Pactul Kellogg-Briand
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Pactul Kellogg-Briand, cunoscut şi ca Pactul de la Paris, după oraşul în care a fost semnată această înţelegere pe 27 august 1928, a fost un tratat internaţional "care milita pentru renunţarea la război ca instrument al politicii naţionale". Scopurile sale nu au fost atinse, dar a fost un pas înainte pentru dezvoltarea doctrinelor dreptului internaţional. Pactul a fost botezat cu numele secretarului de stat american Frank B. Kellogg şi a ministrului de externe francez Aristide Briand, iniţiatorii tratatului.
Cuprins |
[modifică] Propunerile
Pactul a fost propus de Aristide Briand, ministrul de externe al Franţei şi laureat al Premiului Nobel pentru Pace, ca un tratat bilateral între Franţa şi Statele Unite ale Americii, prin care se scotea în afara legii folosirea războiului pentru rezolvarea problemelor dintre cele două ţări. Briand a considerat că o asemenea iniţiativă avea să încălzească relaţiile răcite dintre foştii aliaţi şi, mult mai important, avea să asigure o viitoare alianţă a SUA cu Franţa într-un eventual nou război european.
Frank B. Kellogg, Secretarul de Stat al Statelor Unite, dorea pe de altă parte să evite orice altă implicare a SUA într-un război european, fiind din acest motiv neinteresat de propunerea franceză. Totuşi, dacă s-ar fi opus tratatului, el ar fi trebuit să facă faţă atât atacurilor din Congresul Statelor Unite cât şi presiunilor exercitate de grupurile pacifiste. De aceea, Kellogg a răspuns cu o propunere pentru un pact multilateral împotriva războiului, deschis tuturor naţiunilor doritoare de pace.
[modifică] Negocierile şi semanrea pactului
După negocieri, pactul a fost semant la Paris pe 27 august 1928 de reprezentanţii următoarelor state: Australia, Belgia, Canada, Cehoslovacia, Franţa, Germania, India, Statul Liber Irlandez, Italia, Japonia, Noua Zeleandă, Polonia, Africa de Sud, Regatul Unit şi Statele Unite. Tratatul a început să aibă efect juridic începând cu ziua de 24 iulie 1929. Până în cele din urmă, pactul a fost semnat de 62 de naţiuni.
În Statele Unite, Senatul a aprobat tratatul cu o majoritate zdrobitoare de 85 la 1. Senatul a adăugat la legea de aprobare prevederi prin care pactul nu trebuia să aducă atingere dreptului SUA la autoapărare şi, în plus, SUA nu erau limitate de prevedrile tratatului împotriva celor care îi violau prevedrile.
[modifică] Efect şi moştenire
Pactul Kellogg-Briand din 1927 a fost semnat în afara sistemului de tratate ale Ligii Naţiunilor şi a rămas un important document al dreptului internaţional. În Statele Unite a devenit parte a Constituţiei Statelor Unite, fiind inclus în articolul 6.
Din punct de vedere practic, Pactul Kellogg-Briand nu a reuşit să-şi atingă scopul nobil de împiedicare a războiului şi nu a contribuit la menţinerea păcii internaţionale. Pactul s-a dovedit ineficient, în anii care au urmat declanşându-se invazia japoneză în Manciuria (1931), the invazia italiană în Etiopia (1935) şi invazia germană în Polonia (1939). Cu toate acestea, pactul a fost un importan tratat multilateral pentru că, în afară de aducerea mai multor naţiuni la aceiaşi masă a tratativelor, a servit ca una dintre bazele legale stabilirii normelor de drept prin care ameninţarea[1] cu folosirea forţei sau folosirea forţei militare în relaţiile internaţionale, ca şi cuceririle teritoriale care ar fi fost rezultatul agresiunii, au fost scoase în afara legii.[2]
De asemenea, pactul a servit ca bază legală pentru crearea noţiunii de crimă împotriva păcii. La sfârşitul celui de-al doilea război mondial, mai multe persoane responsabile pentru declanşarea conflagraţiei mondiale au fost condamnate pentru comiterea de crimer împotriva păcii.
Interzicerea războaielor de agresiune a fost confirmată şi lărgită în Carta Naţiunilor Unite, care, în articolul 2, paragraful 4 stabileşte: " Toţi Membrii Organizaţiei se vor abţine, în relaţiile lor internaţionale, de a recurge la ameninţarea cu forţa sau la folosirea ei, fie împotriva integrităţii teritoriale ori independenţei politice a vreunui stat, fie în orice alt mod incompatibil cu scopurile Naţiunilor Unite ." Ca o consecinţă a acestei prevederi, după al doilea război mondial, naţiunile au fost forţate să invoce dreptul la autoapărare sau dreptul la apărare colectivă atunci când au folosit acţiunile militare şi au fost de asemenea împiedicate să anexeze teritorii prin forţă.
[modifică] Note
- ↑ Articolul 2, http://www.roberthjackson.org/Man/theman2-7-6-2/ Tratatul de la Budapesta, 1934
- ↑ Articolul 5, http://www.roberthjackson.org/Man/theman2-7-6-2/ Tratatul de la Budapesta, 1934
[modifică] Vedeţi de asemenea:
- Tratatele de la Locarno
[modifică] Resurse internet
- Textul Pactului Kellogg-Briand
- Coolidge and Foreign Affairs: Kellogg-Briand Pact
- Answers.com: Pactul Kellogg-Briand
- [1] Recunoaşterea de către Departmentul de Stat a Pactului de la Paris ca tratat valbil încă, prin care SUA se angajează să renunţe la război.ro:Pactul Kellogg-Briand
