Economia Timişoarei
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Acest articol este despre economia municipiului Timişoara
Cuprins |
[modifică] Istoric
Timişoara s-a afirmat ca puternic centru economic în secolul XVIII, odată cu instalarea administraţiei habsburgice. Colonizarea cu germani, diversitatea etnică şi religioasă, reconstrucţia cetăţii dar şi sistemul legislativ favorabil proprietăţii private, au determinat formarea unui puternic ţesut de meşteşugari şi comercianţi. Acest ţesut de meşteşugari a constituit pentru mai bine de 200 de ani secretul dezvoltării economice de aici. Când Revoluţia industrială a început să se manifeste, Timişoara prezenta toate condiţiile favorabile pentru adoptarea ei. Rând pe rând au fost introduse cele mai moderne inovaţii ale vremii. Micile ateliere meşteşugăreşti au lăsat locul industriei mici şi mijlocii. Un al doilea atuu important l-a constituit Canalul Bega. Acesta a fost un factor competitiv necesar dezvoltării comerţului, permiţând traficul de mărfuri pe apă, legătura pe Dunăre şi comerţul atât cu Europa dar şi cu restul lumii, prin porturile de la Marea Neagră. În 1857 la Timişoara a ajuns şi calea ferată, completând astfel toate premisele necesare dezvoltării economiei industriale moderne. Însă acest model economic specific, dezvoltat în mod organic de-a lungul a aproape 250 de ani, a luat fine în 1948 odată cu naţionalizarea, suprimarea proprietăţii individuale şi instaurarea economiei de stat planificate.
În ciuda declinului unor ramuri economice tradiţionale, înlocuite de noi ramuri moderne, sectorul industrial din Timişoara continuă să furnizeze peste 3% din producţia industrială naţională.
[modifică] Sistemul bancar
Primele instituţii de credit din Timişoara au apărut la sfârşitul secolului XVIII. În secolul următor numărul lor a crescut exponenţial. Printre primele insitituţii se numără Prima Casă de Economii din Timişoara, Banca de Industrie şi Comerţ a Banatului, Casa de Economii Timişoara sau Banca Timişiana, prima insituţie de credit românească din Banat, fondată la 12 august 1885 de elita românească a Banatului. Aceasta acoda credite preferinţiale românilor. Totuşi, majoritatea covârşitoare a capitalului bancar era deţinută de capitalul maghiar, german şi austriac. Această situaţie s-a menţinut şi după instalarea administraţiei române la Timişoara, deşi pe piaţa timişoreană au intrat şi marile bănci din Vechiul Regat. Perioada interbelică a reprezentat cea mai mare expansiune a domeniului bancar. Existau astfel în 1930 18 bănci cu sediul în Timişoara şi 28 de bănci cu sedii centrale sau cu sucursale în oraş, cu un total de 118 de puncte de lucru. [1] În prezent în Timişoara sistemul bancar este în plină expansiune, însă nu mai există la Timişoara nicio bancă locală, toate băncile fiind doar sucursale de bănci româneşti sau străine.
[modifică] Industria
[modifică] Zone industriale
Principalele zone industriale sunt:
- Zona Industrială Calea Buziaşului
- Zona Industrială Calea Şagului
- Zona Industrială Freidorf
- Parcul Industrial Freidorf
- Zona Industrială Calea Torontalului
- Zona industrială Solventul - Gara de Nord
- Zona industrială IMT (Intreprinderea Mecanică)
- Zona de industrie şi depozitare centrală
[modifică] Serviciile
[modifică] Indicatori Economici
[modifică] Note
- ^ Munteanu, p.316
[modifică] Bibliografie
- Statutul Municipiului Timişoara, Primăria Timişoara
- Ioan Munteanu, Rodica Munteanu, Timişoara. Monografie, editura Mirton, Timişoara, 2002, ISBN 973-585-650-6
 |
Acest articol despre Timişoara este deocamdată un ciot. Puteţi ajuta Wikipedia prin completarea sa !. |
