Gelou (Gelu)

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Gelou (având, probabil, o pronunţie asemănătoare cu a toponimicului Gilău) a fost conducătorul unei formaţiunii statale cu populaţie româno-slavă ce cuprindea bazinele Someşului Mic şi Almaşului, până la Poarta Meseşului. Lucrarea Gesta Hungarorum al lui Anonymus îl numeşte "Gelou, un anume român" (Gelou quidam blachus), şi ne spune că el stăpânea (dominium tenebat) o ţară locuită de români şi slavi (blasii et sclaui). În preajma anului 904, oastea lui Gelou a fost înfrântă de o expediţie a unui trib maghiar dizident faţă de stăpânirea lui Arpad, condus de Tuhutum, unul dintre membrii consiliului celor 7 (hetumoger). Gelu a fost ucis în luptă în timp ce încerca să se refugieze în cetatea sa de pe Someş, aflată undeva în regiunea Clujului, fie în zona Gilăului de astăzi (care a păstrat numele lui Gelu), fie la Cluj sau Cluj-Mănăştur.

Identificarea cetăţii de la Dăbâca cu reşedinţa lui Gelu nu mai poate fi astăzi acceptată. Este posibil ca Gelou să fi purtat titlul de "voievod", dar acest lucru nu este sigur. Cetăţi cum ar fi cele de la Şirioara, Cuzdrioara sau Moldoveneşti nu aparţineau ţării lui Gelu.

Acest fragment din Gesta Hungarorum povesteşte pe scurt, cucerirea voievodatului lui Gelu de unguri: Tuhutum, tatăl lui Horca, un om şiret, a prins de veste de la locuitori despre bunătatea 'ţării de dincolo de păduri' unde stăpânea un român, anume Gelu... Şi s-au luptat cu înverşunare şi fură învinşi ostaşii ducelui Gelu şi mulţi dintre ei ucişi, iar mai mulţi fură prinşi. (...)