Paolo Veronese

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Paolo Veronese (n. 1528, Verona - d. 19 aprilie 1588, San Angelo) a fost un pictor italian din perioada târzie a Renaşterii, marcând trecerea spre Manierism. Cu adevăratul lui nume, Paolo Caliari sau Cagliari, artistul a căpătat cu timpul numele de Veronese, după oraşul în care s-a născut. Stabilit de tânăr la Veneţia, Veronese este - alături de Tiţian şi Tintoretto - unul din cei mai remarcabili reprezentanţi ai şcolii veneţiene de pictură a secolului al XVI-lea.

Paolo Veronese: Presupus autoportret. Frescă în Villa Barbaro, Masèr

[modifică] Viaţa şi Opera

Paolo Caliari (zis Veronese) s-a născut în anul 1528 la Verona. De la tatăl său, Gabriele Caliari - un pietrar cu solide cunoştinţe de sculptură şi arhitectură - a învăţat să modeleze argila şi a deprins extraordinarul simţ al formei de care va profita în creaţia sa. În 1541 intră ca ucenic în atelierul lui Antonio Badile, un pictor renumit în Verona, reprezentant al curentului tradiţional. Începând cu anul 1535 va lucra cu celebrul arhitect Michele Sanmicheli, care în anul 1551 îi încredinţează decorarea vilei pe care o construise pentru familia Soranzo în Treville, nu departe de Castelfranco. În anul 1552 câştigă concursul pentru decorarea altarului catedralei din Mantova, şi un an mai târziu pleacă la Veneţia. Aici artistul primeşte o importantă comandă: decorarea a trei săli ale "Consiliului celor Zece" din Palatul Dogilor.

Veronese este primit în Veneţia ca un artist recunoscut, el se stabileşte în 1555 în acest oraş, unde va trăi şi va lucra până la sfârşitul vieţii, devenind unul din cei mai de seamă reprezentanţi ai şcolii veneţiene de pictură. Primeşte numeroase comenzi importante, de pildă decorarea bolţii Marii Săli din Libreria Marciana (Biblioteca Sfântului Marcu). Lucrează stât pentru biserici, cât şi pentru palatele notabilităţilor veneţiene, lucru mai puţin obişnuit la Veneţia, unde majoritatea artiştilor erau specializaţi fie pe tematică religioasă, fie pe cea laică. Tema tabloului Iisus la Emaus, aflat în prezent în Muzeul Louvre din Paris, este desprinsă din Evanghelia Sfântului Luca. Compoziţia tabloului se bazează pe mai multe axe transversale, trasate de braţele întinse ale apostolilor şi de mâna ridicată a lui Iisus, care duc la o intensificată aglomerare de gesturi în planul central al tabloului. În anul 1558 începe să lucreze la frescele din sacristia bisericii San Sebastiano, a căror execuţie îi va lua mai mulţi ani. Ciclul de picturi de la San Sebastiano se numără printre lucrările cele mai frumoase pe care artistul le-a realizat de-a lungul carierei sale. Scena Martiriului Sfântului Sebastian, de pe unul din pereţii laterali ai bisericii, impresionează prin tensiunea spirituală şi prin tehnica desăvârşită a pictorului în maniera cum construeşte culoarea.

Plafonul "Salonului Olimpic" din Villa Barbaro

În anul 1560, Veronese pleacă la Roma. Aici descoperă operele lui Rafael şi Michelangelo, a căror artă produce asupra lui o impresie profundă. În acelaşi an, după întoarcerea la Veneţia, primeşte comanda de a decora vila pe care Marcantonio Barbaro o construise la Masèr după proiectul vestitului arhitect Andrea Palladio. În scurtă vreme, pictorul va realiza fresce de o frumuseţe indescriptibilă, care îi vor aduce gloria. Din acel moment va fi considerat unul dintre marii pictori veneţieni, alături de Tiţian şi Tintoretto.

În anul 1562, călugăriţele de la mănăstirea San Giorgio Magiore îl solicită să realizeze o compoziţie de mari dimensiuni, care să decoreze sala de mese (refectorium-ul) mănăstirii: este vorba de celebra pictură intitulată Nunta din Cana Galilei, construită ca o scenă teatrală la care participă zeci de personaje surprinse în mişcare. Scena prezintă momentul în care apa este preschimbată în vin, minune care prevesteşte Euharistia. Veronese lucrează fără întrerupere. Puţinul timp liber care îi rămâne îl dedică familiei sale. În 27 aprilie 1566 se căsătoreşte cu Elena Badile, fiica primului său maestru, şi se mută cu locuinţa în cartierul Sf. Samuel, în apropierea palatului San Stefano.

În aprilie 1573 Veronese termină un tablou de mari dimensiuni intitulat Cina cea de Taină, destinat mănăstirii călugărilor dominicani de pa lângă bazilica Santi Giovanni e Paolo, care să ornamenteze refectorium-ul, în locul unei opere a lui Tiţian, distrusă în urma unui incendiu. Atmosfera oarecum frivolă a compoziţiei îi revoltă pe inchizitorii "Sfântului Tribunal", care îi reproşează maestrului introducerea în tablou a "bufonilor, beţivilor, piticilor şi a altor lucruri necuviincioase". La proces, artistul se apără cu multă înţelepciune, este în cele din urmă declarat nevinovat, însă tribunalul îi ordonă schimbarea titlului operei, care din acel moment se va numi Ospăţul în casa levitului.

Iisus în Emaus, 1559-1560

Martiriul Sfântului Sebastian, 1566

Nunta din Cana Galilei, 1562-1563

Ospăţul din casa Levitului, 1573

Operele cu caracter laic au o tematică provenită fie din istoria antică, fie din mitologie. Compoziţia Familia lui Darius în faţa lui Alexandru este o dovadă a maturităţii artistice a lui Veronese. Tabloul este construit după tiparul oferit de tradiţia veneţiană "en frise". Artistul înscrie figurile într-un spaţiu delimitat de o balustradă, care desparte decorul arhitectural din fundal, ale cărei arcuri şi coloane sugerează o ambianţă teatrală, de primul-plan în care se desfăşoară "spectacolul" dramatic al acţiunii principale. Tabloul Venus şi Adonis (1580), care se găseşte în prezent la Muzeul "Prado" din Madrid, reprezintă una dintre cele mai reuşite şi mai armonioase versiuni ale acestui motiv pictat de Veronese. În Marte şi Venus avem de-a face cu interpretarea originală a unui alt motiv alegoric, frecvent abordat de Veronese. Zeul războiului şi zeiţa frumuseţii şi iubirii îi servesc pictorului la prezentarea unei lumi paşnice, în care iubirea triumfă asupra agresivităţii omeneşti.

Familia lui Darius în faţa lui Alexandru, 1568-1573

Venus şi Adonis, 1580

Marte şi Venus, 1580

Alegorie: Înţelepciunea şi Forţa, 1580

[modifică] Ultimii ani

În anii optzeci, Veronese, acum în vârstă de peste cincizeci de ani, simte din ce în ce mai des nevoia de a se odihni. La lucru îl ajută deja cei doi fii mai mari, Gabriele şi Carletto. În anul 1583 îşi cumpără în localitatea San Angelo o proprietate, unde se retrage din Veneţia. Acolo, Veronese moare în ziua de 19 aprilie 1588. Este înmormântat în mausoleul de la biserica San Sebastiano din Veneţia, în atmosfera minunată a picturilor pe care le-a executat.

Tablourile lui Veronese emană o frumuseţe irezistibilă şi ne uimesc prin bogăţia lor, adesea preaslăvesc splendoarea "Serenissimei Republici", Veneţia, dar respiră totodată o atmosferă de imperturbabilă linişte. În operele perioadei târzii de creaţie, paleta cromatică a artistului capătă tonuri ma întunecate, devenind uşor melancolică, departe totuşi de dramatismul reprezentărilor lui Tintoretto. Veronese nu este însă un pictor pur decorativ. El stăpâneşte la perfecţie tehnica artistică, iar simţul deosebit al luminii şi culorii îi va determina pe pictorii colorişti, inclusiv pe impresionişti, să-şi desăvârşească tehnica studiind operele lui Veronese. În limbajul artistic a intrat de altfel noţiunea de "verdele Veronese", prin care se înţelege culoarea albastru-verzuie, care apare adeseori în tablourile sale.