Bătălia de la Posada
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Posada a fost locul de desfăşurare a unei importante bătălii din toamna anului1330, bătălie care a dus la naşterea unei noi ţări şi naţiuni, Ţara Românească şi poporul român. Chiar dacă pentru început întinderea ei era doar o parte din Dacia Malvensis, partea sudică acesteia, Oltenia de aztăzi până la valul de pământ cunoscut ca Limes Transalutanus (Curtea de Argeş-Piteşti-Roşiori de Vede-Turnu Măgurele), peste doar un secol şi jumătate sub domnia lui Mircea cel Bătrân va ajunge până la "marea cea mare"
În septembrie a anului 1330, Carol Robert de Anjou, rege al Ungariei, cu o puternică armată, pleacă să-l pedepsească pe fostul său vasal, Basarab I, cneaz al ţinutului. Ocupă Ţinutul Severinului şi înaintează prin Oltenia spre Curtea de Argeş, pe care o incendiază.
Oferta de pace făcută de Basarab I regelui este refuzată, deşi i se promitea reluarea plăţii vechiul tribut şi cedarea unui fiu la curte ca garanţie, "numai vă întoarceţi în pace şi vă feriţi de primejdii, că de veţi veni mai încoace, nu veţi scăpa de dânsele".
Carol Robert refuză şi începe ostilităţile. Oştirea maghiară este atrasă într-o vale îngustă şi prăpăstioasă, numită Posada, de către oastea lui Basarab I, unde a suferit o înfrângere umilitoare. Localizarea Posadei nu a fost stabilită până astăzi cu certitudine, istoricii plasând Posada cel mai probabil pe Valea Oltului, în Ţara Loviştei la Titeşti, sau în zona Mehadiei sau pe culoarul Rucăr-Bran .
În lupta de 4 zile, 9 - 12 noiembrie 1330, Carol Robert de Anjou a scăpat cu greu, deghizându-se în femeie şi fugind cu un cal.
Prin această victorie, Basarab I a reuşit sa consolideze independenţa ţinutului, să o întărească din punct de vedere statal, pentru ca mai apoi să-i lărgească hotarele.
Dar ce a rămas în istorie este faptul că această victorie răsunătoare a însemnat naşterea statului român sub denumirea de Ţara Românească, iar primul ei domnitor a fost Basarab I. În ultima parte a domniei, Basarab I a domnit împreună cu fiul său Nicolae Alexandru. A murit în 1352.
Trebuie menţionat totuşi, că în 1354 Nicolae Alexandru a recunoscut suzeranitatea regelui maghiar Ludovic cel Mare.
Atât Basarab I, cât şi fiul şi urmaşul său la tron, Nicolae Alexandru, au fost înmormântaţi la Câmpulung. Piatra tombală a acestuia din urmă se păstrează şi astăzi în biserica din Complexul voievodal Negru Vodă:
"În luna noiembrie 16 zile a răposat marele şi singur stăpânitor Domn Io Nicolae Alexandru Voivod, Fiul marelui Basarab, în anul 6873 ( 1364 ), indictionul 3, veşnica lui pomenire."
Acest text este cel mai vechi document epigrafic medieval, scris în limba slavonă, cunoscut până acum în Ţara Românească.
