Raymond Aron
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Raymond Aron (n. 14 martie 1905, Paris - d. 17 octombrie 1983, Paris) a fost un faimos filozof, sociolog si politolog evreu francez. A studiat filozofia la prestigioasa Ecole Normale Superieure din Paris (1924–1928), unde a fost coleg cu Jean-Paul Sartre. Şi-a început cariera universitară in Germania (1930–1933), asistând in mod direct la ascensiunea nazismului. Mobilizat in 1939, a participat la Războiul ciudat (drôle de guerre) apoi – in exil la Londra – a fost redactor-şef al al ziarului La France libre. Dupa razboi, a împletit jurnalismul cu activitatea universitara: a fost editorialist la Combat (1947), Le Figaro (1947-1976), L'Express (1976-1983); a ţinut cursuri la College de France, Institut d'Etudes Politiques, Ecole Nationale d'Administration, Ecole Pratique des Hautes Etudes si la Sorbonne.
În 1963 a fost ales membru al Academie des Sciences Morales et Politiques. A murit in 1983, lăsând o opera bogata in care a respins cu fermitate ideologiile totalitare si a cautat explicatii pentru atractia maladiva pe care comunismul a exercitat-o asupra intelectualitatii franceze.
Spre deosebire de Sartre( care credea că "anticomunistul este un câine"; acesta a mai afirmat, de asemenea, că nu poate denunţa crimele din epoca lui Stalin din Uniunea Sovietică pentru ca "nu trebuie să îi facem să dispere pe muncitorii din regiile naţionale Renault"), care a alunecat spre extrema-stanga (Aron il numea „mon frere enemi“), Aron a fost un conservator prudent şi un analist critic al societaţii liberale, poate cel mai lucid politolog al Franţei şi al întregii Europe din a doua jumătate a secolului al XX-lea.
Cel mai important sociolog francez al secolului XX si unul dintre cei mai importanti filosofi ai istoriei acestui secol, poate fi descris cel mai bine prin propria sa autocaracterizare:un spectator angajat. El nu s-a temut să se implice în lumea din jurul sau, o lume pe care o resimtea tot mai vulnerabila; de aici si necesitatea ca toti aceia care au curajul sa isi asume o gandire proprie, originala, sa se implice in viata socio-politica a lumii în care vieţuiesc.
Aron nu s-a temut să meargă împotriva curentului, chiar atunci cand „son petit camarade“ de la Ecole Normale Superieure , Jean-Paul Sartre, născut si el tot in 1905, a decis sa mearga pe "directia aplaudarii statuii idolului de la Kremlin"(expresia ii apartine lui Vladimir Tismăneanu in conferinta "Marirea si decaderea religiilor seculare. Cazul comunismului", şi a fost reprodusă în revista "Orizont", din 19 septembrie 2005).
