Dimitrie Onofrei
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Dimitrie Onofrei (6 august 1897, Iaşi - 20 martie 1991, Bethlehem-USA) tenor român, vestit solist de operă.
Dimitrie Onofrei şi-a început cariera muzicală de copil, făcând parte din corul bisericii Sfântul Spiridon din Iaşi. Studiile muzicale le-a făcut la Conservatorul muzical din aceiaşi localitate.
In 1921 a fost admis prin concurs ca solist al Operei Române din Bucureşti, dar în anul următor pleacă în Italia, unde ia lecţii de canto la Teatro alla Scala din Milano. Debutul l-a făcut în 1922 pe scena Teatrului Regal din Malta, în rolul ducelui de Mantua din opera Rigoletto de Giuseppe Verdi.
Ascensiunea tenorului Dimitrie Onofrei continuă cu fiecare turneu, mai întâi în diferite oraşe ale Italiei şi altor ţări europene. În Statele Unite ale Americii cântă pentru prima dată la teatrului Century din New York.
În total, în cei peste 20 de ani în care a fost nelipsit de pe aproape toate scenele lumii, Dimitrie Onofrei a cântat în rolurile principale de tenor din circa treizeci de opere. Între altele el a fost Don José din opera Carmen de Georges Bizet, Edgardo din Lucia de Lamermoor de Gaetano Donizetti, Turiddu din Cavaleria Rusticană de Pietro Mascagni, contele Almaviva din Bărbierul din Sevilla de Gioacchino Rossini, Mario Cavaradossi din opera Tosca de Giacomo Puccini, Lohengrin din opera cu acelaşi nume de Richard Wagner şi multe altele.
Despre cântul lui Dimitrie Onofrei s-au scris sute de cronici, semnate de cei mai exigenţi critici muzicali, cu toţii subliniind excepţionalele calităţi ale vocii sale, egală în toate registrele, cu preţioase agilităţi de emisiune în acute, cu timbru cald de tenor liric.
După încheierea carierii solistice a devenit profesor de canto la Conservatorul de muzică din Cincinnati apoi - până în 1965 - în Chicago.
A trăit până la o vârstă foarte înaintată în oraşul Bethlehem din statul Pennsylvania, unde moartea l-a surprins în ziua de 20 martie 1991.