Wangari Maathai
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Wangari Maathai, născută la 1 aprilie 1940 în Nyeri, Kenya, este o angajată luptătoare africană pentru protecţia mediului înconjurător şi pentru drepturile femeilor. La 8 octombrie 2004 i s-a decernat Premiul Nobel pentru Pace, apreciindu-se "contribuţia sa la dezvoltarea democraţiei şi menţinerea păcii", considerând că "pacea nu poate exista fără un mediu înconjurător în bună stare funcţională".
Wangari Maathai a studiat Biologia şi Medicina Veterinară, apoi şi-a continuat studiile în Pennsylvania (USA) şi în Germania. Obţine din partea Universităţii din Nairobi titlul de doctor în biologie. În 1977 înfiinţează mişcarea ecologistă "Centura Verde", cu scopul de a proteja pădurile din Kenya, ameninţate de tăierile necontrolate, care duc la schimbarea climei şi eroziunea solului. În cadrul acestei mişcări a reuşit să planteze 20 de milioane de arbori, mobilizând la această acţiune în special femeile. A fost denumită Mama Mici (Mama copacilor). În anul 2003 a primit funcţia de ministru adjunct la departamentul pentru protecţia mediului. Prin activitatea sa paşnică dar consecventă, a contribuit în mod hotărâtor la dezvoltarea democraţiei în Kenya.
Pentru meritele sale, Wangari Maathai a primit şi alte distincţii, printre care: alegerea ca Femeie a Anului 1983, Premiul Nobel alternativ (1984), Premiul Naţiunilor Unite pentru Conducători Africani (1991), Premiul Petra Kelly pentru protecţia mediului al "Fundaţiei Heinrich Böll" (2004), premiul Sophie pentru mediu şi dezvoltare (2004).
[modifică] Legături externe
- en Biografie
2001: ONU, Annan | 2002: Carter | 2003: Ebadi | 2004: Maathai | 2005: IAEA, ElBaradei | 2006: Yunus, Grameen Bank Lista completă:
Laureaţii 1901–1925 | Laureaţii 1926–1950 | Laureaţii 1951–1975 | Laureaţii 1976–2000 |Laureaţii (2001-...) |