Uezd
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Uezdul (în limba rusă уе́зд) a fost o subdiviziune administrativă a Rusiei Kievene, Cnezatului Moscovei şi Imperiului Rus, care a fost folosită începând din secolul al XIII-lea. La început, prin uezd se înţelegea un grup de câteva voloste formate în jurul oraşelor mai importante. Uezdurile erau conduse de împuterniciţii (namestnik) cnejilor , iar, începând din secolul al XVII-lea, de voievozi.
În 1708, a fost înfăptuită o reformă administrativă din iniţiativa ţarului Petru cel Mare, care a dus la împărţirea Rusiei în gubernii. Împărţirea în uezduri a fost abandonată, pentru a fi din nou reînfiinţată în 1721, ca urmare a reformei administrative a împărătesei Ecaterinei I.
Prin reforma administrativă sovietică din 1923–1929, uezdurile au fost transformate în raioane.
Vezi şi: Istoria împărţirii administrative a Rusiei