Eclipsă solară
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
O eclipsă de Soare se produce când Luna trece între Pământ şi Soare, prin faţa Soarelui. Văzut de pe Pământ, discul Lunii e mai mare decât cel al Soarelui şi, dacă se interpune între privitor şi Soare, îi "blochează" lumina, aruncând o umbră circulară pe Pământ. Când discul Lunii acoperă în întregime discul Soarelui, pentru un anumit loc de observaţie, lumina este blocată complet şi clipsa este totală.
O eclipsă de soare se poate vedea doar dacă te afli în locul potrivit de pe glob.
Pe 29 martie 2006 a avut loc cea mai recentă eclipsă parţială de Soare vizibilă şi din toată România. Pentru oraşul Bucureşti, durata eclipsei a fost de 2 ore şi 25 minute. În vestul României acoperirea maximă a Soarelui a fost de 65%, în timp ce im sud-est a fost de 80%.
Pentru a observa o eclipsă de Soare, de orice tip ar fi ea, este nevoiede un filtru solar. Fără acest filtru observarea eclipsei duce la accidente grave ale ochiului, ajungându-se până la orbire. Filtrul cel mai accesibil este filtrul de sudură mai dens. Filtrul ideal (numit Mylar) este o peliculă aluminizată, prin care radiaţiile periculoase nu trec.
La 7 mai 2003, planeta Mercur a trecut, ca un punct negru, prin faţa discului Soarelui : a fost tot un fel de eclipsă de Soare provocată, nu de Lună, ci de o planetă. Atâta doar că nu a putut fi observată decât cu aparate optice speciale, şi nu a influenţat, practic, lumina Soarelui căzută pe Pământ.