Bătălia de la Şelimbăr
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
 |
Consultaţi manualul de stil şi îndrumarul, apoi daţi o mână de ajutor. Acest articol a fost etichetat în octombrie 2006. |
1599 . La 28 octombrie a avut loc bătălia de la Şelimbăr (Schellenberg), în care Mihai Viteazul a înfrânt oştirea transilvăneană şi şi-a deschis drumul spre cetatea Alba Iulia, unde înfăptuit prima unire a Transilvaniei cu Ţara Românească.
407 ani de la Bătălia de la Şelimbăr 1599-2006
Chiar dacă alianţa (din 27 mai 1595) a voievodului Mihai cu Sigismund Báthory era clară, acesta din urmă dăruindu-i la 6 ianuarie 1597 castelul şi domeniul Buia, format din 14 comune, toate în judeţul Sibiu, domeniul Sona din judeţul Alba şi dreptul de a construi în Alba Iulia (Bălgrad), lângă cetate, o mânăstire, care a şi fost ridicată în acel an, între cei doi relaţiile s-au deteriorat an de an.
În 1597 se produseseră schimbări însemnate în Transilvania. Sigismund Báthory i-a făcut o vizită împăratului Rudolf al II-lea la Praga. A fost încheiat un tratat bilateral, în baza căruia Báthory ceda imperiului Transilvania în schimbul ducatelor Oppeln (Opole) şi Ratibor (Racibórz) din Silezia. Schimbul dădea posibilitate Austriei să-şi extindă influenţa asupra creştinilor din Imperiul Otoman. Situaţia l-a determinat pe Mihai Viteazul să reflecteze asupra alianţei cu Báthory şi să decidă încheierea la rândul său a unui tratat mai favorabil cu împăratul Germaniei, la 9 iunie 1598 la Mănăstirea Dealu. Preambulul tratatului prevede că Mihai recunoştea suzeranitatea habsburgilor asupra Ţării Româneşti, împăratul obligându-se să ţină pe socoteala sa 500 de mercenari pe lângă Mihai, voievodul rămânând domn pe viaţă şi cu drept ereditar în familia lui. Obiceiurile şi autonomia ţării urmau să rămână intacte, neschimbate, nu se prevedea plata vreunui tribut, iar solii români urmau să fie primiţi la curtea imperială cu toate onorurile. Sigismund Báthory, fire schimbătoare şi indecisă, şi-a dat seama că ducatele sileziene nu făceau cât Transilvania şi, în august 1598, s-a reîntors la vechea lui stăpânire, după care a expulzat reprezentanţii împăratului Rudolf.
Revenit în Ardeal, Báthory şi-a chemat din Polonia vărul Andrei Báthory, care era cardinal. I-a cedat acestuia tronul principatului Transilvania. Dieta Transilvaniei l-a recunoscut pe cardinal în aprilie 1599 ca principe.
Schimbarea lui Sigismund Báthory era cu totul defavorabilă lui Mihai, Andrei Báthory fiind inamicul lui Rulolf al II-lea, împăratul nemaiavând drepturi în Transilvania. Luându-şi măsuri de siguranţă spre Dunăre şi Moldova, Mihai a început înaintarea spre Transilvania. În câteva zile, Mihai obţinu sprijinul saşilor braşoveni. A continuat marşul din Prejmer, prin Codlea, Făgăraş, satele din Ţara Făgăraşului, ajungând la Tălmaciu la 25 octombrie. Armata sa, întregită cu grupul secundar condus de Radu Buzescu şi banul Udrea, înainta spre Sibiu, aşezându-şi tabăra la Veştem în ziua de 26 octombrie. Sperând tergiversarea bătăliei, pentru a primi întăriri, cardinalul Báthory îşi stabili tabăra la nord de cetatea Sibiului, pe malul stâng al Cibinului. La 28 octombrie, dimineaţa, Mihai Viteazul înainta spre Sibiu.
Andrei Báthory fu depăşit şi luat prin surprindere de Mihai în pregătirile militare, fiind nevoit să-şi dispună oastea (circa 16.000 de oameni) într-un loc defavorabil, între zonele „Lazarett” şi „Exerzierplatz”, având în spate bălţile Cibinului, folosite la apărarea cetăţii Sibiului, pe laturile de sud şi est.
Bătălia începu la ora nouă cu un schimb intens de focuri de artilerie. Cele 18 tunuri ale lui Mihai, deşi amplasate dominant, au avut iniţial un tir greşit. Artileria cardinalului, superioară numeric (circa 40-50 de tunuri) a ripostat foarte puternic. În finalul pregătirii artileriei, un nobil de origine română, Daniel Zalaschi, trecu de partea armatei lui Mihai, făcându-i cunoscută poziţia dispozitivului inamic. Atacul l-a dat Mihai Viteazul pe flancul stâng, grupul de oaste al lui Baba Novac încercând să scindeze oastea cardinalului. În ciocnire căzu Ştefan Lazăr, comandantul flancului cardinalului. Gáspár Kornis, comandantul locotenent al oastei cardinalului reuşi să-l respingă pe Baba Novac. Mihai reluă atacul cu partea centrală a oştirii sale, formată din mercenari unguri şi secui de sub comanda lui Gheorghe Makó. Aceştia pătrunseră în dispozitivul inamic, lărgind flancurile spărturii şi acţionând atât în sprijinul lui Baba Novac, cât şi împotriva lui Moise Székely, reuşind să respingă dreapta şi centrul oştirii transilvănene. Profitând de succes, voievodul român îşi întări trupele din centru cu escadroane de sârbi, cazaci şi moldoveni şi l-a angajat în bătălie şi pe aga Lecca. Linia întâi a lui Gáspár Komis fu străpunsă, soarta bătăliei înclinându-se de partea lui Mihai Viteazul.
În jurul orei 15.00, armata principelui cardinal Andrei Báthory, rămasă fără comandant şi atacată din flanc, s-a dezorganizat şi a intrat în derută. Dezastrul fu aproape total. Apărătorii saşi ai cetăţii urmărind cu atenţie, de pe creneluri, desfăşurarea bătăliei, au salvat 350 de ostaşi saşi care făceau parte din oastea cardinalului. I-au tras cu funiile, peste ziduri, în interiorul cetăţii.
Bilanţul bătăliei a fost mare: din rândurile oştirii transilvănene au căzut peste 3000 de oameni, alţii 1000 fiind răniţi şi prizonieri. Pierderile armatei lui Mihai Viteazu au fost de asemenea mari, trupurile celor căzuţi, din ambele tabere, fiind adunate de locuitorii Sibiului şi depuse într-o groapă comună. Locul înhumării se cheamă şi astăzi „Movila lui Mihai”.
Seara, Mihai Viteazul a ordonat urmărirea pâlcurilor de soldaţi, pentru a-i împiedica să se regrupeze şi să creeze probleme. Cardinalul Báthory fugi cu destinaţia Moldova, însă pe drum, în munţi, a fost capturat de secui, care l-au decapitat la 31 octombrie. Capul cardinalului i-a fost dus lui Mihai Viteazul.
După bătălia de la Şelimbăr, prin toate localităţile sibiene, prin care a trecut domnitorul român în drumul său spre Alba Iulia, populaţia l-a primit cu entuziasm.
