Auguste Comte
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Auguste Comte a fost un sociolog şi filosof francez. S-a născut în 1789 la Montpellier şi a murit la Paris în 1857.
Elev al Politehnicii şi între 1817 si 1824 secretar al lui Saint-Simon, el a fost adânc influenţat de acest premergător, ce a întrebuinţat pentru prima oară termenul de filozofie pozitivistă. Totuşi lui Comte îi revine meritul de a fi făcut un sistem întemeiat, cu o logică si o pregătire ştiinţifică ce vin în contrast cu opera lui Saint-Simon, în care sclipirile sunt prea mult puse în umbră de lipsa de cultură ştiinţifică şi chiar de lipsa de seriozitate.
A. Comte a urmărit înfiinţarea unei filosofii pozitiviste, corespunzătoare ultimului stadiu la care omenirea trebuia să tindă, după ce a trecut prin starea teologică şi acea metafizică, ce reprezentau trepte necesare ale omenirii, in mersul ei de la copilărie spre maturitate pe care o reprezintă cea de a treia treapta, a spiritului pozitiv. Pozitivismul , ştiinţa şi filozofia pozitivă nu mai caută explicarea cauzelor ascunse îndărătul fenomenelor ci se multumeşte cu studiul datelor experienţei.
Acest studiu nu este însă o simplă adunare de date ci tinde să descopere legile ce guvernează grupele de date şi fapte ce corespund diferitelor ştiinţe fundamentale.