Gheorghi Gapon
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Gheorghi Apollonovici Gapon (în limba rusă Георгий Аполлонович Гапон), 1870 – 10 aprilie 1906, a fost un preot ortodox rus şi un cunoscut conducător al muncitorilor în anii de dinaintea revoluţiei din 1905.
Gapon a fost fiul unui bogat propriear agricol din regiunea Poltava şi a fost educat într-un seminar teologic. După moartea soţiei sale, s-a mutat în Sankt Peterburg unde a absolvit Academia Teologică în anul 1903.
Părintele Gapon a organizat Uniunea muncitorilor din fabricile şi uzinele ruseşti din capitala Imperiului Rus. Organizaţia era sub controlul poliţiei şi al Ohranei. Obiectivele uniunii erau apărarea drepturilor muncitorilor şi ridicarea nivelului moral şi religios. În rândurile organizaţiei erau primiţi numai credincioşi ruşi-ortodocşi. În scurtă vreme de la fondare, organizaţia avea 12 filiale cu 8.000 de membri, iar Gapon a încercat să-i extindă activitatea şi în Moscova şi Kiev. Se pare că părintele nu a fost numai un instrument obedient al poliţiei ci, cooperând cu aceasta, a încercat să-şi atingă propriile obiective.
Începând cu anul 1904, Gapon a pornit o cooperare şi cu elementele radical-revoluţionare, cei care luptau pentru abolirea autocraţiei ţariste.
Pe 22 ianuarie (stil nou)/9 ianuarie (stil vechi), la o zi după izbucnirea grevei generale în Sankt Peterburg, Gapon a organizat o procesiune pentru a prezenta o petiţie ţarului Nicolae al II-lea, procesiune care s-a încheiat tragic prin împuşcarea şi rănirea unui mare număr de demonstranţi. (Vezi şi: Duminica însângerată (1905)). Preotul a fost salvat de la moarte de adepţii săi. El a l-a afurisit pe ţar şi a chemat muncitorii să se ridice la luptă împotriva regimului, iar, la scurtă vreme după aceasta, a fugit din ţară. În străinătate a început să aibă legături strânse cu eserii. După publicarea Proclamaţiei din octombrie, Gapon s-a reîntors în Rusia şi a reluat legăturile cu Ohrana. Fiind suspectat că ar fi fost agent provocator al poliţiei secrete, Gapon a fost condamnat la moarte de socialiştii revoluţionari şi a fost spânzurat într-o casă ţărănească din Finlanda de către Pinhas Rutenberg.