Umanism

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Acest articol este parte sau legat de seria Umanism
Umanism Umanism renascentist Umanism secular Umanism religios Umanism creştin Iudaism umanist Postumanism Neo-umanism Transumanism Transumanism democratic Antiumanism

Francesco Petrarca

Termenul de Umanism (din latină: humanitas = omenie, umanitate) are două semnificaţii:

• Poziţie filozofică care pune omul şi valorile umane mai presus de orice, orientându-se în special asupra omului ca individ. Omul constituie astfel valoarea supremă, este un scop în sine şi nu un mijloc. Pentru gânditorii umanişti, toleranţa, libertatea conştiinţei şi renunţarea la violenţă reprezintă principiile importante ale convieţuirii oamenilor.
• Mişcare spirituală care stă la baza Renaşterii, apărută în Italia în secolul al XIV-lea şi care s-a extins în mod progresiv în Europa apuseană până în secolul al XVII-lea. Ea este marcată de reîntoarcerea la textele antchităţii greco-romane, care servesc ca modele ale modului de viaţă, de gîndire şi de creaţie artistică.

[modifică] Istoric

Ca prim reprezentant al umanismului poate fi considerat Protagoras, sofist grec din secolul al V-lea î.Chr., pentru care "omul este măsura tuturor lucrurilor". Termenul de "humanitas" îl întâlnim deja în scrierile lui Cicero, în care omul ocupă un loc aparte printre alte vieţuitoare. În Evul Mediu, se vorbeşte despre "humaniores litterae", care reprezintă ansamblul cunoştinţelor profane predate în facultăţile de arte (artes liberales), spre deosebire de "diviniores litterae", care îşi au sursa în studiul Bibliei şi sunt predate în facultăţile de teologie. În secolul al XVI-lea, "umaniştii" studiau ceea ce ei numeau "umanităţile" (studia humanitatis), înţelegându-se prin aceasta scrierile clasice ale antichităţii. Pentru aceşti erudiţi ai Renaşterii, noţiunea de "humanitas" avea acelaşi sens ca în epoca ciceroniană şi însemna acea cultură care, desăvârşind calităţile naturale ale omului, îl fac demn de acest nume. Cuvântul "Umanism" în înţelesul actual apare mult mai târziu, şi anume în 1808 în scrierea lui Friedrich Immanuel Niethammer

Giovanni Pico della Mirandola

[modifică] Începuturile Umanismului modern

În mod tradiţional, istoricii situează începuturile umanismului modern în Italia secolului al XIV-lea, fiind legat de numele lui Francesco Petrarca şi Giovanni Boccaccio. După invadarea Imperiului Bizantin de către turci, un mare număr de învăţaţi greci se refugiază în peninsula italică, aducând cu ei manuscrise în limba lor de origine. Literaţii italieni, ca Guarino din Verona, Francesco Filello sau Giovanni Aurispa, învaţă limba greacă veche şi traduc în italiană operele clasice greceşti. Poezia latină a epocii romane este redescoperită graţie lui Lorenzo Valla, iar Coluccio Salutati şi Gian Francesco Poggio traduc în limba italiană operele scriitorilor romani.

Marsilio Ficino (primul din stânga) cu Cristoforo Landino, Angelo Poliziano şi Demetrios Chekondylos - Frescă de Domenico Ghirlandaio (detaliu) - Santa Maria Novella, Florenţa

Pico della Mirandola face parte din rândurile filozofilor şi savanţilor umanişti, apreciaţi pentru erudiţia lor. Difuzarea textelor este favorizată de descoperirea tiparului şi perfecţionarea imprimeriilor, dar şi de dezvoltarea oraşelor şi universităţilor, locul de întâlnire al învăţaţilor. Un eveniment important îl constituie înfiinţarea "Academiei" din Florenţa sub impulsul lui Cosimo de Medici, condusă de Marsilio Ficino - traducător al Dialogurilor lui Platon -, unde se întâlnesc umanişti ca Pico della Mirandola, Pietro Bembo şi Angelo Poliziano. "Academia" florentină este dedicată în primul rând filozofiei platoniciene, opunându-se scrierilor lui Aristotel introduse în Europa de Averroes şi Avicenna şi acceptate de Biserica Catolică. Activitatea "Academiei" a exercitat o mare influenţă asupra dezvoltării literaturii, picturii şi arhitecturii din epoca Renaşterii. Aşa, de exemplu, Pirro Ligorio pictează tabloul "Alegoria Ştiinţelor".

[modifică] Răspândirea Umanismului în Europa

Johannes Reuchlin

Umanismul se propagă în primul rând în Germania şi Olanda. Ambele ţări cunoscând o mare expansiune a imprimeriilor, se organizează adevărate târguri de cărţi care favorizează schimburile culturale.

[modifică] Germania

Erasmus din Rotterdam

Johannes Reuchlin se opune împăratului Maximilian I, care vroia să interzică scrierile în limba ebraică, cu excepţia Bibliei. Reuchlin afirmă că textele interzise fac parte din patrimoniul cultural al omenirii. În Germania, umanismul a pregătit calea Reformei lui Martin Luther. Discipolul său, umanistul Philipp Melanchton, profesor de Filologie la Universitatea din Wittenberg, redactează prima formulare ştiinţifică a principiilor Reformei în lucrarea "Loci communes rerum theologicarum" (1521), iar în 1540 redactează "Confesiunea de la Augsburg". El dorea ca răspândirea Protestantismului să se realizeze cu mijloace paşnice şi s-a străduit să păstreze unitatea Bisericii apusene.

[modifică] Olanda

Erasmus din Rotterdam, teolog şi erudit olandez, este unul din cei mai eminenţi umanişti din perioada Renaşterii şi Reformei din secolele al XV-lea şi al XVI-lea, "primul european conştient" (Stefan Zweig). Prin poziţia lui critică faţă de Biserica Catolică, este considerat precursor al reformei religioase, deşi el însuşi nu a aderat la protestantism, preconizând în mod conştient spiritul de toleranţă religioasă.

[modifică] Franţa

François Rabelais

În Franţa, umanismul pătrunde prin învăţaţii şi artiştii italieni aflaţi la curtea papală din Avignon (printre aceştia Petrarca). Traduceri din Titus Livius şi Aristotel circulau deja la curtea regelui Carol V le Sage. Războaiele lui Francisc I în Italia au contribuit la luarea de contact şi cunoaşterea curentelor culturale aflate acolo în plină efervescenţă. Francisc I creează Collège des lecteurs royaux, unde se predau limbile clasice greacă şi latină, precum şi ebraica de către Jacques Lefèbre d'Étaples. Etienne Dolet propagă gândirea inspirată din Platon, adaptată creştinismului, fapt care influenţează poeţii "Pleiadei" ca Pierre de Ronsard sau Joachim du Bellay. Montaigne susţine că raţiunea permite omului să se elibereze de ideile preconcepute. François Rabelais întruchipează perfect modelul umanismului din epoca Renaşterii, luptând cu entuziasm pentru reînoirea gândirii în spiritul antichităţii clasice, ideal filozofic al timpului său.

[modifică] Anglia

Thomas Morus

În Anglia, Thomas Morus scrie o lucrare fundamentală de istorie a ideilor politice ("Utopia", 1516), devine cancelar al regelui Henric VIII, dar - opunându-se reformei religioase a acestuia - cade în disgraţie şi este executat.

[modifică] Alte ţări

Umanismul este prezent şi în Ungaria la curtea regelui Matei Corvin, în Polonia cu Jan Kochanowski, în Spania cu cardinalul Jiménez de Cisneros, fondator al unei universităţi trilingue la Alcalà de Henares şi editor al unei Biblii poliglote, şi Juan Luis Vives.

Astfel, către 1540 mişcarea umanistă cuprinde întreaga Europă apuseană, unificând în acelaşi ideal acest mod de gândire optimist, încrezător în progresul omenirii. Umanismul antrenează crearea unor noi discipline şi sfere de activitate ca Geografia, Cosmologia, Filozofia politică, Teoria istorieişi implică libertatea şi independenţa faţă de religie dând astfel impuls reformei religioase. Umanismul permite eliberarea gândirii omului de cadrul îngust al dogmelor şi apariţia spiritului de toleranţă.

[modifică] Caracteristicile esenţiale ale Umanismului

Umanismul consistă în mod esenţial în valorizarea Omului, în plasarea lui în centrul universului. Din această optică, principiul de bază al acestui mod de a privi lumea este că Omul este în posesia unor capacităţi intelectuale potenţial nelimitate. Umanismul se inspiră din concepţiile şi flozofia antică, rămânând totuşi fidel credinţei creştine. El preconizează propagarea tuturor valorilor, în special a celor religioase: Cuvântul Evangheliilor trebuie să fie accesibil oricărei persoane, indiferent de originea sa, de limbă sau categorie socială (Erasmus traduce Biblia în anul 1516). Astfel, Umanismul preconizează combaterea ignoranţei şi difuzarea amplă a învăţăturilor lui Isus Hristos. Cu toate acestea, individul instruit rămâne liber şi responsabil pentru actele sale în faţa lui Dumnezeu. Noţiunile de Libertate, Toleranţă, Independenţă de gândire deschisă pentru orice discuţie, curiozitate de cunoaştere sunt aspecte neseparabile ale Umanismului, denunţând în acelaşi timp toate acţiunile care aservesc şi degradează fiinţa umană.

[modifică] Influenţele Umanismului

Umanismul influenţează în mod hotărâtor viaţa secolului al XVI-lea. La început ştiinţele nu erau incluse şi se găseau la marginea acestei mişcări. Asfel Bernard Palissy sau Ambroise Paré nu acordă nicio atenţie autorilor antici, preferând să se bazeze pe experienţă şi practică. Se studiază totuşi scrierile lui Arhimede, iar Copernic afirmă că experienţa trecutului este necesară pentru noi descoperiri.

Umanismul influenţează şi viaţa politică. Umanştii amintesc suveranilor datoriile lor faţă de Dumnezeu, faţă de supuşi şi faţă de ei înşişi (Niccolo Machiavelli: "Il Principe", 1532). Ei apelează la popor să participe la viaţa publică.

Educaţia copiilor ar trebui să urmărească în primul rând instruirea copiilor cu noi cunoştinţe pentru a-i face mai umani.

În ceea ce priveşte literatura, umanismul pune pe primul plan teme ca natura, virtutea, gloria şi iubirea.

[modifică] Evoluţia Umanismului până în secolul al XXI-lea

Umanismul, apărut în epoca Renaşterii, continuă să se exprime prin diverşi gânditori, ca de exemplu Immanuel Kant. În secolul al XVIII-lea, reprezentanţii Iluminismului afirmă că umanitatea indivizilor este universală în fiecare dintre ei, indiferent de origine, mediu, de particularităţile naţionale sau etnice. Acest punct de vedere - judecat ca fiind prea abstract - a fost combătut în secolul al XIX-lea, când ideea de naţiune a fos pusă pe primul plan. În secolul al XX-lea, reprezentanţii naţionalismului şi fascismului vorbesc despre "spiritul poporului aparţinând aceluiaşi pământ", atitudine care a dus la intoleranţă, umilinţe şi persecuţii, culminând cu Holocaustul. Dar cu aceasta se poate vorbi de Anti-umanism. În numele aşa zisului "umanism marxist" şi arborând lozinca "Omul este cel ma preţios capital!", regimurile comuniste au comis cele mai teribile crime împotriva umanităţii.

Umanismul, apărut în secolul al XVI-lea, rămâne în mod permanent un concept de actualitate. Această idee trebuie apărată de abuzuri şi de mistificări.

[modifică] Legături externe

• it Umanismul şi Renaşterea
• de Umanismul
• fr 64k Umanismul - Cronologie
• ro Humanism.ro - Despre umanism şi secularitate

[modifică] Bibliografie

• Cornelis Augustijn: Humanismus, Göttingen 2003
• B.L. Ullmann: Studies in the Italian Renaissance, Roma 1955
• Paul O. Kristeller: Humanismus und Renaissance, München 1980
• August Buck: Der italienische Humanismus, München, 1996
• Hans Baron: The Crisis of the Early Renaissance. Civic Humanism and Republican Liberty in Age of Classicism and Tyrany, Princeton 1966