Oswald Spengler
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Oswald Arnold Gottfried Spengler(29 mai 1880 – 8 mai 1936), filosof idealist (reprezentant al antiintelectualismului) şi istoric german, preocupat însă şi de matematică, ştiinţă şi artă. Opera sa cea mai cunoscută este Declinul Occidentului, publicată în 1918-1922, în care işi elaborează concepţia metafizică asupra evoluţiei ciclice a civilizaţiilor. Proslăvind "spiritul prusac", monarhia şi militarismul, Spengler a fost , totuşi, precursorul ideologic al fascismului.
Cuprins |
[modifică] Biografie
Oswald Spengler s-a născut în 1880, în Blankenburg, într-o familie conservatoare, mic burgheză. La vârsta de zece ani s-a mutat împreună cu familia la Halle, unde a avut parte de o educaţie clasică în timpul liceului. A studiat greaca, latina, matematica şi ştiinţele naturale, cultivându-şi în acelaşi timp afinitatea pentru poezie, dramă şi muzică.
După moartea tatălui, în 1901, Spengler a frecventat mai multe universităţi (Munchen, Berlin, Halle) urmând cursuri precum: istorie, filosofie, matematică, ştiinţele naturii, limbi clasice, muzică.
În 1904 şi-a încheiat studiile, cu o teză despre Heraclit, iar în 1905 a suferit o cădere nervoasă.
O scurtă perioadă de timp a fost profesor la Saarbrucken şi la Dusseldorf, iar între 1908 şi 1911 a fost profesor la un gimnaziu din Hamburg, unde a predat istorie, matematică şi ştiinţele naturii. După moartea mamei, în 1911, s-a mutat în Munchen, unde a trăit până la sfârşitul vieţii, în 1936. Spengler şi-a petrecut ultimii ani din viaţă la Munchen ascultând Beethoven şi citind Moliere şi Shakespeare. A facut excursii ocazionale în munţii Harz şi în Italia.
[modifică] Declinul Occidentului
Cea mai importantă şi mai cunoscută carte a lui Spengler este Declinul Occidentului.
Iniţial, Spengler intenţiona să se refere, în Declinul Occidentului, la situaţia Germaniei în contextul european, dar, ulterior, şi-a extins cadrul cercetării. A fost inspirat de cartea lui Otto Seeck – Declinul Antichităţii. Deşi a fost terminată în 1914, publicarea cărţii a fost întarziată de primul război mondial. La momentul apriţiei a avut un mare succes, germanii simţindu-se consolaţi că înfrângerea suferită în urma războiului este înregistrată ca un declin care face parte dintr-un proces istoric amplu. Cartea a avut succes şi în afara Germaniei şi, până în 1919, a fost tradusă în mai multe limbi.
Cartea a fost intens discutată în mediul academic şi nu numai. Thomas Mann îl compara pe Spengler cu Schopenhauer, Max Weber îl caracteriza ca fiind “un diletant foarte ingenios şi foarte şcolit”.
Spengler a respins explicaţiile cauzale ale dezvoltării istoriei, a considerat că la baza evoluţiei istoriei se află un model ciclic. Astfel, a înlocuit paradigma liniară de reprezentare a istoriei universale cu cea ciclică şi a negat existenţa unui sens general al istoriei, negând în primul rând însăşi validitatea termenului de istorie generală şi propunând în schimb termenul/conceptul de “istorii particulare”.
Practic, Spengler a înlocuit filosofia istoriei cu filosofia culturii, istoria constituindu-se din biografia mai multor culturi.
Tema centrală a cărţii Declinul Occidentului este aceea că toate culturile urmează un ciclu de dezvoltare analog evoluţiei organice: naştere , maturizare şi moarte/declin. Spengler a realizat de asemenea şi analogia cu cele patru anotimpuri: primăvara (naşterea şi copilăria), vara (tinereţea), toamna (maturitatea) şi iarna (bătrâneţea şi moartea). Spengler a identificat opt culturi care au propiul “stil” sau “suflet”, cultura: egipteană, clasică (civilizaţia greco-romană), chineză, babiloneană, indiană, arabă şi cultura vestică (faustică), fiecare din acestea parcurgând un ciclu de viaţă identic, de câteva sute de ani. Astfel, istoria este biografia generală a acestor culturi care sunt asemeni unor organisme. Un rol însemnat îl are de asemenea compararea componentei clasice a civilizaţiei cu cea faustică.
Spengler se disociază de majoritatea istoricilor prin metoda sa, prin preocuparea de a identifica analogii între diferite epoci culturale. Astfel, a identificat în Pitagora, Mahomed şi Cromwell întruchiparea aceluiaşi spirit puritan, a comparat modernitatea cu antichitatea târzie şi a găsit similarităţi între “campaniile electorale” ale Romei şi cele ale Statelor Unite şi a preconizat declinul Vestului în aceeaşi manieră în care a avut loc declinul Egiptului Antic.
Iniţial Spengler a scris materialul care va deveni mai târziu primul volum din Declinul Occidentului sub forma unor aforisme ce se constituiau în reflecţii asupra unui concept central. După cum a declarat în Introducere, autorul a simţit că această abordare nesistematică va duce la o întelegere mai intuitivă şi vitală a problematicii abordate. Deşi critica a considerat că această tehnică duce la fragmentarea operei, Spengler a considerat că adoptarea stilului aforistic este modalitatea cea mai adecvată pentru a reda o concepţie organică care nu putea fi totuşi analizată sistematic.
Spengler îi menţionează adesea pe G. W. F. Hegel, pe Goethe, pe Nietzsche (numind astfel trei dintre cei mai creativi scriitori germani) dar şi pe alţii ca şi predecesori sau surse de influenţă intelectuală. Autorul îşi justifică puternica tendinţă anti-raţionalistă prin referire la aceşti trei filosofi.
Deşi teza centrală a lui Spengler diferă radical de teza lui Hegel (care concepea istoria universală ca o evoluţie raţională şi graduală a spiritului) asemănarea dintre cei doi scriitori rezidă în tendinţa de a realiza analogii între stadiile din evoluţia fiecărei culturi. O altă asemanare constă în aceea că, pentru exemplificarea teoriei, ambii fac referi frecvente la exemple concrete.
Includerea lui Goethe împreună cu Nietzsche ca şi surse de influenţă este neobişnuită, dat fiind că este vorba despre scriitori cu viziuni opuse, însă Spengler realizează o fuziune neobişnuită între elementele care-i susţin propia teorie.
De la Goethe, Spengler a preluat ideea “fenomenului originar” pe care o va aplica fenomenului istoric şi celui cultural, definind cultura drept “fenomen originar al oricărei istorii universale, trecute şi viitoare”.
Spengler a fost de asemenea un discipol al lui W. Dilthey, promovând o filosofie a vieţii; a operat cu distincţia introdusă de Dilthey între natură şi istorie, “a adoptat metoda inspirată din acest model de interpretare a lumii (a comprehensiunii) adică studiul fenomenului istoric prin angajarea trăirii acestuia cu sufletul, cu sentimentul, cu intuiţia, cu mijloace care se apropie mai mult de artă decât cu cele specifice ştiinţelor naturii”. (Mihai Macovei)
Pe lângă adoptarea stilului aforistic, influenţa lui Nietzsche asupra lui Spengler s-a exercitat şi în sensul “înţelegerii stilului unei culturi”. Mai exact, este vorba despre caracterizarea culturii occidentale ca fiind “faustică”, spre deosebire de cultura antică, o expresie a spiritului “apollinic”. Spengler concepe “fausticul” în termeni asemănători acelora în care Nietzsche concepea “dionisiacul”, şi anume fausticul ca simbol al spaţiului infinit şi al “beţiei legată de dimensiunile acestuia”.
Morfologia culturii concepută de Spengler a dus la transformarea istoriei din “trecut” în “destin”, considerând că fiecare cultură este purtătoarea unei esenţe a cărei revelare este inevitabilă.
Spengler distinge între ideea unei culturi (care se constituie din suma posibilităţilor sale interne) şi fenomenul ei sensibil (imaginea istorică, realizarea ei desăvârşită). Istoria unei culturi se constituie din realizarea progresivă a posibilităţilor latente în timp ce desăvârşirea acestor posibilităţi echivalează cu civilizaţia.
La baza teoriei lui Spengler stă conceperea evoluţiei culturii în termeni asemănători cu evoluţia unui organism biologic; în concepţia lui Spengler fiecare cultură urmează logica organică a unei fiinţe vii, logică pe care Spengler o numeşte destin. Naşterea, copilăria, tinereţea, maturitatea şi bătrâneţea sunt stadii identificabile atât în evoluţia culturii cât şi în cea a unui organism biologic iar ciclurile naturii se pot regăsi şi în evoluţia fiecărei culturi. Această concepţie constituie “morfologia ciclică a culturii”.
Sintetizând, morfologia ciclică a culturii este rezumată de Spengler în următorul pasaj: "Eu văd în istoria universală imaginea unei veşnice formări şi transformări, a unei deveniri şi a unei pieiri miraculoase a formelor organice".
Potrivit lui Spengler, conceptul de istorie universală ar constitui o exagerare, “rezultat al organizării nemăsurate a istoricilor occidentali”. Autorul consideră că gânditorul occidental este centrat exclusiv pe spaţiul cultural propriu, ignorând celelalte culturi.
Spengler a respins ideea că o cultură în curs de dezvoltare ar împrumuta sau integra sisteme sau valori din trecut, cel puţin nu în sensul în care acestea funcţionau anterior. Spre exemplu, grecii au împrumutat concepte matematice de la egipteni, dar cu un sens transformat. Fiecare cultură a avut spaţiul propriu de dezvoltare, iar cursul de dezvoltare pe care l-a urmat fiecare cultură a fost determinat de factori precum spaţiul fizic, vecinii. Aceasta, împreună cu localizarea în timp şi cu populaţia specifică fiecărei culturi determină formarea unui organism social distinct de toate celelalte, într-un mod asemănător felului în care o specie de plantă este diferită de toate celelalte specii. Autorul este de părere că modelul fiecărei culturi poate fi descris prin analiza artei, a muzicii şi a arhitecturii fiecărei culturi în parte şi prin descoperirea analogiilor.
Spengler a propus în Declinul Occidentului metoda morfologică ca metodă în măsură să descrie raporturile dintre diferitele manifestări ale finţei istorice.
Impactul lui Spengler asupra contemporanilor săi a fost puternic, dar de scurtă durată.
[modifică] Opera
Declinul Occidentului, 1919.
Man and Technics. A Contribution to a Philoshophy of Life
The Hour of Decision: Germany & World-Historical Evolution. Cartea The Hour of Decision, publicată în 1934 a fost un bestseller, dar a fost ulterior interzisă de nazişti pentru critica national–socialismului. Aceştia au apreciat critica liberalismului, însă Spengler a criticat ideologia bazată pe criterii biologice şi anti-semitismul. De asemenea, a considerat că naziştii puneau prea mare preţ pe cararcterul german.
Aphorisms
Selected Essays
[modifică] Influenţe
Cartea Declinul Occidentului a avut o influenţă semnificativă asupra membrilor fondatori ai Generatiei Beat. Viziunea lui Spengler asupra naturii ciclice a evoluţiei civilizaţiei şi contemporaneitatea sfârşitului ciclului vest european i-a determinat pe William Seward Burroughs, pe Jack Kerouac şi pe Allen Ginsberg să caute sursele noului ciclu în comunitatea marginalizată din care ei insişi făceau parte. Efectul acestei influenţe este evident în mişcarea literară americană a anilor 1950 – 1960.
Spengler l-a influenţat, printre alţii, pe Georg Henrik von Wright, în lucrările cu caracter social.
Spengler a avut o influenţă semnificativă asupra lui Francis Parker Yockey, care a scris cartea Imperium, influenţat fiind de Declinul Occidentului. Yocckey l-a numit pe Spengler “filosoful secolului XX”.
[modifică] Bibliografie
Raporturile dintre cultură şi istorie în viziunea lui Oswald Spengler - Mihai Macovei
Oswald Spengler’s Uneven Legacy – Donald L. Stockton
Legaturi externe
Oswald Spengler. An Introduction to his Life and Ideas by Keith Stimley
The Oswald Spengler Collection
The Pre-Death Thoughts of Faust by Nikolai Berdyaev
Overview of Spengler and his Works
