Construcţii
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Construcţii este denumirea unei ramuri a tehnicii care se ocupă cu proiectarea, execuţia, întreţinerea şi exploatarea diferitor structuri sau lucrări de infrastructură.
[modifică] Condiţii tehnice pentru construcţii
Fiecare construcţie sau element de construcţie trebuie să satisfacă un ansamblu de condiţii tehnice sau cerinţe tehnico-economice principale, care privesc durabilitatea în timp, rezistenţa la foc, rezistenţa şi stabilitatea construcţiei, condiţii fizice şi igienice, arhitectonice, economico-organizatorice etc.
Durabilitatea reprezintă durata de funcţionare normală în timp a principalelor elemente de construcţii, fără pierderea calităţii necesare exploatării optime şi poate fi: ridicată (de gradul I) şi este peste 100 de ani; mijlocie (de gradul II) între 50 şi 100 de ani; normală sau obişnuită (de gradul III) între 20 şi 50 de ani.
Construcţiile cu durată de funcţionare sub 20 de ani se numesc provizorii.
Durabilitatea este determinată de materialele folosite, modul de proiectare şi execuţie, condiţiile de exploatare şi întreţinere şi se referă la rezistenţa materialelor şi elementelor de construcţii la diferite acţiuni cum ar fi: îngheţ-dezgheţ, umiditate, coroziune, acţiunea biologică a microorganismelor cât şi acţiunea mediului înconjurător: agenţi atmosferici, fum, gaze, diferite noxe din mediul interior etc.
Rezistenţa la foc reprezintă capacitatea construcţiei de a rezista la solicitări termice şi mecanice produse în timpul şi din cauza incendiilor. Din punct de vedere al rezistenţei la foc, elementele de construcţii depind direct de materialele din care se execută şi se caracterizează prin gradul de combustibilitate şi limita rezistenţei la foc. Combustibilitatea unui material sau element de construcţii reprezintă capacitatea acestuia de a se aprinde şi de a arde în continuare şi din acest punct de vedere acestea se clasifică: incombustibili (betonul, zidăria), greu combustibili sau semicombustibili (metalul protejat, lemn ignifugat sau tencuit) şi combustibili (lemn, carton bitumat). Limita de rezistenţă la foc este perioada de timp în care un element de construcţie supus unui incendiu îşi păstrează stabilitatea.
Rezistenţa şi stabilitatea construcţiilor se referă la capacitatea lor portantă, deformaţii, fisuri, cât şi la condiţiile de exploatare specifice fiecărei construcţii(uzură, şoc etc.).
Condiţiile fizice şi igienice de exploatare sunt legate de factorii de climat exterior şi interior şi se referă la temperatură, umiditate, iluminare, viteza curenţilor de aer, gaze nocive etc.
Condiţiile de ordin arhitectural asigură construcţiilor aspectul corespunzător destinaţiei acestora, cu o plastică şi o compoziţie arhitectonică optimă.
Condiţiile economico-organizatorice privesc în general costul construcţiilor, tehnologia de execuţie şi posibilităţile de industrializare, materiale folosite, soluţii tehnice, termenul de execuţie şi punerea în funcţiune.
 |
Acest articol din domeniul tehnologiei este un ciot. Puteţi ajuta Wikipedia prin completarea lui. |
