Napoleon al III-lea al Franţei

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Napoleon III

Louis-Napoléon Bonaparte (n.20 aprilie 1808, d.ianuarie 1873) a fost primul preşedinte al Republicii Franceze în 1848 şi a devenit apoi, în urma unei lovituri de stat din 1852, al doilea împărat al Franţei, sub numele de Napoléon III.

Viitorul împărat a fost cel de-al treilea fiu al regelui Louis Bonaparte, fratele lui Napoleon I şi regele Olandei, cu Hortense de Beauharnais, fiica împărătesei Joséphine. Din 1815 familia a trăit în exil în Elveţia. Tânărul Louis frecventă liceul la Augsburg, din 1824 trăi alături de familia sa în castelul din Arenenberg în Elveţia. După moartea unui frate mai vârstnic şi a ducelui de Reichstadt (în 1832) el se consideră urmaşul legitim al coroanei imperiale franceze şi încercă să iniţieze în 1836 de la Straßburg o lovitură de stat prin care să reinstaureze imperiul. În urma acestei tentative sprijinite de unele corpuri de armată Napoleon fu arestat şi surghiunit în martie 1837 în Statele Unite ale Americii, de unde se reîntoarse în curând în Elveţia. Expulzat şi de acolo, trăi din 1838 la Londra.

În ziua de 6 august 1840 încercă din nou, de această dată în Boulogne, să-l răstoarne pe regele Louis-Philippe. În urma acestei tentative el fu condamnat la închisoare pe viaţă. Pe data de 25 mai 1846 reuşi să evadeze din fortăreaţa din Ham şi se stabili din nou la Londra. După Revoluţia din 1848 îi fu permisă întoarcerea la Paris, unde deveni deputat în Assemblée Nationale. În 20 decembrie 1848 fu ales preşedinte al Republicii Franceze, prin lovitura de stat din 2 decembrie 1851 primi titlul de "principe-preşedinte" şi puteri dictatoriale. Exact după un an de la lovitura sa de stat şi la 48 de ani de la încoronarea unchiului său Bonaparte fu uns Napoleon al III-lea pe data de 2 decembrie 1852 ca împărat al francezilor, în urma unui plebiscit. Împăratul se căsători în 30 ianuarie 1853 cu contesa spaniolă Eugenie de Montijo, cu care avu un fiu, pe Louis Napoleon.

Epoca celui de-al doilea Imperiu Francez este caracterizată de o industrializare rapidă şi de modernizarea instituţiilor economice şi administrative ale statului. După războiul din Crimeea (1854-1856) şi implicarea în unificarea Italiei Franţa redeveni o mare putere europeană. După eşecul expediţiei militare din Mexic (1862-1867) şi neputinţa sa de a evita conflictul cu Prusia renumele politic al lui Napoleon apuse şi nu mai putu fi restabilit nici prin reformele liberale din 1869. În urma înfrângerii de la Sedan împăratul căzu pe data de 1 septembrie 1870 în captivitate germană şi fu închis în castelul Wilhelmshöhe din Kassel.