Neuron
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Neuronii sunt o clasă de celule specifice pentru sistemul nervos. Neuronul este o celulă adaptată la recepţionarea şi transmiterea informaţiei, unitatea elementară (celulară), embriologică, anatomică, funcţională, trofică şi metabolică a sistemului nervos. Conceptul de neuroni, ca unitate principală a sistemului nervos a fost introdusă de anatomistul spaniol Santiago Ramón y Cajal. El a arătat ca neuronii sunt celule individuale care comunică între ele. O contribuţie fundamentală la cunoaşterea celulei nervoase în stare normală şi patologică a constituit-o la vremea sa grandioasa monografie a lui Gheorghe Marinescu, La cellule nerveuse (Ed. Doin, Paris, 1909).
Cuprins |
[modifică] Ultrastructură
Neuronii au mărimi cuprinse între 100-200 Um si 4-8 Um. Au un corp celular (soma) şi un număr mare de prelungiri.
Din punct de vedere funcţional neuronul se împarte în trei regiuni:
- regiunea receptoare, receptionează şi procesează informaţia, fiind formată din dendrite şi soma. Aici se stabileşte contactul cu alţi neuroni prin sinapse, dar de obicei nu se formează potenţiale de acţiune în această regiune, ci doar potenţiale locale (potenţiale postsinaptice).
- regiunea conductoare leagă regiunea receptoare de cea efectoare. Ea este formată din porţiunea axonului de la locul în care acesta iese din corpul celular hilul axonic până la arborizaţia sa. Aici au loc potenţialele de acţiune prin sumarea potenţialelor locale.
- regiunea efectoare, informaţia (potenţialul de acţiune) este recodificată aici sub formă chimică prin neurotransmiţători şi transmisă prin sinapsa regiunii receptoare a următorului neuron.
Structura
Neuronii au de obicei un singur nucleu mare şi poziţionat central. Aici se produce o cantitate ridicată de ARN-m, iar cromatina este dispersată.
Ribozomii din reticulul endoplasmatic rugos se găsesc sub forma corpusculilor Nissl(sau corpi tigroizi). Axonii nu conţin corpusculi Nissl (şi deci nu participă la sinteza de proteine).
Reticulul endoplasmatic neted are rol în reglarea nivelului de Ca++ din neuron.
Microfilamentele, neurofilamentele si microtubulii formează citoscheletul neuronului.
Mitocondriile se găsesc în corpul celular, dar majoritatea se concentrează în butonii terminali ai axonului, furnizând energie (sub formă ATP) pentru transmiterea semnalului la nivelul sinaptic şi pentru sinteza unor neurotransmiţători.
Corpul celular şi dendritele sunt învelite într-o membrană plasmatică, neurilema, cu o importanţă deosebită în recepţionarea şi transmiterea semnalelor prin canalele ionice. Axonii prezintă axolema, care este învelită de trei teci: teaca de mielină (izolare electrică), teaca celulelor Schwann (secretoare de mielină) şi teaca Henle (nutriţie, protecţie). Teaca de mielină este întreruptă pe alocuri de nodurile Ranvier.
[modifică] Clasificare
După numărul de prelungiri:
- neuroni multipolari, cu număr mare de prelungiri. De obicei au o formă stelată, cu nucleu mare şi sferic, situat central. Pot fi neuroni senzitivi.
- neuroni bipolari, cu două ramificaţii la extremităţi. Au formă fusiformă, iar nucleul este ovalar şi de obicei excentric. Se găsesc de exemplu în retină.
- neuroni unipolari, cu o singură prelungire axonică. De exemplu: celulele cu bastonaş sau celulele cu con din retină.
- neuroni pseudounipolari, cu o prelungire în formă de T: prelungirea iniţială se desparte în două. Sunt sferici, cu nucleu mare, localizat central. Se găsesc în ganglionii rahidieni sau ganglionii spinali.
Funcţional
- neuroni motori sau eferenţi. Neuroni multipolari, mari cu prelungire axonică lungă. De exemplu: neuronii piramidali din cortex.
- neuroni de asociaţie sau interneuronii. Sunt mici, multipolari sau bipolari.
- neuroni senzitivi aferenţi sau receptori. Sunt pseudounipolari şi se găsesc în ganglionii spinali şi ganglionii nervilor cranieni.
[modifică] Proprietăţi funcţionale
Excitabilitatea este proprietatea de a intra în activitate sub acţiunea unui stimul. Membrana joacă un rol esenţial prin canalele sale ionice care se deschid sau se închid în funcţie de modificările de energie din preajma membranei.
Conductibilitatea este proprietatea de a conduce impulsurile. Această conducere se realizează diferit în fibrele mielinice şi amielinice, cele mielinice fiind mai rapide (60-120m/s în cele mai groase, 3-14m/s în cele mai subţiri; iar în cele amielinice 0.5-2m/s).
Degenerescenţa se referă la degradarea neuronului în condiţii de lezare serioasă a axonului.
Regenerarea este proprietatea de a se reface după anumite lezări.
Activitatea sinaptică se referă la codarea chimică a informaţiei şi transmiterea acesteia prin sinapse.
[modifică] Surse
- Olteanu, A.& Lupu, V. (2000). Neurofiziologia sistemelor senzitivo-senzoriale. Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca.
- Miu, A. C. & Olteanu, A. I. (2003). Neuroştiinţe. De la mecanisme moleculare şi celulare la comportament şi evoluţie. Vol. I: Dezvoltarea sistemului nervos. Dacia, Cluj-Napoca.