Imperiul Akkadian
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
| Mesopotamia Antică |
|---|
| Eufrat – Tigru |
| Asiriologie |
| Oraşe / Imperii |
| Sumer: Uruk – Ur – Eridu |
| Kiş – Lagaş – Nippur |
| Imperiul Akkadian: Akkad |
| Babilon – Isin – Susa |
| Asiria: Assur – Ninive |
| Dur-Şarrukin – Nimrud |
| Babilonia – Caldea |
| Elam – Amoriţi |
| Hurieni – Mitanni |
| Kasiţi – Urartu |
| Cronologie |
| Regi ai Sumerului |
| Regi ai Asiriei |
| Regi ai Babilonului |
| Limbă |
| Scriere cuneiformă |
| Sumeriană – Akkadiană |
| Elamită – Hurriană |
| Mitologie |
| Enûma Eliş |
| Ghilgameş – Marduk |
[modifică] Primul Imperiu
Imperiul Akkadian a fost primul mare imperiu al orientului antic. Sargon I, un aventurier de origine modestă, aflat în slujba regelui oraşului sumerian Kiş, uzurpă puterea, îl înfrânge pe Lugalzaggisi din Umma, stăpân al unei mari părţi a Sumerului, întreprinde campanii victorioase în Elam şi Siria, punând bazele unui stat ce se întinde de la golful Persic la Marea Mediterană. O armată permanentă, de 5400 de luptători şi un aparat birocratic centralizat asigură liniştea internă şi paza hotarelor. Succesorii săi, Rimuş şi Maniştusu, menţin şi consolidează cuceririle lui Sargon.
În timpul lui Naram-Sin, cel mai important conducător după întemeietor, Imperiul cunoaşte o nouă epocă de prosperitate economică, afirmare politică şi culturală. Sargon şi Naram-Sin devin eroi ai epopeilor babiloniene, hurite şi hitite. După moartea ultimului rege al dinastiei, Sar-Kali-Sarii, Imperiul se prăbuşeşte ca urmare a răscoalei interne şi a atacurilor guţilor, un popor de păstori nomazi coborâţi din Munţii Zagros, care ocupă pentru un secol cea mai mare parte a Mesopotamiei.
[modifică] Akkadienii
Triburi semite de păstori nomazi pătrund în prima jumătate a mileniului III î.Hr., din stepele Arabiei în Mesopotamia centrală. Limba akkadiană este cel mai vechi idoim semitic atestat; ea adoptă la mijlocul mileniului III, scrierea cuneiformă, devenită limbă internaţională în comerţ, cultură, diplomaţie. La începutul mileniului II î.Hr., limba avea două dialecte principale: babiloneană şi asiriană. Din anii 500 î.Hr., rămâne limba ştiinţelor si a religiei.
