Nazism
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
| Acest articol este parte a seriei Nazism.  |
|
Organizaţii naziste Partidul Naţional Socialist Nazismul în istorie Axa timpului - nazismul timpuriu Concepte naziste Glosar al celui de-al Treilea Reich Liste relevante Listă a liderilor şi oficialilor Partidului Nazist Partide politice şi mişcări naziste în afara Germaniei Canadian National Socialist Unity Party Forţele militare ale Germaniei Naziste Wehrmacht Subiecte conexe Nazism şi religie |
| Editaţi |
Nazismul sau naţional-socialismul este o ideologie totalitară care a fost aplicată în timpul dictaturii naţionaliste a lui Adolf Hitler în Germania între 1933 şi 1945.
Hitler a devenit liderul Partidului Naţional Socialist German al Muncitorilor (Nationalsozialistische Deutsche Arbeiterpartei (NSDAP)). Cuvântul nazism provine chiar de la prescurtarea numelui naţional-socialism (Nationalsozialismus). În momentul de faţă în Germania nazismul este interzis de lege, dar încă mai există grupări şi chiar partide neo-naziste (care însă sunt ilegale).
Ideologia naţional-socialistă afirmă că naţiunea este cea mai importantă creaţie a unei rase; de aceea marile naţiuni sunt creaţiile unor mari rase. Teoria mai spune că marile naţiuni se formează pe baza unei puteri militare, care creşte din cultura raţională, civilizată. Iar o cultură bogată se obţine doar la rasele cu o "sănătate" bună şi care au ca trăsături curajul, agresivitatea şi inteligenţa.
Naţiunile mai slabe erau considerate rase "impure", deoarece acestea nu s-au putut păstra unite şi de aceea au o cultură mai slabă. Naziştii considerau o greşeală evidentă permiterea sau încurajarea folosirii mai multor limbi in cadrul aceleiaşi naţiuni. În continuarea acestui fir aparent logic, naziştii germani doreau foarte mult unificarea tuturor teritoriilor cu vorbitori de limba germană.
Naţiunile care nu şi-au putut apăra graniţele de invadatori au fost considerate rase slabe sau "sclave". Acestea erau considerate că valorează mai puţin decât "rasele stăpâne". De aceea "rasele stăpâne" au nevoie de spaţiu vital (Lebensraum), care era considerat un drept al lor; ele ar fi avut drept să facă uz de acest spaţiu "vital", chiar omorând "rasele sclave" indigene.
În aceeaşi logică, rasele fără o patrie erau considerate "rase parazite", iar cu cât mai înstăriţi erau membrii unei rase parazite, cu atât mai virulent era considerat parazitismul lor. O rasă "stăpână" putea, conform ideologiei naziste, să îşi mărească puterea prin eliminarea raselor parazite de pe teritoriul lor. Aceasta era justificarea teoretică a opresiunii şi eliminării evreilor şi a ţiganilor, sarcină pe care majoritatea naziştilor o considerau drept datorie (neplăcută).
Ei considerau că religiile care recunoşteau aceste "adevăruri" erau religii "adevărate", iar cele care predicau iubirea si toleranţa "în contradicţie cu faptele" erau religii "false".
Persoanele care recunoşteau aceste teorii erau "lideri naturali", iar cei care nu le acceptau erau "sclavi naturali". "Sclavii", în special cei inteligenţi, erau consideraţi răul societăţii, deoarece erau promotorii religiilor şi ai doctrinelor politice "false".
În cartea "Lupta mea" (Mein Kampf), Adolf Hitler afirmă că ar fi ajuns la aceste concluzii prin observaţia atentă a politicii Imperiului Austro-Ungar.
Teoria economică nazistă se baza pe interesele locale imediate dar încerca şi să se împerecheze cu concepţii ideologice economice recunoscute pe plan internaţional.
Politica economică internă era focalizată pe trei obiective principale:
- eliminarea şomajului
- eliminarea inflaţiei devastatoare
- extinderea producţiei de bunuri de larg consum pentru a îmbunătăţi standardul (nivelul) de viaţă al claselor de mijloc şi jos.
Toate aceste obiective ţinteau spre îmbunăţăţirea situaţiei Republicii de la Weimar şi întărirea sprijinului partidului. În ceea ce priveşte evoluţia economică, partidul a avut mare succes. Între 1933 şi 1936, PNB al Germaniei a crescut cu o rată anuală de 9,5 %, în timp ce industria luată singură a crescut în medie chiar cu 17,2 %. Expansiunea economică a scos Germania din criza economică în care se afla după primul razboi, şi a redus şomajul substantial în mai puţin de 4 ani. În acelaşi timp, consumul public a crescut anual cu 18,7 %, iar consumul privat cu 3,6 %.
Mare parte din această producţie a fost îndreptată însă către maşinăria de război; de aceea, odată cu începerea războiului a început să se simtă din nou o presiune economică, dar nu atât de acută ca în timpul Republicii de la Weimar. Se pare că succesul economiei germane a fost unul dintre motivele pentru care societatea a fost de acord cu războiul.
Din punct de vedere internaţional, partidul nazist credea că o conspiraţie internaţională a marilor bancheri a creat criza economică din anii 1930. Capul acestei conspiraţii era considerat ca fiind un grup de evrei, ceea ce motiva încă o dată distrugerea acestei etnii în timpul Holocaustului. Aceste organizaţii ale bancherilor erau binecunoscute în acea vreme şi se ştia că puteau influenţa statele naţionale prin extinderea sau retragerea creditelor. Această influenţă nu se limita la statele mici, precum stătuleţele germane care au precedat crearea naţiunii germane din anii 1870, ci putea privi chiar şi marile puteri europene începând cu secolul XVI. De altfel multe corporaţii transnaţionale din perioada secolelor XVI-XIX (Dutch East India Company, de exemplu) au fost create special pentru a se angaja în războaie în locul guvernelor, şi nu invers.
Se poate deci spune că partidul nazist era împotriva puterii corporaţiilor multinaţionale faţă de statul-naţiune. Această opinie anti-corporatistă era comună cu cea a partidelor politice de centru-stânga şi chiar cu grupurile politice anarhiste din partea opusă în spectrul politic.
Este interesant de observat că partidul nazist avea o concepţie foarte limitată despre economia internaţională. După cum spune şi numele naţional-socialist, partidul dorea să încorporeze resursele companiilor internaţionale în Reich cu forţa, şi nu prin comerţ.
Din punct de vedere economic, nazismul şi fascismul au multe legături. Nazismul poate fi considerat ca fiind o subdiviziune a fascismului (toţi naziştii sunt fascişti, dar nu toţi fasciştii sunt nazişti). Printre aceste idei economice se afla controlul complet al guvernului asupra finanţelor, investiţiilor (alocarea de credite), industriei şi agriculturii. Totuşi ambele sisteme continuau să existe, atât puterea corporaţiilor cât şi sistemul de economie de piaţă în ceeace priveste preţurile.
În loc ca statul să ceară companiilor bunuri din producţia industrială şi să aloce materiile prime necesare la producţia lor (ca în sistemul comunist/socialist), statul plătea pentru aceste bunuri. Aceasta permitea preţului să joace un rol esenţial în ceea ce priveşte informaţia în legătură cu lipsa de bunuri sau necesarul de capital în tehnologie sau munca pentru a produce bunuri.
De asemenea o structură sindicalistă superficială era prezentă în corporaţii - atât partidul fascist german cât şi cel italian au început lupta politică fiind mişcări sindicale ale muncitorilor, dar devenind dictaturi (în cazul german, regim totalitar). Ideea s-a păstrat în timp, anume un control al statului pentru eliminarea conflictelor potenţiale din relaţiile dintre patronat şi muncitori.
Toate aceste teorii au fost folosite pentru a justifica rezultatele totalitare, de ură rasială şi opresiunea folosind toate mijloacele statului. Acestea sunt pe scurt:
- Naţionalism etnic, inclusiv definiţia germanilor drept "rasă stăpână" (Herrenvolk)
- Rasismul şi antisemitismul
- Anticomunismul
- Anticlericismul
- Eugenía (omorârea raselor "sclave" şi a celor "parazite" pentru a purifica rasa "stăpână")
"Principiul conducătorului" (Führerprinzip) era un element cheie în ideologia fascistă, în care conducătorul simbolizează întruparea mişcării politice şi a naţiunii.
Cel mai proeminent nazist a fost Hitler, care a condus Germania drept Cancelar (= prim-ministru) între 30 ianuarie 1933 şi până ce s-a sinucis la 30 aprilie 1945. El a împins Germania în Al Doilea Război Mondial şi a fost responsabil pentru moartea a peste 20 de milioane de oameni precum şi pentru Holocaust. În timpul lui Hitler, naţionalismul şi rasismul au fost combinate într-o ideologie şi politică militaristă de stat care servea propriilor sale ţeluri.
După război, mulţi nazişti importanţi au fost judecaţi, condamnaţi, şi unii chiar executaţi pentru crime de război şi crime împotriva umanităţii în urma Procesului de la Nürnberg.
Simbolul nazist era svastica în sensul acelor de ceasornic. Aceasta era considerată de mii de ani ca fiind un simbol al norocului şi al prosperităţii. Multe popoare din lume au (sau au avut) svastica drept simbol, inclusiv indienii, grecii, romanii, celţii, evreii şi dacii. Hitler se pare că l-a preluat prin filiera hindusă.
Relaţia dintre nazism şi creştinătate poate fi descrisă ca fiind complexă şi controversată. Hitler folosea simbolistica creştină pentru propriile sale scopuri, dar rămâne sub semnul întrebării măsura în care Hitler se considera creştin. Unii scriitori creştini îl considerau ateu, ocultist sau chiar satanist, iar familia lui Hitler se pare că avea şi precursori evrei.
Mulţi preoţi catolici s-au opus nazismului din cauza incompatibilităţii lui cu morala creştină. La fel ca şi oponenţii politici, mulţi din aceşti preoţi au fost trimişi în lagăre de concentrare. Dar ierarhia superioară a bisericii inclusiv papa Pius al XII-lea a acceptat în relativă linişte această doctrină, şi încă şi în ziua de astăzi mai există interpretări în sensul complicităţii papei.
Nazismul este de multe ori confundat cu fascismul. Nazismul chiar preia unele elemente din fascism: dictatura, iredentismul teritorial şi bazele teoriei economice. De exemplu, Benito Mussolini, fondatorul fascismului, nu era antisemit până să intre in alianţă cu Hitler, de la care provine rasismul prezent în nazism. Dictatorul spaniol Francisco Franco folosea des cuvântul "fascist" pentru a desemna pe cei care se opuneau comunismului.
Către sfârşitul secolului XX, mişcări neo-naziste au apărut în mai multe ţări din lume, ca de exemplu în Statele Unite, Germania şi alte ţări europene. Aceste tendinţe sunt deseori asociate cu tinerii "skinhead". De asemenea, în multe ţări din Europa vestică s-a observat în ultimul timp o creştere a importanţei partidelor naţionaliste (Austria, Franţa; în Germania unele partide cu tendinţe neo-naziste chiar au câştigat prin alegeri cîteva locuri în parlamentele unor Land-uri; partidele clar neo-naziste sunt însă interzise prin lege).
