Dictatul de la Viena
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Dictatul de la Viena a avut loc pe 30 august, 1940 şi prin acesta o parte din teritoriul românesc al Transilvaniei a fost cedat către Ungaria. Acest act este numit de către istoricii maghiari drept Al doilea arbitraj de la Viena, denumire neacceptată de unii istorici români, întrucât prevederile tratatului nu au fost negociate, ci au fost impuse României.
Cuprins |
[modifică] Preludiul Dictatului
Obţinerea unei porţiuni din Slovacia (parte a ceea ce era numită Ungaria Superioară în timpul vechiului Imperiu Austro Ungar) în 1938 şi cucerirea militară din 1939 a Ucrainei subcarpatice (azi regiunea Transcarpatia din Ucraina) nu a satisfăcut ambiţiile politicienilor maghiari, şi nici opinia publică maghiară. Aceste acţiuni le-au dat doar o parte din teritoriile pierdute prin Tratatul de la Trianon. Ceea ce se dorea era obţinerea Transilvaniei şi a altor teritorii în care locuiau etnici maghiari.
În iunie 1940 Uniunea Sovietică a pretins Basarabia şi Bucovina de Nord, care se uniseră cu România după Primul Război Mondial. Guvernul Român, forţat de prezenţa armatei sovietice, a fost nevoit să îndeplinească aceste pretenţii.
Succesul Moscovei a impulsionat Budapesta să ridice chestiunea Transilvaniei. Puterile Axei au sugerat părţilor implicate să îşi rezolve problemele prin negociere directă. Axa era interesată să păstreze pacea în Balcani, deoarece avea nevoie de exporturile acestora pentru război.
Dictatul a avut loc nu neapărat din dorinţa de a face dreptate, ci pentru a câştiga susţinerea militară a Ungariei de partea Germaniei. La fel ca şi prin Tratatul de la Trianon, a atribuit o zonă multietnică unei alte ţări şi a provocat o migrare masivă a populaţiei, în ambele sensuri.
Negocierile au început la 16 August, 1940 în Turnu Severin. Delegaţia Ungariei a ridicat pretenţii la circa 70.000 km² din suprafaţa României, la care România a răspuns oferind un schimb de populaţie şi o serie de rectificări ale graniţelor. In final, negocierile de la Turnu Severin au eşuat şi se părea că disputa româno-ungară se va muta pe câmpul de luptă. Pentru a evita o astfel de escaladare, Hitler a impus ambelor parţi sa accepte necondiţionat Dictatul de la Viena.
[modifică] Dictatul
Hitler, extrem de preocupat de securitatea zonei petrolifere Ploieşti, a împuternicit pe ministrul de externe al Germaniei, Joachim von Ribbentrop, şi cel al Italiei, Galeazzo Ciano, să comunice deciziile sale delegaţiilor române şi maghiare, separat, lucru care a avut loc pe data de 30 August, 1940 la Palatul Belvedere din Vienna:
Textul “arbitrajului“ de la Viena, (30 august 1940)
1. Traseul definitiv al liniei de frontieră, care desparte România de Ungaria, va corespunde aceluia marcat de harta geografică aici anexată. O comisie româno-ungară va determina detaliile traseului la faţa locului.
2. Teritoriul român atribuit Ungariei va fi evacuat de trupele româneşti într-un termen de 15 zile şi remis în bună ordine acesteia. Diferitele faze ale evacuării şi ale ocupării, precum şi modalităţile lor vor fi fixate în termen de o comisie româno-ungară. Guvernele ungar şi român vor veghea ca evacuarea şi ocuparea să se desfăşoare în ordine completă.
3. Toţi supuşii români, stabiliţi în această zi pe teritoriul ce urmează a fi cedat de România, dobândesc fără alte formalităţi naţionalitatea ungară. Ei vor fi autorizaţi să opteze în favoarea naţionalităţii române într-un termen de şase luni. Acele persoane care vor face uz de acest drept vor părăsi teritoriul ungar într-un termen adiţional de un an şi vor fi primiţi de România. Ei vor putea să ia, fără nici o împiedicare, bunurile lor mobile, să lichideze proprietatea lor imobilă, până în momentul plecării lor, să ia cu ei produsul rezultat. Dacă lichidarea nu reuşeşte, aceste persoane vor fi despăgubite de Ungaria. Ungaria va rezolva într-un mod larg şi acomodant toate chestiunile relative la transplantarea optanţilor.
4. Supuşii români de rasă ungară, stabiliţi în teritoriul cedat în 1919, de către Ungaria României şi care rămâne sub suveranitatea acesteia, primesc dreptul de a opta pentru naţionalitatea ungară, într-un termen de şase luni. Principiile enunţate în paragraful trei vor fi valabile pentru persoanele care vor face uz de acest drept.
5. Guvernul ungar se angajează solemn să asimileze în totul cu ceilalţi supuşi unguri pe persoanele de rasă română, care, pe baza arbitrajului de mai sus, vor dobândi naţionalitatea ungară. Pe de alta parte, guvernul român ia acelaşi angajament solemn în ceea ce priveşte pe supuşii de rasă ungară, care vor rămâne pe teritoriul român.
6. Detaliile rezultând din transferul de suveranitate vor fi reglementate prin convenţie directă între guvernele român şi ungar.
7. În cazul în care dificultăţi sau îndoieli s-ar ivi în cursul aplicării acestui arbitraj, guvernele român şi ungar se vor înţelege pe cale directă. Dacă într-o chestiune sau alta înţelegerea nu se realizează, litigiul va fi supus guvernelor Reich-ului şi Italiei, care vor adopta o soluţie definitivă.
Text publicat în “Universul”, ediţia din 1 septembrie 1940
Sub presiune germană, guvernul român a trebuit să accepte semnarea textului dictatului (vezi video). Surprinzătoare a fost însă reacţia guvernului maghiar, extrem de nemulţumit şi „zdrobit sufleteşte”, neobţinând teritoriul solicitat în suprafaţa şi forma dorită.
Prin Dictatul de la Viena, Ungaria primea 43,492 km² cu o populaţie estimată la 2,609,000 locuitori. Structura populaţiei din această zonă, conform recensământului de la 1930 era:
| Etnia | populaţie | Procente |
|---|---|---|
| Români | 1.304.898 | 50,1 % |
| Unguri | 968.371 | 37,2 % |
| Evrei | 148.620 | 5,7 % |
| Germani | 72.108 | 2,8 % |
| Ruşi | 28.089 | 1,1 % |
| Altele | 81.494 | 3,1 % |
| Structura etnică din Transilvania de Nord | ||
[modifică] Urmările Dictatului
Istoricul Keith Hitchins sintetizează situaţia creată de Dictat în cartea sa "Romania: 1866-1947 (Oxford History of Modern Europe). Oxford University Press. 1994":
- Dictatul de la Viena nu numai că nu a clarificat situaţia, ci a dus la o tensionare a relaţiilor dintre România şi Ungaria. Nu a reuşit să rezolve problema naţionalităţilor, separând toţi etnicii maghiari de toţi etnicii români. Aproximativ 1,200,000 de români, aproximativ 50% din populaţia teritoriului Transilvaniei De Nord, au rămas în porţiunea primită de Ungaria, iar circa 500,000 maghiari au rămas în Transilvania Sudică. (cifrele variază uşor în funcţie de guvernul care le-a furnizat: român sau maghiar)
Armata ungară a intrat în teritoriu pe 5 septembrie. Populaţia maghiară a întâmpinat cu entuziasm trupele şi a văzut separarea de România ca şi o eliberare. Etnia română, majoritară, nu a avut ce să celebreze, pentru ei acest Dictat de la Viena fiind o reîntoarcere la timpurile de conducere maghiară în care li se refuzaseră drepturile de minoritate etnică. Sentimentele amare ale românilor au fost întărite şi mai mult după o serie de incidente în care etnici români au fost masacraţi în mod barbar de trupele hortyste cum ar fi cele de la Moisei, Trăznea, Ip, Sărmaşu, Mureşenii de Câmpie, Câmpia Turzii, Luduş, Prundu Bârgăului, Huedin, Cucerdea, Lăscud. În paralel a fost executată o amplă operaţiune de expulzare/intimidare a etnicilor români pe întreg teritoriul Transilvaniei De Nord. Numărul exact al victimelor acestor acţiuni este disputat între istorici, dar, din păcate, existenţa unor astfel de evenimente nu poate fi disputată.
Elie Wiesel în cartea sa "All Rivers Run To The Sea" la pagina 28, vorbind despre situaţia din Transilvania după Dictatul de la Viena, spune: "O consecinţă a fost aceea că Sighetul a devenit din nou Maramorossziget. Populaţia a salutat cu bucurie primele unităţi "motorizate" ale armatei ungare: trupe pe bicicletă. Şi mama mea s-a bucurat de schimbarea naţionalităţii. Pentru ea aceasta a însemnat o întoarcere la copilărie, fiind recunoscătoare lui Dumnezeu".
[modifică] Anularea Dictatului
Guvernul român care a acceptat Dictatul de la Viena a căzut imediat după aceea, iar la data de 6 septembrie a fost instaurat Guvernul condus de generalul Ion Antonescu. Antonescu a contestat Dictatul de la Viena inclusiv în discuţiile cu Adolf Hitler şi Benito Mussolini, dar nu a obţinut decât o vagă promisiune de revizuire a Dictatului în primăvara lui 1944 din partea lui Adolf Hitler.
După răsturnarea guvernului Antonescu şi întoarcerea armelor contra Germaniei naziste, armata română a participat la luptele pentru eliberarea nordului Transilvaniei în toamna anului 1945. Cu toate acestea, Uniunea Sovietică nu a acceptat reinstaurarea administraţiei civile româneşti decât în martie 1945, după instaurarea guvernului procomunist condus de dr. Petru Groza.
Pe durata Conferinţei de Pace de la Paris, guvernul Ungariei a urmărit să păstreze chiar şi o mică parte a teritoriului acordat prin Dictatul de la Viena. Aceste demersuri au rămas fără rezultat, astfel că articolul 1, punctul 2 al Tratatului de Pace cu Ungaria şi articolul 2 al Tratatului de Pace cu România prevăd nulitatea deciziilor sentinţei de la Viena din 30 august 1940 şi restabilirea frontierei dintre România şi Ungaria astfel cum exista la data de 1 ianuarie 1938.
[modifică] Vezi şi
[modifică] Legături externe
- Biblioteca din Bucureşti Online
- Articol despre Dictat
- Dictatul - din perspectiva Vaticanului
- Din perspectiva Mişcării legionare
[modifică] Bibliografie
- Ioan Scurtu,Theodora Stănescu-Stanciu, Georgiana Margareta Scurtu - Istoria Românilor între anii 1918–1940
- Mihail Manoilescu - Dictatul de la Viena. Memorii iulie-august 1940, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 1991
- Olimpiu Matichescu - Opinia publica internationala despre Dictatul de la Viena
- Aurică Simion - Dictatul de la Viena, editura Dacia, Cluj
- Marinescu, Aurel Sergiu - Inainte si dupa Dictatul de la Viena, Ed. Vremea 2000
- Simion, Aurica - De la rascoala lui Horia la Dictatul de la Viena, Editura Dacia
- Dragomir, Silviu - La Transylvanie avant et apres l'Arbitrage de Vienne
- Marinescu, Aurel Sergiu - O Contributie la Istoria Exilului Romanesc
- Ioan Scurtu, "Istoria Romaniei in anii 1918-1940. Evolutia regimului politic de la democratie la dictatura", Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti.
- M. Musat, I. Ardeleanu, "35 de ani de la marile manifestatii populare îndreptate împotriva Dictatului de la Viena", în "Anale de istorie" nr. 4/1975.
- Adrian Nicolae Petcu (coordonator) - Partidul, Securitatea si cultele. 1945-1989, Ed. Nemira, Bucuresti, 2005
| Al doilea război mondial | ||||||||||
| Teatre de luptă | Evenimente pricipale | Articole specifice | Participanţi | |||||||
|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
|
Preludiu: Principalele fronturi: Cronologie: |
1939: 1940: 1941: 1942: 1943: 1944: 1945: |
• Blitzkrieg Impactul asupra civililor: Urmări: |
• Aliaţii • Axa |
|||||||
|
||||||||||
