Timişoara

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Municipiul Timişoara

stemă amplasare
Amplasare	45°44′58″N, 21°13′38″E
Ţară	România
Judeţ	Timiş
Atestare documentară	1175
Populaţie ([[{{{recensământ}}}|{{{recensământ}}}]])	336.089 (2006)[1]
Suprafaţă	130.5 km²
Densitatea populaţiei	2. 575 loc./km²
Altitudine	89 m n.m.
Localităţi suburbane	{{{componenţă}}}
Primar	Gheorghe Ciuhandu, PPCD
Sit web	ro Primăria Timişoara
Poziţia oraşului în cadrul judeţului
[[Imagine:{{{harta oraşului}}}|200px|Harta administrativă a oraşului Municipiul Timişoara]]
Harta administrativă a oraşului

Timişoara (în germană Temeschwar, alternativ Temeschburg sau Temeswar, în maghiară Temesvár, în sârbă Temišvar, în bulgară Timišvár, în trad. „cetatea de pe Timiş”) este reşedinţa şi cel mai mare oraş al judeţului Timiş, Banat, România. Numele localităţii vine de la râul Timiş, numit de romani în antichitate Tibisis sau Tibiscus. Conform ultimului recensămant din 2002, Timişoara avea o populaţie de 336.089 de locuitori. Luând însa în considerare şi populaţia flotantă neinclusă in statisticile oficiale, populaţie atrasă de Timişoara datorită puternicei sale dezvoltări economice, precum şi cei aproximativ 40.000 studenţi sau cea din zonele rezidenţiale din jur, populaţia se situează in jurul cifrei de 500.000 locuitori, fiind al doilea oraş ca mărime în România după Bucureşti.

Cuprins 1 Istorie 1.1 Premierele Timişoarei 2 Populaţia 2.1 Structura confesională 2.2 Structura etnică 3 Geografie 4 Politică 4.1 Stema 5 Economie 6 Transport 7 Cultură 7.1 Patrimoniul arhitectural 8 Educaţie 8.1 Învăţământul preuniversitar 8.2 Universităţi 9 Turism 10 Personalităţi marcante 11 Cartiere 12 Relaţii externe 12.1 Oraşe înfrăţite 12.2 Consulate 13 Sport 14 Imagini 15 Bibliografie 16 Note 17 Vezi şi 18 Legături externe

[modifică] Istorie

Prima atestare documentară a localităţii Timişoara este destul de controversată, aceasta fiind plasată de specialişti fie în 1212, fie în 1266. În 1175 este menţionat comitatul Timiş, dar sursele nu menţionează care este centrul economic şi administrativ al acestuia. În momentul atestării sale acesta făcea parte din comitatul Timiş, o unitate administrativ teritorială a regatului ungar. Teritoriul cunoscut mai târziu ca Banat cu centrul administrativ în „Urbis Morisena” (apoi Cenad), fusese cucerit de către maghiari în jurul anului 1030 şi încorporat regatului ungar.

Fiind aşezată într-un punct strategic, de unde putea fi controlată o mare parte a Câmpiei Banatului, atât Timişoara cât şi funcţia de comite de Timiş au devenit din ce în ce mai importante. Timişoara a primit un impuls deosebit în timpul domniei regelui Carol Robert de Anjou, care în urma vizitei sale din 1307 a ordonat construirea aici a unui palat regal. În timpul anarhiei feudale, acesta va muta capitala Ungariei la Timişoara. Numirea lui Iancu de Hunedoara în funcţia de comite de Timiş, în 1440 marchează un capitol aparte din istoria Timişoarei. Iancu de Hunedoara va fi cunoscut în întreaga regiune pentru reputata victorie de la Belgrad asupra otomanilor, fiind considerat în acea vreme apărător al creştinătăţii. El va transforma oraşul într-o tabără militară permanentă şi în domiciliul său pentru că se mută aici împreună cu familia. Astfel cetatea va rămâne în posesia Corvineştilor până în 1490.

Un episod deosebit din istoria Timişoarei îl reprezintă asediul cetăţii de către oastea ţăranilor răsculaţi condusă de Gheorghe Doja. Armatele răsculate, formate din iobagi români şi unguri au avut câteva victorii împotriva armatelor nobilimii, dar au fost înfrânte lângă Timişoara de comitele Ioan Zapolya. Se spune că locul unde Doja a suferit o cumplită moarte, fiind pus pe un scaun din fier înroşit şi ars de viu este marcat de statuia Sfintei Marii din Piaţa cu acelaşi nume a cartierului Iosefin. Totuşi, ultimele ipoteze susţin că torturarea lui Doja a avut loc chiar lângă castel, de unde nobilii au putut urmări macabrul spectacol. Deci este mult mai probabil ca locul execuţiei să fie undeva în faţa Hotelului Central de lângă Muzeul Banatului.

În 1522 o armată otomană de 160.000 de oameni sub comanda lui Ahmed–Paşa atacă şi cucereşte cetatea, transformând-o în paşalâc. Pentru aproape 200 de ani Timişoara se va afla sub dominaţie otomană, fiind sub control direct al sultanului şi având un statut special, ca cel al oraşelor Belgrad sau Buda. Cetatea cunoaşte importante transformări; bisericile sunt transformate în moschei, numeroşi musulmani se stabilesc aici, fortăreaţa se transformă în baza necesităţilor strategice otomane. Cu toate acestea ocupaţia turcească a fost o perioadă de relativă pace, Timişoara fiind folosită de turci mai ales ca punct strategic de plecare pentru campaniile militare la nord-vest.

După repetate tentative, Eugeniu de Savoia cucereşte cetatea în 1716, deschizând calea dominaţiei austro-ungare pentru mai mult de 200 de ani. Abia în 1920 Banatul se uneşte cu România iar în Timişoara se instaurează administraţia românească.

În data de 16 decembrie 1989 la Timişoara s-a declanşat revoluţia care avea să ducă la înlăturarea lui Nicolae Ceauşescu şi a regimului comunist din România. Iniţial s-a format o mişcare de protest împotriva mutării forţate a pastorului reformat László Tőkés. Atât enoriaşi cât şi trecători s-au adunat în faţa parohiei acestuia în semn de protest. La scurt timp însă, protestul s-a transformat într-unul împotriva întregului sistem şi s-au scandat pentru prima dată lozinci anticomuniste. Mişcarea a luat rapid amploare şi în centrul oraşului s-au adunat zeci de mii de revoluţionari. Pe 20 decembrie 1989, Timişoara a fost declarată primul oraş din România liber de comunism, în urma unor confruntări sângeroase soldate cu peste 1000 de morţi şi alte câteva mii de răniţi. Aceste evenimente au dus la căderea regimului ceauşist o săptămână mai târziu. Schimbările care au avut loc la nivelul clasei politice au dus la noi proteste din partea timişorenilor, proteste ce au culminat cu redactarea controversatei Proclamaţii de la Timişoara, în martie 1990. Cerinţele timişorenilor se sintetizau în punctul 8 al proclamaţiei, prin care se cerea ca foştii activişti ai PCR să nu mai poată candida la funcţii publice în stat. Acest punct însă nu a fost pus niciodată în aplicare.

[modifică] Premierele Timişoarei

• 1718 – atestarea celei mai vechi fabrici de bere din România;
• 1728 – începutul canalizării Begăi, primul canal navigabil din România;
• 1760 – primul oraş al monarhiei cu străzile iluminate cu lămpi;
• 1771 – editarea primului ziar din România şi totodată primul ziar german din sud-estul Europei: „Temeswarer Nachrichten”;
• 1854 – primul serviciu telegrafic din România;
• 1855 – primul oraş al monarhiei habsburgice cu străzile iluminate cu gaz;
• 1881 – prima reţea de telefonie din România;
• 1884 – primul oraş de pe continentul european cu străzile iluminate electric, cu 731 de lămpi;
• 1886 – prima staţie de salvare din Ungaria şi România;
• 1895 – prima stradă asfaltată din România;
• 1897 – primele proiecţii cinematografice din România;
• 1899 – primul tramvai electric din România;
• 1953 – singurul oraş european cu trei teatre de stat în română, maghiară şi germană; ^[2]

[modifică] Populaţia

La recensământul din 2002 populaţia stabilă a oraşului a fost de 317.660 de locuitori, cu o tendinţă negativă, iar densitatea populaţiei de 2.622 locuitori/km². Totuşi, ultimele cifre oficiale nu iau în calcul populaţia care trăieşte aici fără documente, inclusiv studenţi, muncitori sezonieri etc. astfel că în ultimii ani se speculează o netă inversiune de trend. Din totalul populaţiei 85,52% sunt români. Cele mai importante comunităţi etnice sunt cele maghiare (aprox 7,5%), germane (2,25%) şi sârbe. De remarcat este că la Timişoara în ultimii ani, datorită creşterii economice a apărut şi o importantă comunitate de oameni de afaceri, care însă nu figurează în statisticile oficiale. Dintre aceştia se remarcă în primul rând italienii, cei mai numeroşi investitori străini prezenţi aici. Alte două comunităţi în creştere sunt cea slovacă şi ucraineană, care beneficiază şi de predare în limba maternă în unele unităţi de învăţământ preuniversitar.

Populaţia

[modifică] Structura confesională

Timişoara este un oraş cu una din cele mai diversificate structuri confesionale din România. Aceasta se datorează în mare parte tradiţiei multietnice şi multiconfesionale a oraşului, însă a urmat în secolul XX un trend net în favoarea religiei ortodoxe. În prezent circa 80,6% din timişoreni se declară ortodocşi iar 10% romano-catolici. Urmează religia penticostală cu 8.408 de adepţi (2,6%), reformată cu 6.194 (aprox2%), baptistă cu 4.780 şi greco-catolică cu 4.191. Sunt reprezentate şi diverse alte comunităţi mai mici. 359 de timişoreni se declară atei.

[modifică] Structura etnică

Recensământul[3]		Structura etnică
Anul	Populaţia	Români	Germani	Maghiari	Sârbi	Evrei	Romi	Slovaci	Bulgari	Ucrainieni	Alte etnii
1880	38.702	5.188	21.121	7.745	2.487	?	?	416	?	29	1.716
1890	45.948	5.594	24.973	11.100	2.363	?	?	332	?	27	1.559
1900	60.551	6.312	30.892	19.162	2.730	?	-	288	?	13	1.154
1920	86.850	16.047	32.097	27.189	?	8.307	-	?	?	?	3.210
1930	102.390	25.207	33.162	31.773	2.237	7.264	379	652	279	56	1.381
1941	125.052	46.466	37.611	24.891	?	?	?	?	?	?	16.084
1956	142.257	75.855	24.326	29.968	3.065	6.700	122	575	280	56	1.310
1966	174.243	109.100	25.058	31.016	4.188	2.590	120	490	475	71	1.135
1977	269.353	191.742	28.429	36.724	6.776	1.629	1.109	404	942	299	1.299
1992	334.115	274.511	13.206	31.785	7.748	549	2.668	675	1.314	756	903
2002[4]	317.660	271.677	7.157	24.287	6.311	367	3.062	570	1.218	762	2.249

[modifică] Geografie

Timişoara este situată în sud-estul câmpiei Tisei, în zona de divagare a râurilor Timiş şi Bega. Apele celor două râuri au format aici un ţinut foarte mlăştinos şi frecvent inundat. Timişoara însă s-a dezvoltat într-unul din puţinele locuri pe unde se puteau trece mlaştinile. Acestea au constituit pentru mult timp o autentică fortificaţie în jurul cetăţii, însă au favorizat şi o atmosferă umedă şi insalubră, precum şi proliferarea epidemiilor de ciumă şi holeră, care au menţinut relativ scăzut numărul de locuitori şi au împiedicat semnificativ dezvoltarea cetăţii. Cu timpul însă întreaga zonă a fost bonificată, păienjenişul de canale au fost deviate, mlaştinile s-au uscat. Decisiv pentru îmbunătăţirea terenului a fost construirea Canalului Bega începând cu 1728 şi asanarea completă a mlaştinilor din împrejurimi. În schimb, terenul de pe raza oraşului moşteneşte o pânza freatică aflată la o adâncime de numai 0,5-5m: factor care nu permite construirea edificiilor înalte.

Temperatura medie anuală este de 10,6°C, cu influenţe climatice ale maselor de aer cald dinspre Marea Adriatică şi Mediterană.

Ora locală este în avans cu 1h 25min 8sec faţă de ora meridianului 0, dar se află în întârziere cu 34min 52sec faţă de ora oficială a României.

[modifică] Politică

Primele alegeri libere din Timişoara post-comunistă au avut loc în 1992. Câştigător a fost Viorel Oancea, al Partidului Alianţa Civică (PAC), ulterior fuzionat cu PNL. Acesta s-a remarcat prin faptul că a fost primul ofiţer care a vorbit mulţimii de revoluţionari adunaţi în Piaţa Operei. La alegerile din 1996 fotoliul de primar a fost câştigat de Gheorghe Ciuhandu, din partea PNŢCD . Acesta se află în prezent la al treilea mandat, după ce a câştigat şi alegerile din 2000 şi 2004. Între timp Ciuhandu a preluat conducerea partidului, devenit între timp PPCD, şi în 2004 a candidat la funcţia de preşedinte al României. Se remarcă faptul că la nivel de ţară Timişoara a devenit un adevărat „bastion” al ţărăniştilor şi singurul mare oraş condus de ţărănişti. Procentul de voturi la nivel de ţară al partidului a scăzut continuu în ultimii ani, însă s-a menţinut relativ înalt la Timişoara.

Consiliul local este compus din 27 de consilieri împărţiţi astfel: 9 - PPCD, 7 - PSD, 9 - DA (5 - PNL, 4 - PD), 2 - PRM.

	Partid	Consilieri	Componenţa Consiliului
	Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat	9
	Alianţa Dreptate şi Adevăr	9
	Partidul Social Democrat	7
	Partidul România Mare	2

În 2003 au fost înfiinţate „Consiliile Consultative de Cartier” ca „instrumente de participare cetăţenească pentru îmbunătăţirea procesului decizional în administraţia publică locală, în scopul realizării în comun a unor acţiuni, lucrări, servicii şi proiecte de interes public local” (Art.1 HCL 195/2003).

[modifică] Stema

Stema municipiului a suferit cu timpul mai multe schimbări însă a păstrat mare parte din elementele caracterizante. În prezent stema oficială este tăiată în două părţi printr-o linie orizontală. Jumătatea superioară este împărţită din nou în două părţi egale printr-o linie verticală. Deasupra stau 7 turnuri care simbolizează cele 7 provincii române. În partea din stânga sus, pe fundal roşu, peste valuri naturale un pod de aur cu două deschizături boltite, construit din piatră cioplită (podul lui Traian) din care iese un leu de aur. În dreapta sus, un turn de piatră având cornişe duble (fostul turn de apă al cetăţii), două ferestre rotunde la etaj, iar la parter o poartă pe care se vede o roată de fier neagră (moara de apă). În partea de sus a turnului se vad la stânga un steag purpuriu cu o cruce argintie, la dreapta steagul tricolor găurit, introdus după 1989, simbol al Revoluţiei pornite la Timişoara.

În jumătatea de jos, pe câmp albastru, la stânga pluteşte soarele cu chip uman iar la dreapta semiluna, simbol al trecutului oraşului sub stăpânire otomană. Dedesubtul lor se vede Cetatea Timişoara, cu clădirile publice şi industriale, înconjurat de citadele iar la poalele cetăţii curge canalul Bega. La mijlocul stemei se află un scut.

[modifică] Economie

Timişoara s-a afirmat ca puternic centru economic în secolul XVIII, o dată cu instalarea administraţiei habsburgice. Colonizarea cu germani, diversitatea etnică şi religioasă, reconstrucţia cetăţii dar şi sistemul legislativ favorabil proprietăţii private, au determinat formarea unui puternic ţesut de meşteşugari şi comercianţi. Acest ţesut de meşteşugari a constituit pentru mai bine de 200 de ani secretul dezvoltării economice de aici. Când Revoluţia industrială a început să se manifeste, Timişoara prezenta toate condiţiile favorabile pentru adoptarea ei. Rând pe rând au fost introduse cele mai moderne inovaţii ale vremii. Micile ateliere meşteşugăreşti au lăsat locul industriei mici şi mijlocii. Un al doilea atu important l-a constituit Canalul Bega. Acesta a constituit un avantaj competitiv necesar dezvoltării comerţului, permiţând traficul de mărfuri pe apă, legătura pe Dunăre şi comerţul atât cu Europa dar şi cu restul lumii, prin porturile de la Marea Neagră. În 1857 la Timişoara a ajuns şi calea ferată, completând astfel toate premisele necesare dezvoltării economiei industriale moderne. Însă acest model economic specific, dezvoltat în mod organic de-a lungul a aproape 250 de ani, a luat fine în 1948 odată cu naţionalizarea, suprimarea proprietăţii individuale şi instaurarea economiei de stat planificate. Timişoara a fost succesiv masiv industrializată, urmărind însă criterii diferite de dezvoltarea precedentă. Au fost creaţi coloşi industriali în diverse domenii, în special în domeniile industriei chimice şi mecanice, coloşi a căror forţă de muncă a fost furnizată prin migrarea masivă a populaţiei rurale din zonă şi din restul ţării.

După schimbarea regimului comunist, în ciuda declinului unor ramuri economice tradiţionale, înlocuite de noi ramuri moderne, sectorul industrial din Timişoara continuă să furnizeze peste 3% din producţia industrială naţională. Caracteristic economiilor de piaţă avansate, sectorul serviciilor acoperă un procent tot mai mare din economia timişoreană.

În ultimii ani, Timişoara a cunoscut o creştere economică semnificativă, datorată investiţiilor străine, în special în sectoare de înaltă tehnologie. Într-un articol din 2005, revista franceză L'Expansion a numit Timişoara "vitrina economică a României"^[5], referindu-se la numărul mare de de investiţii străine, considerate ca o "a doua revoluţie" prin care oraşul trece.

Capitalul străin investit la Timişoara provine în special din ţări precum Germania, Italia sau Statele Unite. Printre cele mai mari companii stabilite aici se numără producătorul de anvelope Continental, compania americană Solectron (telefonie mobilă, aparatură electronică), Draexelmaier (componente auto pentru BMW şi Audi), Linde Gas (gaze tehnice), Procter & Gamble (detergenţi), Nestlé (napolitane).

[modifică] Transport

Pe planul infrastructurii de transport Timişoara este un nod feroviar în centrul celei mai dense reţele de căi ferate din România, fapt care permite multiple legături cu localităţile din judeţ. Acestea permit oraşului un important aflux de forţă de muncă din toate colţurile judeţului. Principala gară de călători este Timişoara Nord, construită în 1857. Alte staţii, importante pentru transportul local, sunt: Timişoara Est, Timişoara Vest, Timişoara Sud. De la Timişoara există legături internaţionale directe spre Belgrad, Budapesta şi Viena.

Transportul auto a cunoscut o adevărată explozie după 1990, astfel că în 2003, gradul de motorizare înregistrat la Timişoara era cel mai mare din România, cu 361 de autovehicule la 1.000 de locuitori, în comparaţie cu doar 315 înregistrate în capitală. Din acest motiv, traficul a devenit una dintre problemele cele mai importante cu care se confruntă oraşul, infrastructura existentă nefiind capabilă să suporte valorile ridicate ale traficului. Reţeaua de drumuri din interiorul municipiului are o lungime de 574 km şi ocupă o suprafaţă de 603 de ha.

Transportul public este asigurat de 10 linii de tramvaie, având o lungime totală de 145,8 de km; 22 de linii de autobuz (cu un total de 183,2 de km) şi 9 linii de trobeiluz (cu un total de 70,46 de km); 8 companii de taxi.

O importanţă deosebită o are transportul aerian. Timişoara dispune de Aeroportul Internaţional Traian Vuia, al doilea ca mărime din România.

[modifică] Cultură

Timişoara este un oraş multicultural, influenţat de diversele comunităţi etnice, în special de cea germană, maghiară şi sârbă, dar şi de cele bulgară, italiană, palestiniană şi greacă. Moştenirea culturală şi diversitatea ofertei culturale sunt punctele forte ale oraşului. Cu cele peste 12 instituţii culturale profesioniste, Timişoara este, după Bucureşti, al doilea pol cultural din ţară din punct de vedere al mărimii şi diversităţii ofertei culturale.^[6] O mare tradiţie o are teatrul timişorean, care prin cele trei teatre de stat, (în premieră în Europa): Teatrul Naţional, / Teatrul German şi Teatrul Maghiar, oferă spectacole în limbile română, germană şi maghiară. Cele trei instituţii împart aceiaşi clădire-simbol cu Opera Română.

Filarmonica Banatul întregeşte paleta de ofertă culturală de cea mai înaltă calitate, păstrând astfel o tradiţia oraşului care a văzut interpretând pe scenele lui nume mari precum Franz Liszt, Strauss fiul, Brahms, Enescu sau premiera Traviatei lui Verdi la 9 februarie 1855.

Patrimoniul cultural timişorean şi bănăţean este întregit de Muzeul Banatului, înfiinţat în 1872. Acesta adăposteşte cea mai mare colecţie de obiecte arheologice din Banat. Instituţia are diferite ramuri, printre care un Muzeu de Artă, de Etnografie, Muzeul Satului Bănăţean, un Muzeul al Viorilor sau cel al Tehnologiei, Informaţiei şi Comunicaţiilor. Muzeul mai deţine şi cea mai mare colecţie de păsări şi fluturi din Estul Europei. Oferta culturală este întregită de Teatrul de Păpuşi (înfiinţat în 1949), Ansamblul Banatul, Biblioteca Judeţeană (1904), Şcoala Populară de Artă, Casa de Cultură, dar şi numeroase galerii de artă, edituri, fundaţii şi asociaţii culturale.

[modifică] Patrimoniul arhitectural

Din punct de vedere arhitectonic, oraşul moşteneşte un amplu patrimoniu de monumente istorice(circa 14.500^[7]), totodată cel mai mare din ţară. De fapt întregul ansamblu de clădiri din centru şi cele din cartierele Iosefin şi Fabric sunt considerate monumente istorice. Acesta este rezultatul unei tradiţii îndelungate de planificare urbanistică modernă, începută încă din secolul al XVIII-lea, o dată cu venirea austriecilor. Centrul oraşului, amplasat în vechea Cetate, a fost remodelat, cu pieţe şi străzi drepte. Construcţiile erau bine aliniate, iar clădirile de la colţurile străzilor trebuiau să aibă elemente arhitecturale în plus. Predominant a fost stilul baroc de influenţă vieneză, care a adus Timişoarei numele de „Mica Vienă”.

La sfârşitul secolului al XIX-lea, structura urbanistică a Timişoarei a suferit un proces amplu de modernizare. Fostele bastioane şi spaţiile militare au fost demolate şi înlocuite cu bulevarde şi cartiere noi. În 1904, Primăria a înfiinţat postul de arhitect-şef şi l-a atribuit tânărului arhitect László Székely. Acesta a adus o contribuţie decisivă la remodelarea zonei centrale şi la introducerea stilului Art Nouveau, secession şi eclectic în peisajul urbanistic al oraşului. Stau mărturie palatele din Piaţa Victoriei, Baia Publică Neptun sau Casa Brück din Piaţa Unirii. Tot datorită lui s-a conturat şi arhitectura industrială, Abatorul comunal sau Uzina de apă fiind numai câteva exemple.

Cartierele Fabric şi Iosefin păstrează intactă amprenta diversităţii etniilor şi meşteşugarilor care le-au construit. Se păstrează influenţa germană, maghiară şi sârbă. Clădirile nu depăşesc două etaje, sunt viu colorate şi foarte bogat ornate. În cartiere precum Mehala, Iosefin sau Freidorf, se păstrează trăsăturile tipice ale satelor tradiţionale de şvabi bănăţeni: case mari cu front stradal, frumos ornate şi cu spaţii verzi în faţa caselor.

Ultimul curent arhitectural care influenţează vechiul oraş este cel românesc, introdus o dată cu trecerea Timişoarei sub administraţie românească. Cel mai bun exemplu este Catedrala Mitropolitană realizată în arhitectură tradiţională românească, în stil moldovenesc. În perioada interbelică se construiesc şi noi cartiere de vile în jurul centrului, unde se resimte influenţa stilului modern interbelic, a stilului brâncovenesc sau chiar francez.

Un farmec aparte este dat de parcurile şi spaţiile verzi ce se întind de-a lungul canalului Bega şi în toate zonele oraşului. Din acest motiv Timişoara a căpătat numele de „oraş al parcurilor şi al trandafirilor”.

[modifică] Educaţie

[modifică] Învăţământul preuniversitar

Învăţământul şcolar se desfăşoară în 64 de grădiniţe, cu 498 de educatoare şi 7095 de copii; învăţământul primar şi gimnazial este organizat în 47 de unităţi, cu 2401 cadre didactice şi 35.186 elevi, învăţământul liceal, în 34 de unităţi, cu 1359 cadre didactice şi 17.472 elevi, cel post-liceal în 11 unităţi, cu 958 cursanţi, cel de maiştri în 6 unităţi cu 267 cursanţi. Reţeaua şcolară mai cuprinde două şcoli speciale pentru elevii cu deficienţe, o şcoală specială pentru ambliopi, un centru de educaţie specială şi un centru pentru învăţământ alternativ, prin Şcoala Waldorf, înfiinţată în anul 1993. Specificul învăţământului preuniversitar timişorean este diversitatea limbilor de predare. Bogata tradiţie multietnică a oraşului s-a menţinut şi în mare parte datorită şcolilor cu predare în limba germană, maghiară şi sârbă, care, împreună cu limba română au o tradiţie şi o continuitate de aproape 3 secole. În prezent acestor limbi li s-au adăugat în unele unităţi de învăţământ slovaca şi ucraineana.

Printre cele mai importante licee şi colegii se numără:

• Liceul Economic F.S.Nitti,
• Colegiul Bănăţean,
• Colegiul Naţional Constantin Diaconovici Loga,
• Liceul Teoretic Nikolaus Lenau,
• Liceul Grigore Moisil Timişoara,
• Liceul de Muzică Ion Vidu,
• Liceul Pedagogic Carmen Sylva, fost Eftimie Murgu,
• Liceul Teoretic Bartók Béla etc.

[modifică] Universităţi

Învăţământul superior are o tradiţie de aproape 100 de ani, odată cu înfiinţarea Politehnicii în 1920. De atunci şi până azi Timişoara a devenit cel mai important pol universitar din vestul ţării şi al doilea ca mărime din ţară.

Cele mai importante universităţi sunt:

• Universitatea de Vest
• Universitatea „Politehnica” din Timişoara
• Universitatea Banatului
• Universitatea de Medicină şi Farmacie Victor Babeş
• Universitatea de Ştiinţe Agricole a Banatului
• Universitatea Tibiscus
• Universitatea Creştină Dimitrie Cantemir
• Universitatea Mihai Eminescu
• Universitatea Ioan Slavici

[modifică] Turism

Timişoara deţine cel mai amplu ansamblu de clădiri istorice din România, constituit din ansamblurile urbane ale cartierelor Cetate, Iosefin şi Fabric. Arhitectura variată, influenţele barocului Vienez şi multitudinea de parcuri au adus Timişoarei, aşa cum s-a spus mai sus, renumele de „Mica Vienă” şi de „Oraşul parcurilor”. Câteva obiective turistice importante sunt:

• Pieţe
  • Piaţa Unirii
  • Piaţa Victoriei
  • Piaţa Libertăţii
  • Piaţa Maria (locul de unde a pornit Revoluţia română din 1989)
  • Piaţa Traian (centru al cartierului istoric Fabric)
• Lăcaşuri de cult
  • Catedrala Mitropolitană
  • Domul romano-catolic
  • Catedrala Millenium
  • Biserica episcopală sârbă
  • Sinagoga din Cetate
  • Sinagoga din Fabric
• Monumente şi clădiri
  • Castelul Huniade
  • Palatul Dicasterial
  • Palatul Baroc
  • Teatrul Naţional din Timişoara
  • Baia Publică Neptun
  • Palatul Lloyd

[modifică] Personalităţi marcante

• Iancu de Hunedoara (1387 - 1456), comite de Timiş, a avut reşedinţa în Cetatea Timişoarei, deţinută de faimilia sa până în 1440; a construit Castelul Huniade, cel mai vechi monument istoric din oraş.
• Pavel Chinezul (1432 - 1494), comite de Timiş, conducător al trupelor bănăţene, luptător neînvins împotriva turcilor.
• Pelbartus Ladislaus de Temesvar (1430-1504), filosof creştin născut la Timişoara, activează în Budapesta la curtea regelui Matei Corvin.
• Claudius Florimund Mercy (1666 - 1734), guvernator al Banatului, a eliberat Timişoara de ocupaţia otomană, a reconstruit cetatea după model occidental, a colonizat-o cu şvabi şi a transformat-o într-un important centru economic şi capitală a Banatului.
• Carol Telbisz (1853 - 1914), primar al Timişoarei pentru aproape 30 de ani, timp în care a modernizat complet oraşul.
• Augustin Pacha (1870 - 1954), primul episcop al diecezei de Timişoara, a apărat drepturile catolicilor din Banat în faţa presiunilor naziste, într-o istorică audienţă la Hitler; disident anticomunist.
• László Székely (1877 - 1934), primul arhitect-şef al Timişoarei, autorul unui mare număr de clădiri semnificative din istoria oraşului.
• Johnny Weissmuller (1904 - 1984) actor, faimos pentru rolul său de Tarzan.
• Ştefan Kovács (1920 - 1995), antrenor al echipei Ajax Amsterdam,
• Ioan Holender (1935), cântăreţ, director al Operei din Viena.
• Iolanda Balaş (1936), dublă campioană olimpică de atletism, contează ca una din cea mai valoroasă săritoare la înălţime a tuturor timpurilor.
• Richard Oschanitzky (1939- 1979), Compozitor, Arrangeur, Pianist şi Dirijor. A fost unul din cei mai cunoscuţi muzicieni de Jazz ai României (vezi: „Jazzfestival Richard Oschanitzky”).
• Ana Blandiana (1942), poetă.
• Nicu Covaci (1947), fondatorul legendarei trupei de rock Phoenix
• Mircea Baniciu (1949), membru al formaţiei Phoenix
• László Tőkés (1952), fost paroh al episcopiei reformate, a jucat un rol important în declanşarea Revoluţiei din 1989

[modifică] Cartiere

Cetate Iosefin Fabric Elisabetin Freidorf Zona Odobescu Fratelia Mehala I, II Ronaţ

Girocului Circumvalaţiunii I, II, III, IV Matei Basarab Mircea cel Bătrân Bucovina Soarelui Tipografilor Calea Şagului Dâmboviţa

Steaua Torontalului Calea Aradului Aradului vest Calea Lipovei Blaşcovici Ion Ionescu de la Brad Olimpia-Stadion Complex studenţesc

Ciarda Roşie Plopi Ghiroda Kuncz Braytim Lunei Chişoda Plăvăţ Banat I

[modifică] Relaţii externe

[modifică] Oraşe înfrăţite

Sassari (1990, primul oraş cu care s-a înfrăţit) Faenza (din 12 martie 1991) Mulhouse (din august 1991) Karlsruhe (din 19 august 1992) Rueil-Malmaison (din 14 ianuarie 1993)

Gera (din 3 octombrie 1998) Szeged (oficial din 1998) Treviso (din 27 martie 2003) Novi Sad (oficial din 3 august 2005) Palermo (din 7 octombrie 2005)

[modifică] Consulate

• Consulatul Onorific al Austriei
• Consulatul Republicii Federale Germania
• Consulatul Italiei
• Consulatul Serbiei

[modifică] Sport

• Fotbal:
  • FCU Politehnica Timişoara (fotbal)
  • Ripensia Timişoara (club istoric de fotbal, 1928-1948)
  • Chinezul Timişoara (club istoric de fotbal, 1921-1927)
• Arte marţiale

Uniunea Timişoreană de Karate (U.T.K.)

[modifică] Imagini

Palatul Baroc din Piaţa Unirii, găzduieşte Muzeul de Artă	Piaţa Victoriei noaptea, văzută de la balconul Operei	Palatul Lloyd (1910 - 1912), sediu al rectoratului Politehnicii	Palatul Löffler (1912 -1913)
Prima fabrică de bere din România (1718)	Castelul Huniade, cea mai veche clădire din Timişoara (1443 - 1447)	Sinagoga din Cetate (1863 - 1865)	Casa Brück construită în 1910 în stil Art Nouveau
Canalul Bega	Domul şi Monumentul sfintei Treimi	Aleea Alba Iulia	Piata Traian

[modifică] Bibliografie

• Barat, Armin, Die königliche Freistadt Temesvar. Eine monographische Skizze, Selbstverlag des Verfassers, Temesvar, 1902
• Ilieşiu, Nicolae Timişoara. Monografie istorică, Timişoara, 1943 ISBN 973-97327-2-0
• Medeleţ, Florin , Dan Buruleanu, Timişoara. Povestea oraşelor sale, Timişoara, 2004 ISBN 973-661-276-7
• Mircea Opriş, Timişoara. Mică monografie urbanistică, Ed. Tehnică, Bucureşti, 1987.
• Munteanu, Ioan , Munteanu, Rodica , Timişoara. Monografie, Ed.Mirton, Timişoara, 2002 ISBN 973-585-650-6
• Preyer, Johann Nepomuk, Monografia oraşului liber crăiesc Timişoara, 1853
• Schuster, Else von , O plimbare prin Timişoara, 1996 ISBN 973-97541-3-9

[modifică] Note

[modifică] Vezi şi

• Cronologia istorică a Timişoarei
• Istoria Timişoarei
• Lista locurilor din Timişoara
• Lista primarilor Timişoarei
• Zona metropolitană Timişoara

[modifică] Legături externe

Portal Timişoara

Portal Banat

• Portal local cu evenimente la zi
• Primăria Municipiului Timişoara
• Instituţia Prefectului, jud. Timiş
• Timişoara din satelit (înaltă rezoluţie)
• Hartă interactivă Timişoara
• Evenimente culturale din Timişoara
• Politehnica Timişoara (fotbal)
• Site oficial Johnny Weissmuller
• Diverse fotografii din Timişoara
• Harta turistică a Timişoarei
• ro Anuarul Socec al României Mari, 1924-1925 - de la Biblioteca Congresului S.U.A.
• Forţiu, Sorin - Falsele denumiri ale oraşului Timişoara, de pe site-ul www.banat.ro
• hu Ruinele cetăţii Timişoara
• Statutul Municipiului Timişoara (PDF)

	România | Oraşe din judeţul Timiş
Buziaş | Ciacova | Deta | Făget | Gătaia | Jimbolia | Lugoj | Recaş | Sânnicolau Mare | Timişoara