Aristide Briand

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Aristide Briand (*28 martie 1862 –† 7 martie 1932) a fost un politician şi om de stat francez, care a ocupat în mai multe rânduri funcţia de prim ministru al Franţei şi care a fost recompensat în 1926 cu Premiul Nobel pentru Pace.

Cuprins 1 Tinereţea şi începuturile carierei politice 2 Activismul politic 3 Prim-ministru al Franţei 4 Bibliografie 5 Resurse internet

[modifică] Tinereţea şi începuturile carierei politice

Aristide Briand s-a născut la Nantes într-o familie burgheză înstărită. A studiat dreptul şi, la scurtă vreme după obţinerea licenţei, a intrat în politică, alăturându-se celor mai avansate mişcări ale vremii, scriind articole pentru ziarul anarhist Le Peuple şi conducând ziarul Lanterne pentru ceva vreme. De aici a trecut la ziarul Petite République, pe care l-a părăsit pentru a fonda, alături de Jean Jaurès, ziarul L'Humanité.

[modifică] Activismul politic

În tot acest timp, Briand a fost unul dintre cei mai impotanţi activişti ai mişcării pentru înfiinţarea sindicatelor şi, la congresul celor ce muncesc din Nates (1894), el a asigurat adoptarea ideilor sindicaliste împtriva celor ale aderenţilor lui Jules Guesde. Din acel moment, Briand a devenit unul dintre liderii Partidului Socialist Francez. În 1902, după mai multe încercări eşuate, a fost ales deputat. El s-a declarat cu toată puterea de partea unităţii de acţiune a stângii politice în ceea ce a devenit cunoscut ca Blocul, pentru a contracara acţiunile deputaţilor reacţionari de dreapta. Încă de la începutul carierei sale politice în Camera deputaţilor, Briand a fost preocupat de problema separării statului de biserică. A fost numit raportor al comisiei pentru pregătirea legii separării statutului de biserică, iar raportul său l-a propulsat în fruntea scenei politice ca pe un viitor lider. El a reuşit să-şi promoveze legea cu unele mici modificări, reuşind să nu piardă sprijinul niciunui partid dispus la început să-l sprijine.

El a fost principalul autor al legii separării, dar s-a preocupat şi de aplicarea ei, în special ţinând seama că ministrul însărciant cu punerea în practică a legii, Maurice Rouvier, a permis abuzuri în timpul preluării inventarului proprietăţilor bisericii. Ca urmare, Briand a acceptat portofoliul învăţământului public şi cultelor în guvernul Sarrien (1906). Deşi ministeriatul său s-a dovedit a fi un succes, datorită faptului că a acceptat să fie ministru într-un guvern burghez, Briand a fost exclus din Partidul Socialist Unit (martie 1906). În conflictul său cu Jaurès, Briand era susţinătorul ideii cooperării cu radicalii în problemele reformelor, nu a păstrării unei rezerve pline de precauţie faţă de ideile lor.

[modifică] Prim-ministru al Franţei

Briand i-a succedat lui Clemenceau ca prim-ministru în 1909 – 1911 şi în 1913. În octombrie 1915, după o serie de înfrângeri ale francezilor pe frontul de vest al primului război mondial, Briand a devenit din nou prim-ministru, ocupând pentru prima oară şi portofoliul externelor, înlocuindu-i pe René Viviani respectiv pe Théophile Delcassé. Guvernarea sa nu a fost una plină de succese, Briand demisionând în martie 1917 în urma disesiunilor cu privire la Ofensiva Nivelle, fiind succedat de Alexandre Ribot.

Briand a revenit la putere în 1921, dar eforturile pentru a ajunge la o înţelegere cu privire la reparaţiile datorate de Germania au eşuat datorită intransigenţei crescânde a a celor din urmă, fiind succedat de mai bătăiosul Raymond Poincaré. În momentele de dinainte de declanşarea Crizei Ruhrului, stilul mai conciliant al lui Briand a devenit mai acceptabil, şi politicianul s-a reîntors la Quai d'Orsay în 1925, rămânând în funcţie până la moarte. Briand a negociat aşa-numita Înţelegere Briand-Ceretti cu Vaticanul, care a oferit guvernului francez un anumit rol în numirea episcopilor catolici.

Aristide Briand a primit în 1926 Premiul Nobel pentru Pace, împreună cu Gustav Stresemann din Germania, pentru Tratatele de la Locarno. (Austen Chamberlain din Regatul Unit câştgase Premiul Nobel pentru pace cu ub an mai devreme pentru aceleaşi Tratate de la Locarno). Propunerea lui Briand şi a lui Frank B. Kellogg (1927) pentru semnarea unui pact universale de scoatere în afara legii a războiului a dus anul următor la semanrea Pactului de la Paris, cunoscut şi ca Pactul Kellogg-Briand.

[modifică] Bibliografie

• Acest articol conţine text din Encyclopædia Britannica 1911, o publicaţie aparţinând domeniului public.

[modifică] Resurse internet

• en Biografie

Predecesor: Sir Austen Chamberlain Charles G. Dawes

Premiul Nobel pentru Pace 1926

Succesor: Ferdinand Buisson Ludwig Quidde

Predecesor: Jean-Baptiste Bienvenu-Martin	Ministru al învăţământului pubic şi al artelor frumoase (1906–1908)	Succesor: Gaston Doumergue
	Ministru al cultelor (1906–1911)	Succesor: Ernest Monis
Predecesor: Edmond Guyot-Dessaigne	Ministrul justiţiei 1908–1909	Succesor: Louis Barthou
Predecesor: Georges Clemenceau	Prim ministru al Franţei 1909–1911	Succesor: Ernest Monis
	Ministrul afacerilor interne 1909–1911
Predecesor: Jean Brun	Ministru de război (interimar) 1911	Succesor: Maurice Berteaux
Predecesor: Jean Cruppi	Ministrul justiţiei 1912–1913	Succesor: Louis Barthou
Predecesor: Raymond Poincaré	Prim ministru al Franţei 1913	Succesor: Louis Barthou
Predecesor: Théodore Steeg	Ministrul afacerilor interne 1913	Succesor: Louis Lucien Klotz
Predecesor: Jean-Baptiste Bienvenu-Martin	Ministrul justiţiei 1914–1915	Succesor: René Viviani
Predecesor: René Viviani	Prim ministru al Franţei 1915–1917	Succesor: Alexandre Ribot
	Ministru al afacerilor externe 1915–1917
Predecesor: Georges Leygues	Prim ministru al Franţei 1921–1922	Succesor: Raymond Poincaré
	Ministru al afacerilor externe 1921–1922
Predecesor: Édouard Herriot	Ministru al afacerilor externe 1925–1926	Succesor: Édouard Herriot
Predecesor: Paul Painlevé	Prim ministru al Franţei 1925–1926
Predecesor: Édouard Herriot	Ministru al afacerilor externe 1926–1932	Succesor: Pierre Laval
Predecesor: Raymond Poincaré	Prim ministru al Franţei 1929	Succesor: André Tardieu

Şef al guvernului Franţei din 1871

A treia Republică: Dufaure • de Broglie • de Cissey • Buffet • Dufaure • Simon • de Broglie • de Rochebouët • Dufaure • Waddington • de Freycinet • Ferry • Gambetta • de Freycinet • Duclerc • Fallières • Ferry • Brisson • de Freycinet • Goblet • Rouvier • Tirard • Floquet • Tirard • de Freycinet • Loubet • Ribot • Dupuy • Casimir-Perier • Dupuy • Ribot • Bourgeois • Méline • Brisson • Dupuy • Waldeck-Rousseau • Combes • Rouvier • Sarrien • Clemenceau • Briand • Monis • Caillaux • Poincaré • Briand • Barthou • Doumergue • Ribot • Viviani • Briand • Ribot • Painlevé • Clemenceau • Millerand • Leygues • Briand • Poincaré • François-Marsal • Herriot • Painlevé • Briand • Herriot • Poincaré • Briand • Tardieu • Chautemps • Tardieu • Steeg • Laval • Tardieu • Herriot • Paul-Boncour • Daladier • Sarraut • Chautemps • Daladier • Doumergue • Flandin • Bouisson • Laval • Sarraut • Blum • Chautemps • Blum • Daladier • Reynaud • Pétain Regimul de la Vichy: Pétain • Laval Guvernul Provizoriu: de Gaulle • Gouin • Bidault • Blum A patra Republică: Ramadier • Schuman • Marie • Schuman • Queuille • Bidault • Queuille • Pleven • Queuille • Pleven • Faure • Pinay • Mayer • Laniel • Mendès-France • Faure • Mollet • Bourgès-Maunoury • Gaillard • Pflimlin • de Gaulle A cincea Republică: Debré • Pompidou • Couve de Murville • Chaban-Delmas • Messmer • Chirac • Barre • Mauroy • Fabius • Chirac • Rocard • Cresson • Bérégovoy • Balladur • Juppé • Jospin • Raffarin • de Villepin