Mihail Manoilescu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Mihail Manoilescu (n. 1891, Tecuci – d. 30 decembrie 1950, închisoarea Sighet) a fost un publicist, economist, ministru de externe şi politician român.

Printre alte funcţii publice pe care le-a deţinut, Mihail Manoilescu a fost ministrul de externe al României în vara anului 1940. Ideile sale economice au fost intens popularizate şi aplicate în America de Sud.

Rămas orfan de tată la 9 ani, se mută cu familia sa la Iaşi. Cu toate că manifesta un interes în drept, din cauza condiţiilor dificile ale familie sale, face studii de inginerie la Bucureşti, terminând primul în anul 1915.

După primul război mondial, Manoilescu a fost funcţionar cu rang secundar în guverne liberale şi averesciene. În anul 1926, aflat într-o misiune economică în Italia, îl cunoaşte pe dictatorul fascist Benito Mussolini, al cărui admirator devine. Partizan al revenirii regelui Carol al II-lea pe tronul României, Manoilescu este întemniţat în toamna anului 1927, dar este achitat la procesul ţinut în 1928.

În 1929, publică la Paris, la editura Giard, în colecţia "Bibliothèque Économique Internationale" prima versiune a operei sale fundamentale "Teoria protecţionismului şi schimburile internaţionale".

După revenirea pe tron a regelui Carol al II-lea, Manoilescu a fost foarte influent în cadrul camarilei regale, fiind ministru pe resort economic ăn diverse guverne ţărăniste. În paralel, a desfăşurat o mare activitate teoretica în domeniul economic, în ţară, Italia şi Portugalia. Ideile sale corporatiste şi protecţioniste încep să fie aplicate în Brazilia ca şi bază de dezvoltare industrială a acestei ţări.

În 1938, si-a organizat ideile economice şi politice în cadrul unui experiment în Transilvania. Tentativa a fost distrusă de adversarii săi politici, astfel că Manoilescu a suferit mari pierderi financiare.

În iulie 1940, Manoilescu a fost desemnat ministru de externe în guvernul pro-fascist condus de Ion Gigurtu. Sub presiunea forţelor revizioniste, susţinute şi de fasciştii italieni, România a fost obligată la concesii teritoriale importante statelor vecine. Întreg capitalul de simpatie, real sau pretins, de care ar fi beneficiat Manoilescu pe lângă oficialităţile italiene, nu au servit la nimic. Aflat într-un post pentru care nu era pregătit, tentativele sale naive au eşuat lamentabil. Cu toate că Germania nu a solicitat acest lucru, Manoilescu a acceptat cererile teritoriale ale Bulgariei asupra Cadrilaterului. În calitatea sa oficială, la 30 august, Manoilescu a semnat Dictatul de la Viena, ce a stabilit un partaj al Transilvaniei între Ungaria şi România.

În 1944, la puţin timp după începutul ocupaţiei sovietice, Manoilescu a fost întemniţat fără proces, timp de 14 luni. În anii 1946 şi 1947, şi-a oferit expertiza economică noilor autorităţi comuniste. Din nou închis în 1948, decedează la sfârşitul anului 1950, şi este înhumat la groapa comună. Comuniştii l-au judecat în absenţă pentru publicarea unor articole pro-fasciste, fiind condamnat la 15 ani de închisoare. Familia a fost anunţată de moartea sa în 1958.

Predecesor: Grigore Gafencu

Ministrul Afacerilor Externe 4 iulie – 4 septembrie 1940

Succesor: Prinţul Mihail Sturdza