Uniunea lingvistică balcanică
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Uniunea lingvistică balcanică este numele dat unor similarităţi în gramatică, sintaxă, vocabular şi fonologie găsite în limbile balcanice. Este remarcabil fapul că deşi dimensiunea vocabularului comun este relativ mică, gramaticile limbilor prezintă un grad mult mai mare de similaritate.
[modifică] Istorie
Primul lingvist care a observat similarităţile între limbile balcanice care aparţin unor familii diferite a fost lingvistul sloven Jernej Kopitar în 1829, dar abia în anii 1920 şi 1930 o teorie lingvistică a fost dezvoltată, prin contribuţiile lui Gustav Weigand şi Kristian Sandfeld-Jensen (Linguistique balkanique, 1930).
Numele de "Uniunea lingvistică balcanică" a fost utilizat pentru prima dată de lingvistul român Alexandru Rosetti în 1958.Theodor Capidan a afirmat că structura limbilor balcanice ar putea fi redusă la o limbă standard, "tipic balcanică".
Oponenţii acestei teorii (printre care Alexandru Graur) pretind că utilizarea termenului "lingvistică balcanică" nu este necesară, deoarece proprietăţile limbilor pot fi explicate independent prin derivaţii interne în fiecare limbă, iar în anumite cazuri este vorba de o "reciprocitate lingvistică", aceasta nefiind îndeajuns pentru a se crea o lingvistică balcanică, în paralel cu "lingvistica romanică" sau "lingvistica germanică".
[modifică] Limbile
Limbile care au în comun anumite proprietăţi aparţin la mai multe ramuri distincte ale limbilor indo-europene:
- albaneza
- indo-iraniene:
- romanice: limbile (dialectele) româneşti: dacoromână, aromână, megleno-română, istro-română
- slavice: bulgară, macedoneană, precum şi numai dialectul Torlak a limbii sârbe (ultimele două idiomuri fiind considerate de unii lingvişti ca fiind dialecte bulgăreşti)
- Limbile greacă modernă şi Rromani (ţigăneşte) sunt doar parţial incluse în această unitate lingvistică. Trebuie menţionat şi rolul de superstrat deţinut de limba turcă, aceasta nefiind însă participantă la această unitate.
Totuşi, nu toate aceste limbi au acelaşi număr de proprietăţi în comun, de aceea se împart în trei categorii:
- albaneza, româna, bulgara şi macedoneana - cele mai multe în comun
- sârba şi greaca - mai puţine
- turca - mai ales vocabular
Lingvistul finlandez Jouko Lindstedt a calculat în 2000 un "factor de balcanizare", care dă fiecare limbi un scor proporţional cu numărul de proprietăţi pe care le are în comun cu alte limbi din uniunea lingvistică balcanică. Rezultatele au fost:
| Limba | Scor |
|---|---|
| slavice balcanice | 11.5 |
| albaneza | 10.5 |
| greaca, româna | 9.5 |
| ţigăneşte | 7.5 |
Altă limbă care a fost influenţată de limbile uniunii lingvistice balcanice este limba ladino (iudeo-spaniolă), care era vorbită de evreii safarzi care trăiau în Balcani, sistemul gramatical fiind probabil împrumutat din greacă.
[modifică] Bibliografie
- Batzarov, Zdravko. "Balkan Linguistic Union" (at the Encyclopædia Orbis Latini)
- Du Nay, André. "The Origins of the Rumanians" : Balkan Linguistic Union, 1977
- Grey Thomason, Sarah. "Linguistic areas and language history" (PDF), 1999
- Joseph, Brian D. "Romanian and the Balkans: Some Comparative Perspectives" (PDF), 1999
- Rosetti, Alexandru. "History of the Romanian language" (Istoria limbii române), 2 vols., Bucharest, 1965-1969.
- Russu, I. "The Language of the Thraco-Dacians" (Limba Traco-Dacilor), Bucharest, 1967
- Tomić, Olga Mišeska. "The Balkan Sprachbund properties: An introduction to Topics in Balkan Syntax and Semantics" (PDF), 2003
