Buna-Vestire
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Buna-Vestire este o sărbătoare creştină (25 martie).
Cuprins |
[modifică] Istoric
O sărbătoare a "Vestirii Naşterii Domnului" se ţinea în Răsărit încă din anul 550, la 25 martie. La Roma s-a introdus în sec. VII.
[modifică] Conţinut
Data de 25 martie este la 9 luni înainte de Crăciun (sărbătoarea Naşterii Domnului) şi aminteşte de ziua în care îngerul îi vesteşte Fecioarei Maria că a fost aleasă să devină Mama lui Isus Christos. Maria, reprezentantă a poporului ei şi a omenirii, încuviinţează (Lc 1, 26-38). Misterul central în viaţa Fecioarei Maria este cel de a fi Născătoare de Dumnezeu.
[modifică] Semnificaţie
Buna-Vestire făcută Mariei inaugurează "plinirea timpului" (Gal 4, 4), adică împlinirea făgăduinţelor şi pregătirilor veniri lui Hristos. Maria este chemată să-l zămislească pe Fiul lui Dumnezeu. Încuviinţând, a devenit Născătoare de Dumnezeu.
Uimindu-se de cele petrecute cu Maria, Sfântul Augustin îşi imaginează că se adresează îngerului, întrebând: "Spune-mi, îngere, de ce s-a petrecut aceasta cu Maria". Îngerul spune că răspunsul este cuprins chiar în cuvintele salutului: "Bucură-te, cea plină de har" (cf. Sermo 291, 6). Origen observă că niciodată, un asemenea titlu, nu a fost dat unei fiinţe omenşti şi nu mai apare în nici un alt loc din Sfânta Scriptură (cf. In Lucam 6, 7).
Maria primeşte cu disponibilitate "valul de iubire" a lui Dumnezeu care se revarsă în ea. Şi prin aceasta este o ucenică desăvârşită a Fiului ei, care, în ascultare faţă de Tatăl, îşi împlineşte libertatea şi tocmai astfel îşi exercită libertatea, ascultând.
Pentru cei care cred, totul este cu putinţă, prin puterea Duhului lui Dumnezeu. Şi creştinii îi răspund lui Dumnezeu, în credinţă, "Iată, vin, Doamne, să împlinesc voinţa ta". Astfel, Christos, prin credinţă, trăieşte în noi, iar noi, asemenea Maicii Domnului, îl aducem pe El în lume.
[modifică] Bibliografie
- Biblia
- "Catehismul Bisericii Catolice", Arhiepiscopia romano-catolică Bucureşti 1993
- Benedict al XVI-lea, Predică la Buna-Vestire, 25 martie 2006, Piazza S. Pietro.
- "Pope John Sunday Missal", Leigh-on-Sea, Essex 1978.