Cantofabule

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Cantofabule reprezintă primul dublu LP al formaţiei Phoenix. Acesta a fost editat în 1975, la casa de discuri „Electrecord”. Numele a fost greşit ortografiat pe copertă, cel corect fiind „Cantafabule”. Această eroare a fost perpetuată şi la reeditarea albumului, în 1992, iar ediţia piratată în Belgia (1993), care avea aceeaşi copertă însă pe o nuanţă roşiatică, a fost cunoscută internaţional sub numele de „Cant of a Bule”. De asemenea, coperta a fost cenzurată, ceea ce s-a putut vedea pe cea din 1975 fiind de fapt interiorul iniţial, proiectat de acelaşi cuplu Lili şi Valeriu Sepi. Textul de prezentare a aparţinut lui Adrian Păunescu, însă a fost scos la reeditarea din 1992. Concertele de promovare a dublului LP s-au numit „Însă eu...” şi au avut, ca elemente inedite, caprele de lemn ale lui Valeriu Sepi şi, după ce Covaci a renunţat la Ovidiu Lipan, ceata dubaşilor din Brăneşti. Piesele de pe album au fost compuse de către Nicolae Covaci şi Josef Kappl, probabil cu colaborarea lui Mircea Baniciu şi Ovidiu Lipan la prima şi ultima piesă, iar versurile au fost scrise integral de către tandemul Şerban Foarţă - Andrei Ujică. Este momentul aducerii în formaţie a lui Ovidiu Lipan, în locul lui Costin Petrescu (ce în concepţia lui Nicu Covaci nu reuşea să imprime forţa necesară pieselor), după o scurtă încercare cu toboşarul de jazz Eugen Gondi.

[modifică] Ideea

Conceptul albumului a plecat de la un Bestiar din secolul XIV găsit de Andrei Ujică. Bestiarele erau cărţi în care se evocau animalele de origine fabuloasă, simbolizând forţele binelui şi ale răului.

„Ne-am gândit pentru început la nişte formule magice de incantare a spiritelor. Un fel de invocaţie. Sunt chemate duhurile acestor animale simbolice şi ele încep să apară, la început cele mai mici şi mai nevinovate, cum ar fi Scarabeul şi Inorogul, pe urmă restul, Delfinul şi cele periculoase. La o vreme, toate acestea intră înr-un fel de conflict, Zoomahia, şi totul se termină sugerând începutul unui nou ciclu al existenţei, la un nivel superior, printr-un imn dedicat Phoenixului, simbolul renaşterii şi al existenţei veşnice.”

(Andrei Ujică)

„Ceea ce era foarte important pentru noi, printre altele, era faptul că reuşeam să introducem, într-un fel pe sub uşă, ca mesaj subliminal, în mentalitatea publicului tânăr, un fel de animale complet uitate, un insolit, dar nu arbitrar, ci de factură canonică, să reactualizăm, într-o mentalitate mai mult sau mai puţin superficială, nişte sensuri arhaice, preexistente. Formaţia a răspuns în acelaşi sens, arhaizându-şi muzica, realizând o extraordinară combinaţie de rock-ul contemporan cu moduri mai mult sau mai puţin arhaice. Aceste animale fantastice erau de pretutindeni, există un cosmopolitism intrinsec, spaţial şi temporal, un fel de sincretism, chiar la modul alexandrin. E o operaţie uşor alchimică. Există nişte simboluri christice la [pasărea] Phoenix, ceea ce a produs un impact mai mare decât ceea ce se luase în calculul iniţial, impactul muzicii respective faţă de «tânăra gardă».”

(Şerban Foarţă)

Melodiile fuseseră în bună parte compuse în iarna lui 1974-1975 la cabana de pe Muntele Semenic.

[modifică] Spectacolul

Spectacolele de promovare s-au intitulat „Însă eu...” si s-au desfăşurat în bună parte clandestin, pe stadioane, formaţia fiind la acea oră interzisă oficial. Concepţia şi regia spectacolului au aparţinut lui Nicolae Covaci şi lui Dan Chişu, care a realizat costumaţia şi măştile împreună cu mama lui Covaci. Fiecare dintre membri formaţiei reprezenta un animal fabulos (de exemplu Baniciu era Inorogul, Covaci - Bourul, iar Ovidiu Lipan - Balaurul) şi purta un machiaj deosebit pe faţă. Au fost folosite o serie de materiale şi soluţii inedite pentru a putea crea acele costume de scenă. Ulterior renunţării la serviciile lui Ovidiu Lipan şi ale lui Günther Reininger, soluţia a fost cooptarea dubaşilor din Brăneşti şi a lui Erlend Krauser la vioară şi chitară electrică. Ultima schimbare a adus în locul dubaşilor brăneşteni, care deja aveau probleme din pricina autorităţilor, a voluntarilor studenţi, fiecare realizându-şi singur costumaţia de scenă şi „duba” în care urmau să bată.

[modifică] Piese

Discul 1, partea A:

Invocaţie
Norocul Inorogului
Scara scarabeului

Discul 1, partea B:

Delfinul, dulce dulful nostru
Uciderea balaurului
Ştima casei
Pasărea calandrinon

Discul 2, partea A:

Filip şi cerbul
Vasiliscul şi Aspida
Sirena
Pasărea Roc...k And Roll

Discul 2, partea B:

Cîntic-lu a cucuveauă-liei
Zoomahia
Phoenix

[modifică] Componenţa formaţiei

Nicolae Covaciu - chitară solo, voce, chitară acustică, double six, blockflöte
Iosif Kappl - chitară bas, voce, vioară, blockflöte
Mircea Baniciu - solist vocal, chitară acustică
Günther Reininger - pian, pian electric, synthesizer, celestă, orgă electronică
Ovidiu Lipan - baterie, bongos, timpane, gong, clopote, tamburină

Recită: Florian Pittiş

[modifică] Reeditări

Ediţia a II-a (1992) discul 1 - faţă	Ediţia a II-a (1992) discul 1 - verso	Ediţia a II-a (1992) discul 2- faţă	Ediţia a II-a (1992) discul 2 - verso
Ediţia din Belgia - CD (1993)	Reeditarea oficială - CD (1996)