Varlaam şi Ioasaf

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Eposul Varlaam şi Ioasaf este o adaptare creştină a legendei lui Gautama Buddha.

Legenda prinţului Siddhartha Gautama devenise deja populară în maniheism şi în islam, fiind pentru prima oară răspândită de texte maniheiste (fragmente din textele din Turfan / Sinkiang). Cronologia primelor versiuni creştine şi relaţiile de filiaţie dintre ele sunt încă subiecte controversate în cercetare. Printre primele versiuni s-a numărat eposul georgian Balavariani şi o versiune în limba greacă care foloseşte pentru prima oară numele de Ioasaf, derivat din Iodasaf, care era o corupere a denumirii de Bûdâsaf. Drept Bûdâsaf era cunoscut Bodhisattva în lumea arabă.

Cuprins 1 Legenda 2 Surse 2.1 Versiunile în limba arabă 2.2 Versiunea în limba georgiană 2.3 Versiuni în limba greacă 2.4 Versiuni în limba latină 2.5 Versiuni în limba franceză 2.6 Versiuni în limba engleză 2.7 Versiuni în limba germană 2.8 Versiunea în limba română 3 Reprezentările în artă 4 Note 5 Bibliografie 6 Pagini externe

[modifică] Legenda

Majoritatea izvoarelor istorisesc cum astrologii chaldeeni îi prevestiseră regelui indian Avenir convertirea la creştinism a singurului fiu pe care-l va avea. Noua religie era propovăduită în India de către apostolul Toma. Pentru a-şi feri fiul, Ioasaf, de influenţele creştine, Avenir îl închise într-un palat minunat şi se strădui să-l ferească a cunoaşte durerea şi moartea, înconjurându-l numai cu slugi tinere. Ca şi Gautama Buddha, Ioasaf află însă până la urmă de suferinţele muritorilor, întâlnind pe rând un bolnav de lepră^[1], un orb, un bătrân şi cortegiul care purta un mort. Tânărul căzu pe gânduri şi află atunci de învăţătura lui Hristos şi deşertăciunile acestei lumi prin intermediul călugărului Varlaam, unul din mulţii schivnici creştini care cutreierau India la vremea aceea, care reuşise să pătrundă în palatul regal.

Bătrânul rege făcu tot ce-i stătea în putinţă pentru a-şi reconverti fiul devenit creştin. Printre altele l-a tocmit pe un bătrân proroc numit Nahor să îl imite pe Varlaam şi să se dezică în postura acestuia de creştinism, apoi l-a pus pe vrăjitorul Theudas să-l seducă pe prinţ, amăgindu-l cu imaginea unor femei frumoase. Deoarece Ioasaf rezistă acestor ispite, Avenir se hotărî să-i ofere întregul său regat. Ajuns rege, Joasaf dădu poruncă să fie dărâmate toate sanctuarele păgâne şi se dedică operelor de binefacere. Avenir se lăsă până la urmă şi el convins de învăţătura predicată de Varlaam, converti şi îşi petrecu restul vieţii ca schivnic în deşert. După un timp renunţă şi Ioasaf la coroană, preferând să ducă o viaţă de eremit, asemeni lui Varlaam.

Această naraţiune este în manuscrisele medievale deseori întreruptă de dialoguri şi pilde. De exemplu, legenda conţine o parabolă despre nimicnicia străduinţelor omului pe această lume, în care un vânător se prăvăleşte, urmărind un inorog, într-o prăpastie şi reuşeşte să-şi curme căderea ţinându-se de un arbust, ale cărui rădăcini sunt roase de doi şoareci, unul alb şi unul negru, simboluri ale zilelor şi nopţilor prin care este drămuită existenţa umană. În fundul prăpastiei stă un balaur la pândă, dar omul este preocupat doar de mierea care se scurge dintr-o scorbură a arbustului.

[modifică] Surse

[modifică] Versiunile în limba arabă

Versiunea originară a romanului Kitâb Bilawhar wa Bûdâsf a fost probabil aşa-numita "versiune siriană" scrisă de o sectă de arabi ismailiţi, în care prinţul indian adoptă o religie monoteistă, însă nu explicit mahomedană, care este opusă cultelor idolatre reprezentate de anturajul tatălui lui Bûdâsf. Tradiţia politeistă nu este însă dezavuată în măsura în care o vor face versiunile creştine.

Ediţii

• Daniel Gimaret: Kitâb Bilawhar wa Bûdâsf (ediţie critică), Beirut 1972 (= Recherches Publiées sous la direction de l'Institut de Lettres orientales de Beyrouth, N.S.A, Tome VI).
• Daniel Gimaret: Le Livre de Bilawhar et Bûdâsf selon la version arabe ismaélienne (introduction et traduction), Paris / Geneva 1971.

[modifică] Versiunea în limba georgiană

Eposul Balavarani, transmis într-un manuscris din secolul al X-lea dar apărut probabil cu un secol înainte, are o deosebită valoare literară. Naraţiunea sa are multe similiarităţi cu cea a versiunilor arabe şi de aceea este considerat a fi prima prelucrare a temei în creştinism. În text sunt prezentate mai multe religii, dar superioritatea credinţei creştine faţă de idolatria păgână este mereu evidenţiată. Această versiune conţine însă mai puţine pasaje de doctrină creştină decât cele în limba greacă. Doar convertirea prinţului numit aici Iodasaf se face cu ajutorul unor pilde şi omilii. Accentul este pus aici pe milostenia lui Iodasaf, care-i determină pe oamenii de rând să adopte creştinismul.

Ediţie: The Balavariani (Barlaam and Josaphat): A Tale from the Christian East Translated from the Old Georgian, trad. de David Marshall Lang, introducere de Ilia V. Abuladze, Berkeley: University of California Press 1966.

[modifică] Versiuni în limba greacă

Probabil prima transmitere în limba greacă abundă de citate patristice, de exemplu din operele lui Grigore de Nazianz şi, remarcabil de des, din cele ale lui Ioan Damaschinul (secolul al VIII-lea). În legendă este inclusă şi o apologie scrisă de Aristide în secolul al II-lea. Versiunile care au circulat în Imperiul Bizantin în aproximativ 140 manuscrise sunt derivate dintr-un izvor datat în anul 1021. Cam 60% din manuscrise poartă lema unui călugăr Ioan din mănăstirea Sabas de la Ierusalim, care este de obicei identificat cu Ioan Damaschinul. Unii cercetători văd în forma de bază o traducere a eposului georgian Balavarani de către călugărul Eutimiu din Atos, fiul ctitorului mănătirii Ivirion^[2], îmbogăţită în limba greacă de citate şi pilde din scrierile biblice şi patristice.

Faţă de versiunea georgiană, personajul Ioasaf se prezintă în versiunile bizantine mai militant în favoarea creştinismului. Distrugerea sanctuarelor păgâne apare ca motiv al legendei probabil datorită influenţei exercitate de literatura patristică. Accentuată este şi opera de misionare creştină. Altfel decât în versiunile în limbile arabă şi georgiană, Varlaam este trimis de însuşi Dumnezeu la palat, unde Avenir îl ţinea pe Ioasaf departe de influenţa creştinismului, nu îl ferea numai de cunoaşterea lumii.

Ediţii:

• J.-P. Migne: Patrologia Graeca, 161 vol., Paris 1857-1866, vol. 96, p. 860-1240.
• G. R. Woodward, H. Mattingly (ed. şi trad.): St. John Damascene: Barlaam and Ioasaph. English translation with side-by-side Greek text, Harvard University Press, Cambridge MA 1914 (v. traducerea în limba engleză).

[modifică] Versiuni în limba latină

Versiunile în limba latină se bazează pe versiunea greacă din 1021. Ele folosesc pentru Ioasaf numele Iosafat, purtat de multe personaje biblice, mai ales de viţă regală^[3].

• Prima traducere a fost făcută în anul 1048/49 de un occidental care trăise la Constantinopol. În prolog se pomeneşte originea anonimă a legendei.

Ediţii:

• Bibliotheca hagiographica Latina antiquae et mediae aetatis, ed. socii Bollandiani, 2 vol. Bruxelles 1898-1901; Suppl. editio altera ib. 1911, p. 979-982.
• J.-P. Migne: Patrologia Latina, 217 vol. u. 4 vol. registre, Paris 1878-1890, vol. 73, p. 443-606.

• Începând cu secolul al XII-lea se răspândesc şi alte versiuni latine ale legendei. Cea mai frecventă dintre ele îl numeşte pe Ioan Damaschinul drept autor. Legăturile de filiaţie ale acestor versiuni, de multe ori corupte sau prescurtate, sunt foarte greu de reconstruit. Aceste versiuni stat la baza tuturor variantelor occidentale ale legendei.
• Dominicanul Vincentius Bellovacensis (Vincent de Beauvais, 1184/1194-1264) include naraţiunea în enciclopedia sa Speculum maius, în cadrul primei secţiuni, Speculum naturale, atribuind-o lui Ioan Damaschinul^[4].
• Dominicanul Jacob da Voragine (1230-1298) povesteşte pe scurt faptele lui Ioasaf şi Varlaam în a sa Legenda aurea (1292-1298)^[5].

Ediţii:

• Jacopo da Voragine: Legenda Aurea, ed. de Giovanni Paolo Maggioni, Florenţa 1998.
  (traducere în limba italiană)
• Jacobus de Voragine: Legenda aurea, vulgo historia Lombardica dicta / ad optimorum librorum fidem rec. Th. Graesse, Wrocław 1890, reprint Melle 2003.

[modifică] Versiuni în limba franceză

În franceza vernaculară sunt cunoscute 34 manuscrise ale legendei.

• Cea mai veche traducere din latină este probabil versiunea în versuri a lui Guy de Cambrai, din 1209/1220.
• Versiunea în provensala vernaculară este transmisă de manuscrisul fr. 1049 al Bibliotecii Naţionale a Franţei din Paris, scris la sfârşitul secolului al XIV-lea, probabil în Albi. Alte fragmente ale acestei versiuni sunt păstrate tot de B.N.F. în Paris^[6].

[modifică] Versiuni în limba engleză

• Prima versiune anglo-normană a fost concepută cam pe la 1200 de un autor numit Chardry. Epopeea sa în versuri Josaphaz rezumă naraţiunea transmisă în latină.

Ediţie: Chardry Josaphaz, Set dormanz, und Petit plet ; Dichtungen in der anglo-normannischen Mundart des XIII. Jahrhunderts. Zum ersten Mal vollständig mit Einleitung, Anmerkungen, und Glossar, ed. de John Koch, Leipzig, 1879 (=Altfranzösische Bibliothek 1), reprint Wiesbaden 1968.

Primele versiuni în limba engleză sunt scrise în a doua jumătate a secolului al XIV-lea. Împreună cu traducerile din forma latină de bază se răspândesc şi variante preluate din Legenda aurea, ca de exemplu în Vernon Golden Legend de pe la 1385 ^[7].

• MS Egerton 876 din British Museum, Londra.

Ediţie: Keiko Ikegami: Barlaam and Josaphat : a transcription of MS Egerton 876 with notes, glossary, and comparative study of the Middle English and Japanese versions New York : AMS Press, 1999. ISBN 0-404-64161-X

• MS Peterhouse 257 al Universităţii din Cambridge.

Ediţie: John C. Hirsh: Barlam and Iosaphat: a Middle English life of Buddha. Edited from MS Peterhouse 257, Londra / New York: Published for the Early English Text Society by the Oxford University Press, 1986. ISBN 0-197-22292-7

[modifică] Versiuni în limba germană

• Rudolf von Ems: Barlaam und Josaphat (ca. 1225), roman în 16244 versuri transmis în 46 manuscrise şi fragmente. Rudolf von Ems a cunoscut legenda prin intermediul versiunii latine a abatelui cistercian Wido din Kappel am Albis (cantonul Zürich).

Ediţie: F. Pfeiffer: Barlaam und Josaphat, Leipzig 1843 (reprint 1965).

[modifică] Versiunea în limba română

• Udrişte Năsturel: Traiul şi viiaţa a preacuvioşilor părinţilor noştri a lui Varlaam şi a lui Ioasaf (...) (1648), traducere din limba slavonă.

Ediţii:

• Udrişte Năsturel: Traiul şi viiaţa a preacuvioşilor părinţilor noştri a lui Varlaam şi a lui Ioasaf (...), publ. de generalul P.V. Năsturel, Bucureşti 1904.
• Em. Turdeanu: Varlaam şi Ioasaf, Bucureşti 1934.

[modifică] Reprezentările în artă

Primele ilustraţii ale temei apar în secolul XI, în Cod. 42 al Mănăstirii Sfânta Cruce din Ierusalim. În cele cinci manuscrise greceşti cu ilustraţii nu apar însă scene care să stabilească o iconografie a legendei, ci pildele biblice care abundă în textul grec. Doar cel mai recent dintre ele, Par. gr. 1128 din secolul al XIV-lea, conţine un ciclu al legendei despre Varlaam şi Ioasaf.

Una din primele reprezentări monumentale ale ciclului, afectată din păcate de restaurările secolului al XIX-lea, se întâlneşte în cadrul ansamblului de pictură murală din secolul al XV-lea din naosul Bisericii Înălţării din incinta Mănăstirii Neamţ.

[modifică] Note

[modifică] Bibliografie

• Gheorghe Adamescu: Istoria literaturii române, Bucureşti 1913, II. Literatura poporană scrisă. Literatura eroică (online)
• F. Dölger: Der griechische Barlaam-Roman, ein Werk des Hl. Johannes von Damaskos, Ettal 1953.
• George Călinescu: Istoria literatura române de la origini până în prezent, ed. a II-a, Bucureşti 1981, p. 45.
• B. L. Fonkič: Un "Barlaam et Josaphat" grec daté de 1021, în: Analecta Bollandiana 91 (1973), p. 13-20.
• Kauchčišvili: Proischoždenie romana "Varlaam i Joasaf". Vopros ob autore romana, în: Anticnaja drevnost´ i srednie veka. Sborn. 10. (K 80-letiju prof. Michaila Jakovlevica Sjuzjumova), Sverdlovsk 1973, p. 64-66.
• G. MacQueen: Changing Master Narratives in Midstream: Barlaam and Josaphat and the Growth of Religious Intolerance in the Buddhalegend's Westward Journey, în: Journal of Buddhist Ethics 5 (1998), p. 144-–166 (versiune PDF).
• O. Mazal: Der griechische und byzantinische Roman in der Forschung von 1945-1960, ein Literaturbericht, în: Jahrbuch der Österreichischen Byzantinistik 14 (1964), p. 84-93.
• P. Pieters: La première traduction latine de Barlaam et Joasaph et son original grec, în: Analecta Bollandiana 49 (1931), p. 276-311.
• J. Sonet: Le roman de Barlaam et Joasaph. Recherches sur la tradition manuscrite latine et française, Namur-Paris 1949 (= Bibliothèque de la Faculté de Philosophie et Lettres de Namur 6).
• I. D. Ştefănescu: Le roman de Barlaam et Joasaph illustré en peinture, în: Bizantion VII (1932), p. 347 ss.
• G. Toumanoff: Review D. M. Lang: The Balavariani, în: Speculum 42 (1967), p. 172-175.

[modifică] Pagini externe

• en Articol de Richard Gottheil şi Joseph Jacobs din The Jewish encyclopedia : a descriptive record of the history, religion, literature, and customs of the Jewish people from the earliest times to the present day, 12 vol., vol. II, New York 1903