Utilizator:Alex:D/Cutie de nisip/Articole de cizelat

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Punctul de vedere neutru al acestui articol este disputat.
Vă rugăm vedeţi părerile exprimate în pagina de discuţii.

Crimele şi ororile comise de comuniştii evrei împotriva românilor este un subiect care descrie atrocităţile perpetrate şi trădările făcute de evrei împotriva românilor în perioada evacuării din Basarabia şi Bucovina din vara lui 1940.

Acest subiect pune în context istoric problema revizionismului istoric iudaic. Acesta nu încetează să rescrie istoria românilor în funcţie de interesele străine românilor. Inventând antisemitisme false, apoi pictând pe români în culorile mincinoase ale unui oprobiu dezlănţuit contra unui neam întreg revizionismul istoric iudaic neagă Holocaustul roşu prin care zeci de milioane de creştini dintre care peste două milioane de români au pierit sub bolşevici, conduşi de cadre iudaice.

Scriitori de rea credinţă au putut descrie, pentru a ilustra minciuna că România ar fi "ucis, ucis, ucis", jandarmi români operând în teritoriile ocupate de teroarea horthystă! Când minciuna lui Elie Wiesel este dezvăluită de Eugen Ionescu în direct la televiziunea franceză, acuzatorul începe să oscileze şi se dă singur în vileag declarând sforăitor că "oricum ascultătorii nu se preocupă de istorie". Ei bine, istoria preocupă intens pe români, care, deşi iartă creştineşte, au suferit prea mult pentru ca să uite vreodată :
^[1] Trebuie precizat că NV Transilvaniei a fost sub ocupaţie maghiară ca urmare a Dictatului de la Viena, din 30 august 1940 şi până la 25 octombrie 1944, ziua când Transilvania este eliberată în întregime^[2].

[modifică] Context istoric

Încă din vremea lui Mihail Kogălniceanu, numărul tot mai mare de refugiaţi evrei care se agitau pentru denigrarea României prin Alianţa izraelită au obligat instituţiile democratice ale ţării să ia act de efectele dezastruoase ale trădării neamului românesc de către aceşti refugiaţi. Pentru economia românească, dinamica ieşirilor de capital sub controlul noilor refugiaţi (atingând într-o singură generaţie numărul de câteva sute de mii) se făcea tot mai simţită. Situaţia era fără ieşire mai ales din cauza intervenţiei conjugat anti-româneşti a puterilor străine, manipulate de Alianţa izraelită. În fine, prin arendarea pământurilor moldoveneşti în mod concentrat sub controlul acestor refugiaţi, care au folosit sălbăticie contra ţăranilor români, s-a ajuns la marea răscoală din 1907, în urma căreia mii de români şi-au pierdut viaţa.

Winston Churchill a explicat într-un articol faimos din anii 1920 că evreimea organizată s-a divizat în timpul primului război mondial între bolşevism (ale cărui ravagii acum la aproape optzeci de ani de la evenimente se pot măsura în zeci de milioane de victime şi un atac fără precedent împotriva creştinismului) şi sionism, care este o mişcare ideologică fascistă, rasistă şi de purificare etnică^[3].

Ambele grupuri de ideologi, agenţi şi terorişti au trădat statul român, care le oferise protecţie şi adăpost timp de multe generaţii.

Bolşevicii, luptând direct şi fără oprire contra românilor, prin sabotarea Unirii, prin uneltiri şi prozelitism, au ameninţat fiinţa naţională românească, statul naţional român, biserica naţională, şi civilizaţia creştină. pentru a înţelege acest fapt este suficient a constata dezastrul programat al creştinilor în Rusia bolşevizată, unde milioane de creştini au fost martiri, apoi toate bisericile au fost desacrate sau distruse, în timp ce nici o sinagogă nu a fost atinsă.

Sioniştii urmăreau ruperea unei părţi din teritoriul naţional român şi vinderea lui prin alipirea de imperiul bolşevic. Prima încercare istorică a evreilor de a se regrupa a fost în Basarabia românească, pe care cetăţenii români evrei basarabeni, trădând interesele ţării, au făcut totul pentru a o aduce sub bolşevici, chiar sub numele de Republică sovietică evreiască^[4]^[5]^[6].

[modifică] Faptele

În timpul celui de-al doilea război mondial doar mareşalul român Ion Antonescu, ministrul de externe Mihai Antonescu, şi Mişcarea Legionară au susţinut pe sionişti, preferând să vadă pe cetăţenii români evrei mai degrabă plecaţi din România în Palestina decât rămaşi, ca să fie trădători, activi în chip de agenţi comunişti ai puterilor străine cu care România era în război. România este astfel singura ţară care nu a deportat pe evrei^[7], ^[8], ^[9] un număr considerabil dintre aceştia regăsindu-se în Palestina.

Deşi au fost număraţi printre victime de mai multe ori de holocaustologii ce folosesc încă mijloacele de propagandă comunistă, chiar aflându-se, prin aceasta, în plin negaţionism al holocaustului roşu (al căror teoreticieni şi practicieni erau ca foşti profesori de marxism) evreii români după invazia sovietică erau mai numeroşi decât înainte de război! ^[10]. Un autor sionist deosebit de discreditat de poziţia sa manifest anti-românească este Matatias Carp. Cele trei volume sub semnătura sa sunt singura sursă de date privind populaţia evreiască, secret de stat. Lucrarea sa este publicată imediat după invazia sovietică, în acest context, pentru a fi citată in extenso azi, la peste 60 de ani de la evenimente...

Alexandru Şafran, fost rabin şef, într-o declaraţie din 1946 recunoaşte faptul că anexarea Basarabiei şi Bucovinei de Nord de către sovietici "a fost întâmpinată cu bucurie de unii evrei din aripa stângă şi comunişti".

În timpul evacuării din Basarabia şi Bucovina de Nord a armatei române şi a populaţiei refugiate române, provocată de ultimatumul din 26 iunie 1940 prin care Uniunea Sovietica a cerut României cedarea acestor provincii amintite, populaţia evreiască de aici a iniţiat şi desfăşurat o serie de manifestări şi asasinate antiromâneşti:

uciderea şi batjocorirea ofiţerilor şi militarilor români;
jefuirea şi maltratarea refugiaţilor români;
asasinarea oficialilor români din diferite instituţii publice şi devastarea acestora;
distrugerea şi denigrarea însemnelor oficiale româneşti^[11].

Aceste fapte grave antiromâneşti nu au fost întâmplătoare, ci ele au fost programate şi organizate cu mult timp înainte, existând în Basarabia 118 organizaţii teroriste şi un Plan de bolşevizare a României în care comuniştii evrei erau implicaţi foarte mult^[12].

Începând cu data de 28 iunie 1940, evreii de pe tot cuprinsul Basarabiei şi Bucovinei de Nord şi-au manifestat bucuria că au devenit cetăţeni sovietici, unii dintre ei s-au înarmat şi fluturau nişte liste negre dorind să-i pedepsească pe cei notaţi acolo. Aceste liste negre vor fi folosite mai târziu pentru denunţarea românilor care erau consideraţi "trădători de ţară" faţă de Rusia, între ei şi mulţi membri ai Sfatului Ţării. Alte liste destinate execuţiilor au fost redactate chiar de intele ctualii evrei comunişti ca: avocat Carol Steinberg, avocat Etea Diner, dr. Dorevici. Mai mult, avocatul evreu Steinberg, a condus un grup de evrei ce loveau cu pietre armata română aflată în retragere^[13].

La Cernăuţi, imediat ce a fost anunţat ordinul de evacuare, evreii au iniţiat şi desfăşurat acţiuni antiromâneşti: aurupt şi scuipat steagurile tricolore româneşti, iar pe monumentul Unirii au pus steagul roşu sovietic. După ce au vandalizat însemnele oficiale româneşti, evreii au distrus crucea de pe catedrală şi "au înlocuit-o cu steagul roşu şi portretul lui Stalin". Au mai fost consemnate devastări şi împuşcături. Tot la Cernăuţi, evreii şi puşcăriaşii eliberaţii, i-au atacat pe românii care se refugiau, jefuindu-i şi maltratându-i. Preotul bisericii catolice şi câţiva gardieni au fost împuşcaţi de evrei. În timp ce preoţii şi teologii români erau maltrataţi iar militarii umiliţi de evrei, alţi evrei de pe margine stăteau şi fotografiau aceste scene.

Ziarul "Universul" relatează faptul că populaţia ucraineană din Cernăuţi a manifestat un comportament corect faţă de populaţia românească ce se refugia, în timp ce populaţia evreiască a avut o atitudine atât de neomenească încât i-a revoltat şi pe comandanţii armatei de ocupaţie ruseşti.

La Chişinău, evreii plasaţi în intersecţii au atacat refugiaţii români şi i-au jefuit, ba mai mult, au aruncat atât asupra lor cât şi asupra militarilor români aflaţi în retragere, cu pietre, cu oale cu apă clocotită, şi conţinutul oalelor de noapte. Sub protecţia unor soldaţi ruşi, evreii au batjocorit militarii din armata română, ofiţerilor fiindu-le smulse tresele, iar unor ostaşi lis-au tăiat nasturii de la pantaloni, după care într-o primă fază li s-a dat drumul în hohote de râs, pentru ca mai apoi, să fie luaţi de soldaţii ruşi.

În momentul aterizăr ii la Chişinău a unui grup de 20-30 de avioane ruseşti, "imediat evreii au arbora drapele roşii" şi au început să manifeste pe stradă. Lor li s-au alăturat şi comuniştii proaspăt eliberaţi din închisoarea locală. Împreună, "manifestanţii evrei şi comuniştii" au strigat lozinci antiromâneşti şi defăimătoare la adresa armatei române: "Jos Armata Română!", şi împotriva regelui, "Jos Carol!", precum şi de susţinere a ocupantului sovietic "Trăiască Stalin şi Armata Roşie!". De asemenea, ei au blocat străzile, nepermiţând refugiaţilor români accesul spre gară. Încercând să facă ordine pentru ca populaţia să poată ajunge la gară şi să se refugieze, comisarii Pascu Nicolae, Mateescu Constantin, Severin şi Stol, au fost prinşi de evrei şi executaţi prin împuşcare în pină stradă. Alte incidente s-au înregistrat pe strada Alexandru cel Bun, unde funcţionarii români refugiaţi care doreau să ajungă la gară au fost opriţi de "o masă compactă de evreiş i ruşi" care postându-se pe trotuare ameninţau şi aruncau cu pietre.

La Soroca, primăria şi poliţia au fost ocupate de evreii comunişti aflaţi sub comanda avocatului evreu Michel Flexer (Flexor). La poliţie, acesta a ţinut un discurs prin care a defăimat autorităţile şi administraţia românească, apoi i-a asasinat pe comisarul Murafa şi pe ajutorul acestuia Eustaţiu Gabriel în faţa statuii Generalului Poetaş.

A fost jefuit tezaurul administraţiei financiare, din camionul în care era transportat iar Dirigintele Oficiului Poştal, Vartolomei, avocatul Gheorghe Stănescu şi locotenentul Pavelescu, însoţit de mai mulţi subofiţeri au fost prinşi de evrei şi li s-au rupt galoanele. Administratorul Ion Gheorghe şi căpitanul Georgescu au fost împuşcaţi. Pavelescu şi Vartolomei au scăpat dând 50-60 de mii de lei unor evrei. Subofiţerul Ene a fost împuşcat pe la spate în timp ce încerca să fug, iar avocatul Stănescu a fost coborât din maşină şi împ uşcat de avocatul evreu Pizaresky Alexandru.

Maiorul Virtic Gheorghe comandantul jandarmilor din Soroca şi căpitanul Ramadan, dorind să plece cu o maşină au fost prinşi de evrei, au fost dezarmaţi şi li s-au rupt galoanele. Preoţii care voiau să se refugieze din oraş au fost opriţi de evrei şi întorşi din drum.

La Vijniţa, cei care au provocat dezordini au fost evreii comunişti cărora li s-au alăturat şi ucrainenii. Astfel, şeful sanatoriului din localitate, dr. evreu Winer a rupt drapelul românesc, păstrând numai fâşia roşie pe care şi-a legat-o peste piept strigând că "a sosit ceasul evreilor". Tot el a interzis personalului românesc să părăsească sanatoriul. În momentul intrării armatei sovietice în oraş, aceasta a fost aşteptată de populaţia evreiască în frunte cu evreul Şatran. Perceptorul şi preotul au fost atacaţi şi jefuiţi de un grup de evrei condus de avocatul Raufberger.

Fapte grave s-au mai înregistrat la Româneşti în judeţul Lăpuşna, unde elevii evrei i-au agresat pe profesori, la Reni unde s-au înregistrat incidente între evrei cu banderole roşii pe mâini şi autorităţi, la Tighina unde jandarmii români au fost dezarmaţi de evrei, şi li s-au luat şi uniformele, şi la Cetatea Albă unde evreii au dat foc la primărie. La Lipcani, peste Prut de Rădăuţi, evreii strigau "Trăiască Rusia Sovietică şi Stalin!"

În data de 29 iunie 1940 regele Carol al II-lea îşi notează în jurnalul personal "că mai ales evreii" sunt cei "care-i atacă şi-i insultă pe ai noştri" şi că aceştia i-au batjocorit pe ofiţerii români.

Presa străină relatează şi ea despre cele întâmplate în Basarabia şi Bucovina de Nord: Corriere della Serra scrie că în ziua de 29 iunie aproximativ 3000 de evrei care au trecut pe la Reni în Basarabia au atacat atât refugiaţii civili, cât şi armata română pe care i-au bătut cu pietre, i-au împiedicat să-şi continuie drumul, i-au jefuit, le-au luat armamentul şi le-a distrus mijloacele de transport. Mai mult chiar, căutau să-i instige şi pe localnicii români împotriva acestora. Şi Gazzeta dell Popolo confirmă situaţiile grave create de evrei consemnând că la Galaţi, comuniştii evrei locali împreună cu cei veniţi din alte părţi, au provocat dezordine, atacând forţele de poliţie şi garnizoana, rezultând 15 morţi. Tot Gazzeta dell Popolo vorbeşte şi despre Cernăuţi arătând că după evacuarea militarilor români, evreii în număr de câteva zeci de mii, după ce au comis numeroase delicte, au eliberat deţinuţii din închisori, i-au înarmat şi "au început cu furie să masacreze pe românii aflaţi pe străzi, au jefuit băncile, casele particulare, au incendiat bisericile şi palatele". Corriere della Sera relatează şi el despre cele întâmplate la Galaţi vorbind despre faptul că evreii veneau din toate părţile la Galaţi pentru a trece în Basarabia şi cĊ? după ce i-au dezarmat pe soldaţii din gardă, au atacat oraşul, trăgând nebuneşte, devastândvitrinele şi agresând cetăţenii români.

Notele făcute de armata română constată la data de 30 iulie 1940 că evreii din Basarabia nu s-au refugiat şi că au rămas, instigând la acţiuni antiromâneşti şi făcând manifestaţii comuniste. Refugiaţii din Basarabia au declarat că cei care le-au făcut greutăţi pe parcursul evacuării au fost comuniştii locali, în majoritate evrei şi că aceştia i-au torturat, i-au lovit cu pietre, le-au jefuit bagajele, i-au împiedicat să se deplaseze, le-au luat animalele şi le-au devastat vehiculele folosite pentru deplasare.

La Chişinău, încă înainte de apariţia trupelor ruseşti, evreii din baroul local şi-au legat la mâini banderole roşii şi i-au supus pe funcţionarii români la tot felul de violenţe. În toate gările de la chişinău şi până la Ungheni, bandele de evrei înarmaţi cu pistoale şi bâte loveau populaţia română pentru a o împiedica să urce în trenuri. Şi în Bucovina, la Cernăuţi, înainte de intrarea soldaţilor sovietici, evreii au făcut manifestaţii antiromâneşti, au devastat biserici şi au asasinat personalităţi româneşti şi ofiţeri. Se mai raportează că un grup de evrei comunişti cu vârste de 15-16 ani au săvârşit crime şi acte de barbarie, ucigând soldaţi, ofiţeri şi jandarmi români cu propriile baionete, după ce iniţial îi dezarmaseră. Tot la Cernăuţi, grupuri de muncitori au devastat clădiri şi cămine studenţeşti, au eliberat deţinuţii din închisori şi au maltratat armata şi populaţia română care se refugia.

La Stampa din ziua de 1 iulie 1940 prezintă articolul "Ororile şi devastările comise de evrei în Basarabia şi Bucovina" în care vorbeşte de manifestările de bucurie ale evreilor faţă de armata de ocupaţie sovietică şi consemnează faptul că la Cernăuţi s-a constituit un guvern provizoriu din evrei comunişti. Acelaşi gen de iniţiative a avut loc şi la Reni, Ismail, şi în alte locuri.

O notă a armatei din 1 iulie 1940 confirmă faptul că încă înainte ca armata sovietică să-şi facă apariţia, populaţia evreiască din Cernăuţi a devastat bisericile şi i-a asasinat pe mulţi dintre şefii autorităţilor locale. Se raportează şi că Brigada de Cavalerie aflată sub comanda domnului Postelnicu a trecut cu greu Prutul, având lipsă ofiţeri şi soldaţi precum şi echipament din cauza greutăţilor, şicanelor şi umilinţelor la care au fost supuşi de către armata sovietică în colaborare cu bandele de civili formate din "bolşevici şi jidani".

O sinteză a zilei din 2 iulie 1940, arată că evreii au organizat în difetite oraşe comitete revoluţionare în vederea preluării puterii. La Cernăuţi, evreul Salo Brul a devenit comisar al poporului, primar şi viceprimar sunt tot doi evrei, Glaubach şi respectiv Hitzig, iar prefect este evreul Meer. Sovietul comunal din Chişinău, este condus de un evreu originar din Huşi, şi anume, avocatul Steinberg. Comitetul local înfiinţat la Chilia Nouă îl are ca şef pe un evreu medic din oraş, dr. Rabinovici. La Soroca este indicat ca fiind "conducătorul acţiunii teroriste" un evreu gardian public în serviciul poliţiei locale, pe nume Leizer Ghinsberg. Alţi doi evrei foşti ziarişti la Adevărul şi Dimineaţa au luat posturi importante în Basarabia. Ei sunt Terziman şi Cândea.

Sunt consemnate atentate şi asasinări împotriva oficialităţilor şi împotriva românilor civili, din partea evreilor comunişti. Bandele evreo-comuniste din Chişinău futurând steaguri roşii, acţionau în gări pentru a-i determina pe călători să coboare din trenuri. Refugiaţii români care nu puteau să se apere au fost jefuiţi de aceştia, şi doar cei care au avut arme au putut să le respingă atacurile. Tot la Chişinău, intervenţia unui detaşament de jandarmi i-a salvat pe studenţii teologi de a nu fi linşaţi de o bandă de evrei comunişti, asta după ce jandarmii au fost nevoiţi să facă uz de armă. Însă doi inspectori financiari, Preotescu şi Pădureanu, nu au mai putut fi salvaţi, fiind împuşcaţi. De asemenea, teroriştii evrei i-au mai ucis pe perceptorul şi notarul din Ceadâr-Lunga, judeţul Tighina, pe preotul Bujacovski din Tighina, pe fostul senator colonelul Adamovici, pe şeful poliţiei din Abaclia, tot din judeţul Tighina. La Cazaclia şi Ceadâr-Lunga au mai fost omorâţi notari, preoţi şi poliţişti. Evreii din Reni, ce purtau banderole roşii, i-au împuşcat pe doi marinari români, ceea ce a determinat o ripostă a autorităţilor şi au fost lichidaţi, în urma confruntărilor, circa 15-20 de evrei comunişti.

Fapte atroce s-au petrecut la Cetatea Albă, unde preoţii au fost schingiuiţi de bande comuniste de evrei. Preoţilor le-au fost arse bărbile cu ţigări aprinse, iar bisericile au fost devastate. La Cernăuţi, bandele de evrei au atacat cu pietre două autocare cu soldaţi români, iar atacul lor a fost respins numai prin folosirea armelor.

La Brăila, fraţii Birnbaum ameninţau că "multora dintre români le-a sunat ceasul" şi că ei îi au pe câţiva în vedere pentru ca să se răfuiască cu ei. În alt caz, o persoană pe nume Iancu, zis şi Jean, ameninţa şi el că în scurt timp pe Palatul Regal va flutura drapelul roşu sovietic.

O telegramă din data de 3 iulie 1940, venită de la graniţă, informează că populaţia evreiască manifestă o atitudine ostilă tot mai pronunţată în zona Prutului şi că acest fapt face ca localităţile locuite de evrei să fie focare comuniste periculoase.

Ziarul maghiar Pesti Ujsag din 3 iulie 1940, scos la Budapesta, face referire la "presa italiană care condamnă uneltirile evreilor din România" arătând că ziarele italiene consemnează că "Evreii au provocat incidente sângeroase prin atitudinea lor provocatoare ".

Alte informaţii transmise de armată relatează că la Cernăuţi au fost vandalizate mai multe biserici, printre cea mai importantă Sf. Nicolae. La Bolgrad, evreii comunişti care manifestau pe străzi, purtau steaua evreiască în 6 colţuri şi o banderolă roşie. Un grup de evrei a atacat cu focuri de armă depozitul de muniţii din Rădăuţi, însă atacul a fost respins de către gardă, iar atacatorii s-au retras lăsând doi morţi în urmă. Acţiunea de asasinare a românilor din oraşul Cetatea Albă a fost condusă de evreul Abram Carolic. Între victime, au fost protopopul judeţului Crişan Folescu, preotul Petru Siniţă, şeful gării şi ajutorul acestuia. Tot la Cetatea Albă, evreii comunişti au oprit un tren şi au încercat să dezarmeze un divizion de artilerie, şi numai intervenţia sovieticilor a îm piedicat acest lucru. Şi la Volintiri, grupurile de evrei comunişti i-au terorizat pe români, fiind ucise mai multe persoane printre care grefierul Ştirbu Iosif. La Bălţi, bandele de evrei au creat panică printre românii care se refugiau, fiind trase focuri de armă asupra lor. Tot în acest timp, au fost rupte crucile bisericilor şi arborate în locul lor, steagurile roşii sovietice. La Chişinău, ziarele Sovietskaia Bessarabia şi Bessarabskaia Pravda scoase de ocupaţia sovietică, sunt conduse de redactori evrei. La Ismail, morarii şi brutarii evrei au instigat bandele de terorişti evrei împotriva manutanţei locale răspândind zvonul că armata a rechiziţionat făina. Au fost asasinaţi lt. Alexandrescu şi plt. mj. Jianu. Manipulaţi de instigările evreo-comuniste, la acţiune au participat şi soldaţi aparţinând manutanţei. La Reni, un grup de comunişti evrei împiedică populaţia ce dorea să se îmbarce pe vaporul Carpaţi pentru a se refugia în ţară, lovindu-i cu bătele. Vaporul a reuşit totuşi să plece doar după ce s-au tăiat parâmele de ancorare.

În comuna Ashita, evreii au împuşcat în picioare doi soldaţi români care rămăseseră în urmă. La Chilia Nouă, bande de evrei comunişti au devastat bisericile, au arborat steaguri sovietice pe instituţii şi au împiedicat populaţia românească să se refugieze.

Un soldat originar din Piatra Neamţ, care era rănit a fost îngropat de viu, la ordinul şi sub îndrumarea comisarilor sovietici evrei, care au ignorat rugăminţile acestuia de a nu fi îngropat pentru că avea acasă 4 copii.

Un alt soldat român care era bolnav, şi care era transportat cu o căruţă a fost împuşcat pentru că agresorii voiau căruţ ;a. Cererile ofiţerilor români de a le lăsa acea căruţă pentru a putea transporta soldatul bolnav, nu au fost luate în seamă, şi unul dintre agresori a tras câteva gloanţe sfărâmându-i ţeasta.

[modifică] Note

↑ Elie Wiesel, contra intereselor României, Teofil Ivanciuc, p.18
↑ Cronologie privitoare la membrii familiei regale. Cronologia se bazeaza pe cartile "Istoria Romanilor de la origini pana in prezent" de Vlad Georgescu, ed. Humanitas, Bucuresti 1992 si "Monarhia in Romania 1866-1947" de Ioan Scurtu, ed. Danubius, Bucuresti 1991, si pe presa romana de dupa 1989
↑ Zionism versus Bolshevism: A Struggle for the Soul of the Jewish People, nr. din 8 februarie 1920, al ziarului "Illustrated Sunday Herald"
↑ Numeroase surse din arhivele locale
↑ Secretul sabiei de foc, Radu Mihai Crişan, p. 56
↑ Săptămâna Roşie, Paul Goma, p. 154
↑ A Study of History, 12 volume, Oxford University Press
↑ Surse evreieşti
↑ Rabinul Clujului Moshe Carmilly
↑ Ioanid, Carp
↑ Cercetarea are la bază: rapoarte oficiale ale armatei române, articole din presa vremii, jurnale personale ale oficialilor şi civililor, mărturii, toate prezentate în eseul "Săptămâna Roşie" de Paul Goma
↑ Săptămâna Roşie, Paul Goma, p. 94-96
↑ Săptămâna Roşie, Paul Goma, p. 164, 177, 219