Pin (arbore)
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
- Pentru alte utilizări ale numelui Pin, vedeţi: Pin (dezambiguizare).
Pinus | |||||||||||||
---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
![]() |
|||||||||||||
Clasificare ştiinţifică | |||||||||||||
|
|||||||||||||
|
|||||||||||||
Cuprinde peste 80 specii |
Pinus L., ( Pin ), fam. Pinaceae, este un gen de plante orginar din emisfera nordică şi cuprinde peste 80 specii de arbori, (mai rar arbuşti), răşinoşi, având scoarţa roşie.
Cuprins |
[modifică] Caracteristici
- Rădăcinile sunt pivotante şi au ramificaţii viguroase.
- Coroana este regulat-conică, sau la unele specii poate fi neregulat-lăţită, iar la maturitate ramurile cresc orizontal, fiind dispuse regulat-verticilat.
- Frunzele acestui gen sunt aciculare, persistente şi dispuse în mănunchiuri de câte 2-5, învelite la bază de o teacă comună, membranoasă.
- Florile sunt unisexuat-monoice; cele femele sunt elipsoidale sau conice, cu carpele solzoase, având la bază 2 ovule care se transformă în seminţe; cele mascule sunt grupate sub formă de amenţi cu numeroase stamine.
- Conurile sunt drepte, orizontale sau pendente, simetrice sau asimetrice, de mărimi şi forme variabile, având solzi lemnoşi imbricaţi, fără bractee.
- Seminţele sunt ovate, aripate, de culoare gri.
[modifică] Înmulţire
Se înmulţeşte prin seminţe, fiind foarte dificilă înmulţirea pe cale vegetativă.
[modifică] Utilizare
Se folosesc în parcuri şi grădini. Din lemnul unor specii de pin se obţine prin distilare uscată un gudron medicinal folosit în dermatologie (Pix liquida).
[modifică] Moduri de scriere a genului Pynus la diverşi autori
- Pinus, întâlnit în Milea Preda, Dicţionar dendrofloricol 1989
- Pynus, întâlnit în Sârbu Anca Biologie vegetală,1999
[modifică] Specii
Din cele peste 80 specii, mai cunoscute sunt următoarele:
- Pinus banksiana Lamb., (Pin roşu)
- Pinus cembra L., (Zâmbru)
- Pinus excelsa Wall., (Pin de Himalaya)
- Pinus maritima, (Pin maritim)
- Pinus mugo Turra., (Jneapăn) (syn. Pinus montana Mill., (Pin de munte))
- Pinus nigra Arn., (Pin negru) (syn. Pinus laricio Poir.., (Pin austriac))
- Pinus pinea L., (Pin parasol, Coconari)
- Pinus ponderosa Dougl. (Pin galben)
- Pinus pumila Rgl., (Pin pitic)
- Pinus strobus L., (Pin neted)
- Pinus sylvestris L., (Pin de pădure)
[modifică] Bibliografie
- Dicţionar dendrofloricol, Editura ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1989.