Mihai Pop

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Mihai Pop (n. 18 noiembrie 1907, satul Glod, comuna Strâmtura, Judeţul Maramureş d. 8 octombrie 2000, Bucureşti), folclorist, etnolog, cercetător de renume mondial al culturilor sud-est europene, laureat al premiului Herder (1967), membru de onoare al Academiei Române (2000).

[modifică] Biografie

Mihai Pop provenea dintr-o străveche familie de nemeşi maramureşeni, iar tatăl său a fost preot greco-catolic.

A urmat studii universitare de literatură şi filozofie la Bucureşti (1925 – 1929), studii de specializare în slavistică (1929-1934) la Praga, Bonn, Varşovia, doctor în filologie al universităţii din Bratislava, cu o teză despre cuvintele compuse de origine slavă în limba română, doctor docent în ştiinţe filologice al Universităţii din Bucureşti, asistent universitar (1936-1939) la catedra de literatură română a Universităţii din Bucureşti condusă de Dumitru Caracostea; membru al grupului de cercetări sociologice, la Institutul Social Roman (ISR), condus de Dimitrie Gusti (1929-1936).

În anii războiului (1941 – 1944) a fost numit ataşat cultural la Ambasada română din Bratislava. Îndepărtat din învăţământ în 1948, Mihai Pop s-a ocupat, începând cu anul 1949, de organizarea Institutului de Folclor din Bucureşti, mai întâi în calitate de coordonator al activităţii ştiintifice (1949-1954), apoi ca director adjunct (1954-1965) şi ulterior ca director (1965-1974).

Revine la catedră în anul 1957, fiind conferenţiar (1957-1962) şi apoi profesor de folclor (1962-1975) la Facultatea de limba şi literatura română a Universităţii din Bucureşti, şef al catedrei de literatură română veche şi folclor de la aceeaşi facultate (1968-1972).

În anul 1975 se retrage la pensie, rămânând Profesor consultant la Catedra de Etnologie şi Folclor a Universităţii din Bucureşti.

A mai deţinut şi funcţiile de preşedinte al Societăţii Internaţionale de Etnologie şi Folclor (1971), de preşedinte al societăţilor de etnologie din Paris şi New York, pe cea de membru al Academiei Americane de Ştiinte Sociale, precum şi al altor numeroase societăţi ştiintifice străine.

A fost profesor invitat la mari universităţi: Marburg (Germania), Berkeley si Ann Arbor (SUA), Paris X (Franţa).

Mihai Pop este primul român care a primit, în anul 1967, premiul internaţional "Johann Gottfried Herder".

[modifică] Lucrări publicate

• Obiceiuri tradiţionale româneşti (1978)
• Folclor românesc (1998).

Ţărani cu glugi, imagine din Arhiva Muzeului Etnografic al Transilvaniei

Mai presus de cuprinsul îndelung al cunoaşterilor, omul Mihai Pop cuprinde în lumea spuselor teme care ard în omul care le rabdă. Cum? “Despre Mihai Pop se poate spune că nu a avut timpul şi egoismul de a-şi organiza şi edita opera.” Cărţile profesorului, opera poate, sunt oamenii, studenţii care l-au urmat, întâlnit şi poate cunoscut. Tot ei, studenţii, l-au făcut pe profesor cărţi. În 1997, când profesorul a împlinit 90 de ani, studenţi şi colaboratori au adunat în volume scrierile profesorului: “s-au strâns 2 volume substanţiale care cuprind apariţiile în periodice”.

Un moş stând pe un scaun la umbra tinereţii. Imaginea pe care o văd, singura cu profesorul Mihai Pop. Ştiam că e maramureşan, trecut dincolo în Bucureşti, grăit de unii – ca cei mai mulţi care ştiu sau nu că un nume după care plăteşti simbrie, îl creşti pentru tine, ţiitorul lui. Ce mai fac pentru profesor cei care l-au ştiut, ascultat, învăţat. Îl pomenesc într-un circuit greu, tot mai greu al celor ce rămân. A scris şi vorbit pentru ceilalţi.

Tradiţionale sau noi, spontane sau organizate, obiceiurile ne spun ceva, au în esenţă rosturi care nu le dezmint pe cele cu care au servit ele de veacuri pe om şi societatea în păstrarea bunei rânduieli cu care s-au înscris în istoria noastră culturală.”

Profesorul nu a scris puţin, dar prezenţa sa în viaţa etnologică şi folcloristică, copleşitoare, modelatoare, probând o impresionantă vocaţie şi energie de comunicare, pune într-o ierarhie specială opera scrisă şi acţiunea prin care s-a exprimat cercetătorul.”

A îndreptat scrisul spre locul desfăşurării formelor, mutând în simboluri formule de participare la ele. Le-a spus, interpretându-le conţinutul. Obiceiurile fiind “un mecanism activ al vieţii sociale, un mecanism creator şi păstrător de ordine”.

Pentru memorie, Veşnicia nu plânge decât în clipe. Ele pot fi ale Oamenilor.

[modifică] Legături externe

Vezi Dicţionarul etnologilor români, vol. II, Iordan Datcu, Ed. Saeculum IO, Bucureşti, 1998, pag. 161)