capiti
"o" neaccentuat: dormim	"u" : durmim
"f" iniţial: fier	căderea lui "f" iniţial : ier
"ce", "ci": ceva	"ţe", "ţi": ţiva
"ge", "gi": ginere	"ze", "zi" : zinere
	sau "dze", "dzi" : dzinere
"h" iniţial sau final: hrănesc	căderea lui "h": rănes
"vi": viu	"ghi": ghiu

[modifică] Particularităţi morfologice

Formă	Română	Meglenoromână
masculin plural	desinenţa -i semivocalic: lupi	căderea desinenţei: lup
genitiv	(al) unui împărat	lu un ampirat
dativ	unui împărat	la un ampirat
indicativ prezent, persoana I singular, conjugarea a IV-a cu sufix	servesc	căderea lui -c: sirbes
indicativ prezent, persoana a II-a singular, conjugarea a IV-a cu sufix	serveşti	căderea lui -ti: sirbeş
infinitiv	infinitiv scurt cu valoare verbală: putem face ceva	infinitiv lung cu valoare verbală: putem faţiri ţiva
gerunziu	plângând	terminaţia -ăra adăugată la gerunziul propriu-zis: plăngondăra
categoria aspectului verbal	nesistematizată: încep să învârt	împrumutată din macedoneană: zănvărtes (aspect perfectiv)

[modifică] Particularităţi de topică

Meglenoromâna preferă plasarea adjectivului demonstrativ, a adjectivului posesiv, a atributului adjectival şi a celui substantival în genitiv înaintea substantivului determinat.

Română	Meglenoromână
dracul acesta sau acest drac	ţista drac(u)
stăpânul meu	meu stăpon
fata împăratului	lu ampiratu il’ă

[modifică] Particularităţi lexicale

Alături de cuvintele de origine latină, vocabularul meglenoromânei conţine multe împrumuturi din limbile învecinate: majoritatea din macedoneană^[8], dar şi din limbile greacă şi turcă. Împrumuturile din aceasta sunt cele mai numeroase în comparaţie cu celelalte limbi romanice de est.

[modifică] Note

^ Alexandru Graur, Ion Coteanu (Acesta o consideră autonomă numai faţă de română, dar ca subdialect sau dialect al aromânei.)
^ Ovid Densuşianu, Alexandru Philippide, Sextil Puşcariu, Theodor Capidan, Alexandru Rosetti, Petar Atanasov etc.
^ Denumire care poate crea confuzii, dat fiind că este folosită uneori şi pentru aromâni.
^ Denumire folosită nu de populaţia respectivă, ci de lingvişti, în perspectiva statutului de dialect al limbii române care i se atribuie în mod tradiţional idiomului vorbit de această populaţie.
^ Primul dintre aceştia a fost Weigand, Gustav, cu Vlacho-Meglen, eine ethnographisch-philologische Untersuchung, Leipzig, 1892.
^ Candrea, I.-Aurel, Texte meglenite. Grai şi suflet, fasc. I-II, 1923, 1924; Papahagi, Pericle, Românii din Meglenia. Texte şi glosar, Bucureşti, 1900; Papahagi, Pericle, Meglenoromânii. Studiu etnografico-filologic, vol. I-II, Bucureşti, 1902
^ Cum si cată bubili, Salonic, 1907
^ Macedoneana fiind o limbă ausbau creată odată cu Republica Macedonia, pe baza unui dialect bulgăresc, lingviştii care au studiat meglenoromâna înainte de aceasta vorbesc de împrumuturi din bulgară.

[modifică] Bibliografie

Atanasov, Petar, Meglenoromâna astăzi, Bucureşti, Editura Academiei Române, 2002

Dahmen, Wolfgang, Rumänisch: Areallinguistik III. Meglenorumänisch. În: Günter Holtus, Michael Metzeltin and Christian Schmitt (ed.), Lexikon der Romanistischen Linguistik, Vol. 3, (Tübingen 1989), pp. 436-447.

Capidan, Theodor, Meglenoromânii, vol. I, Istoria şi graiul lor, Bucureşti, Cultura Naţională, 1925

Kahl, Thede, Aromunen und meglenitische Vlachen: Wachsendes Interesse in Südosteuropa. Kommentierte Bibliographie 1900-2004. În: Balkan Archiv 28/29 (2003/2004), Veitshöchheim, p. 9-118.

Kahl, Thede, The islamisation of the Meglen Vlachs (Megleno-Romanians): The village of Nânti (Nótia) and the "Nântinets" in present-day Turkey. Nationalities Papers 34/1, p. 71-90.