Petrarchism
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Prin termenul de Petrarchism se înţelege un fenomen literar în poezia lirică europeană începând din secolul al XIV-lea până la începutul secolului al XVIII-lea, care ia ca model stilul, forma şi motivele poeziilor lui Francesco Petrarca cuprinse în culegerea "Canzoniere". Această tradiţie a fost inaugurată de cardinalul literat Pietro Bembo într-o ediţie critică a operelor lui Petrarca, apărută la Veneţia în 1501, în care se sublinia erudiţia caracteristică a poetului şi se propuneau poeziile sale în puritatea lor filologică şi atemporală ca exemplu al idealului de poezie lirică.
Opera lui Petrarca referitoare la tematica iubirii a avut pentru perioada Renaşterii şi a umanismului aceiaşi însemnătate pe care au avut-o "Minnesänger"-ii în Evul Mediu. Caracteristicile preluate de "Petrarchism" sunt în primul rând: iubirea neîndeplinită, ambivalenţa suferinţei din dragoste, legătura între reprezentările clasicismului antic - atât platonician cât şi mitologic - şi cea creştină, folosirea metaforelor îndrăzneţe, descrierea frumuseţii erotico-senzuale, contrastul între teluric şi celest, teme pentru care forma de sonet era cea mai potrivită.
Principalii reprezentanţi ai "Petrarchismului":
- În Italia:
- În Spania:
Deja în secolul al XVI-lea, dar mai ales în cursul secolului al XVII-lea au început să se dezvolte forme de "Anti-Petrarchism", în care se parodiau exagerările patetice ale acestui curent.
(Edit.: J.-N. P.)
