Vulpe

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Vulpea, mamifer carnivor, cu numele ştiinţific Vulpes vulpes crucigera, este încadrată sistematic în familia Canidae, alături de lup, câine, şacal, enot etc.

După mai multe opinii ştiinţifice lupul, câinele şi vulpea sunt de fapt o singură specie, deoarece se pot încrucişa reciproc, fără a rezulta hibrizi sterili. Ori separarea animalelor în specii se face tocmai pe criteriul imposibilităţii reproducerii sau, dacă aceasta este posibilă, pe baza existenţei hibrizilor sterili (ex.: calul şi măgarul care, specii diferite fiind, dau un hibrid steril, catârul.)

Deşi de obicei vulpea e considerată - automat - a fi roşcată, de fapt coloritul său prezintă o mare varietate (de la roşcat aprins până la galben-cenuşiu). Se vorbeşte, ca urmare, de existenţa a trei varietăţi de vulpe: "de mesteacăn" (cu pieptul, partea ventrală şi vârful cozii albicioase, iar părţile laterale gălbui), "cu cruce" (care are o dungă neagră pe spinare, care se încrucişează cu cea de pe membrele anterioare; cea mai răspândită) şi "cărbunăreasă" (cu pieptul, gâtul, abdomenul şi vârful cozii cenuşii sau negru-cenuşiu şi picioarele negre). Există însă şi varietăţi intermediare, în multe cazuri fiind foarte greu de deosebit vulpea de anumite varietăţi de câini.

Vulpea este mai mică decât câinele obişnuit şi evident mai mică decât lupul. Are între 7 şi 10 kg, rar mai mult. Corpul are sub 1 m lungime, iar coada stufoasă cca 30-40 cm.

Corpul vulpii nu este mare, fiind destul de asemănător cu al câinelui, dar iese în evidenţă datorită cozii lungi şi stufoase, care are vârful alb. Blana este roşcată. Vulpea mănâncă, probabil, cele mai multe mici mamifere: şoareci de câmp, popândăi, castori, lemingi, veveriţe, iepuri etc. Detectează prada chiar şi fără să o vadă (după miros sau după sunet), dar nu aleargă după ea, ci sare asupra sa, cu labele din faţă, ca pisicile. Majoritatea vulpilor ucid deseori mai mult decât pot mânca la o singură masă şi îngroapă ce le prisoseşte, urmând a reveni altă dată la locul cu “provizii”. Puii se nasc în vizuini subterane, o singură dată pe an, din martie până în mai. De obicei, vin pe lume câte cinci “fraţi”, dar au fost studiate şi cazuri extreme: un singur pui sau 12 - la o singură naştere! Puii de vulpe sunt orbi la naştere, ochii lor deschizându-se abia după a doua săptămână de viaţă. Părinţii sunt foarte grijulii cu micuţii: mama este mereu în preajma puilor pentru a îi apăra, iar tatăl pleacă la vânătoare pentru a asigura hrana întregii familii. Este vorba despre maturi, căci în prima lună puii se hrănesc doar cu laptele supt de la mama lor. Începând cu a doua lună, puii de vulpe sunt luaţi la vânătoare de către adulţi, pentru a începe primele încercări pe cont propriu. Considerate în trecut “devoratoare de găini”, vulpile au fost vânate cu cruzime ani la rând. Un alt motiv pentru care oamenii nu le-au privit cu simpatie pe vulpi este faptul că acestea răspândesc - mai ales în mediul rural - câteva boli foarte grave, printre care şi turbarea. Pot fi afectate în special mamiferele cu care vulpile intră în contact direct, dar boala poate fi transmisă şi omului, fie direct prin muşcătură, fie prin intermediul păsărilor din ogradă.