Gaspar Graziani
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Gaspar Graziani a fost domnitor al Moldovei între 4 februarie 1619 şi 20 septembrie 1620.
Era un croat catolic din Bihać, târg aflat în Bosnia. Din pricina războiului dintre habsburgi şi otomani, familia Graziani a fost nevoită să plece la Gradacz, pe malurile râului Culpa. De aici începe zbuciumata viaţă a tânărului croat. Aflat mai des pe drumuri fără nici un căpătâi, după ce a fost slugă de câteva ori, a plecat la Veneţia.
Fiind cultivat, tânarul ştia bosniaca, croata, germana, engleza şi turca.
Engleza o invăţase de la solii regelui Angliei , Iacob I, sir Henry Wotton si sir Dudley Carleton. Cu sir Paul Pindar călătoreşte la Constantinopol, unde ajunge mai întâi tălmaci şi apoi dragoman. Îndeplinind mai multe misiuni şi legând mai multe prietenii la curtea otomană, dragomanul croat nădăjduia că va primi drept răsplata pentru activitatea sa tronul unei ţări româneşti. Pe 4 februarie 1619, ajunge domn al Moldovei.
Prima măsură a noului domn a fost înăbuşirea în sânge a unei revolte a ţăranilor orheieni. Fiind pus la tron cu scopul de a stăvili acţiunile regatului Poloniei de a îşi întinde hotarele dincolo de Nistru, domnitorul a devenit de fapt un exponent al luptei antiotomane. Continuator al politicii lui Mihai Viteazul se gândi să încheie alianţe cu creştinii şi să lupte împotriva otomanilor, iar mai apoi să unifice Ţările Române. Pentru început, încheie alianţă cu Polonia, semnând tratat cu hatmanul Zolkiewsky la Hotin, prin care au hotărât să scuture ţara de sub jugul turcesc.
Aflându-se de cele întâmplate la Iaşi, sultanul acţionează energic. Turcii, în frunte cu Skender-ber, seraskerul de Caramania (generalissim al teritoriilor de la Dunăre) şi cu ajutoarele tătarilor conduşi de Galga-sultan, Cantemir-bey şi Aladin au intrat in ţară. Soarta s-a decis la Ţuţora, lângă Iaşi, unde armata moldo-polonă a fost înfrântă. Domnitorul a fugit in toiul noptii de pe câmpul de bătaie, vrând să treacă în Transilvania, dar a fost decapitat de hatmanul Şeptilici si de Goia. Ultima luptă a polonilor cu armatele adversare s-a dat în retragere, la Movilău.
