Invazia Irakului din 2003

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Vehicule aparţinând uneia dintre diviziile de infanterie (model M2A3 Bradley) staţionate în Irak (2004)

Invazia Irakului din 2003 (denumită şi Războiul din Irak, Al Doilea Război din Golf şi Al Treilea Război din Golf) a fost un război între Irak şi o coaliţie de ţări condusă de Statele Unite, care a rezultat în detronarea lui Sadam Husein.

[modifică] Antecedente

În 1993, prin războiul din Golf, Irakului i s-au impus o serie de sancţiuni din partea Naţiunilor Unite care stabileau, printre altele, un embargou şi obligaţia ca toate armele de distrugere în masă să fie distruse. Regimul preşedintelui irakian de la acea vreme, Sadam Husein, s-a opus colaborării cu inspectorii ONU, în ciuda consecinţelor embargoului asupra populaţiei, şi a tuturor atacurilor la care era supusă ţara de către forţele britanice şi americane.

Prin invazia Afganistanului din 2003, preşedintele american George W. Bush a situat Irakul pe o aşa-numită axă a răului, acuzând regimul lui Sadam Husein de a deţine cantităţi mari de arme de distrugere în masă, de a avea legături cu Al-Qaida, şi de a fi un pericol iminent pentru Umanitate, bazându-se pe presupuse informaţii secrete.

În întreg procesul de inspecţie al ONU, un grup de inspectori condus de Hans Blix, nu s-au găsit arme de distrugere în masă. Inspectorii au acuzat cu diverse ocazii Irakul, pentru că nu colaborau cu aceştia, deşi nu considerau că există motive să se gândească la existenţa unor arme interzise. Acest argument a fost folosit de Bush, care a afirmat că irakienii îi minţeau pe inspectori. Surse din Consiliul de Securitate al ONU au afirmat mai târziu că dacă Statele Unite nu ar fi atacat, în scurt de timp s-ar fi demonstrat că Irakul nu avea nici o armă de distrugere în masă.

După ce timp de luni întregi a presat Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite ca să aprobe o rezoluţie care să sprijine invazia, lucru care nu a reuşit să îl facă datorită lipsei de sprijin, Bush a făcut o reuniune cu aşa-numitul Trio al Azorelor (cu toate că se referea la patru personalităţi), format de el însuşi, de Tony Blair, prim-ministrul Regatului Unit, José María Aznar, preşedintele spaniol şi prim-ministrul portughez Durão Barroso, pentru a anunţa crearea unei alianţe care avea scopul de a invada Irakul şi de a-l detrona pe Hussein. Reacţia opiniei publice mondiale a fost în general ostilă, în special prin realizarea unor manifestaţii mondiale contra războiului din Irak, dar acestea nu au fost băgate în seamă de alianţă.

"Irak", spunea liderul irakian, "nu are interes în război. Nici un funcţionar irakian, nici un cetăţean irakian nu şi-a exprimat cea mai mică dorinţă de a intra în război. Întrebarea se adresează celeilalte părţi: Oare nu încercaţi să găsiţi un pretext pentru a justifica un război în Irak?"

[modifică] Invazia

La 20 martie 2003 a început invazia coaliţiei în Irak, care viola flagrant Dreptul Internaţional şi care nu dispunea de aprobare din partea Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite.

Vezi Rezoluţia 1441 a ONU în baza căreia s-a desfăşurat invazia, în special alineatul 13. (engleză, format pdf)

Conflictul a fost de scurtă durată, şi cu daune minime pentru armatele invadatoare, datorită inegalităţii între forţele implicate: consecinţă a unui deceniu de embargo, Irakul a dus lipsă de apărare antiaeriană, iar armata şi economia sa se aflau în condiţii proaste. În timpul războiului, armata irakiană nu a folosit nimic ce ar fi semănat cu o armă de distrugere în masă.

[modifică] Crime contra umanităţii

În procesul de invadare s-au produs multe pierderi civile. Printre imaginile cele mai difuzate s-a aflat fetiţa purtată în braţe de bunicul său cu picioarele distruse, însă au existat multe cazuri similare, care nu au fost atât de popularizate. Bombardamentele au fost indiscriminatorii şi aşa-numitele "bombe inteligente" au demonstrat că presupusa capacitate de a lovi doar obiectivele militare lipsea.

Multe gospodării civile şi câteva spitale au fost afectate de incendii. Câteva ambulanţe cu răniţi civili au fost lovite de proiectile ale forţelor americane. În plus, muzee şi edificii considerate a aparţine Patrimoniului Istoric al Umanităţii au fost afectate de explozii şi prădate de trupele nord-americane în mijlocul haosului şi în timpul asediului şi mai târziu cucerirea Bagdadului. În timpul preluării controlului intrărilor în oraşe, trupele americane au ucis zeci de cetăţeni irakieni neînarmaţi în închisorile special create pentru irakieni.

Invadatorii au intrat în oraşe fără cea mai mică grijă asupra populaţiei civile, trăgând în tot ceea ce mişca. Cameramanul de televiziune José Couso, de la televiziune spaniolă TeleCinco a fost ucis de către un tanc american, când acesta filma terasa Hotelului Palestina. Guvernul spaniol format de Partidul Popular a refuzat să ceară explicaţii Statelor Unite sau să înceapă o investigaţia a celor întâmplate.

Trupele britanice, însărcinate cu controlul sudului ţării, nu au avut remuşcări când au intrat în gospodăriile civile irakiene cu câini antrenaţi, violând tradiţiile ţări şi umilind locuitori acelei regiuni, în special locuitorii Basorei.

[modifică] Perioada postbelică

După distrugerea statului irakian, SUA şi-a proclamat victoria. Prima cerinţă a forţelor ocupante a fost dizolvarea armatei şi poliţiei irakiene, lucru care a provocat grave probleme de insecuritate.

Vezi Rezoluţia 1511 a ONU care legitimează staţionarea trupelor de ocupaţie (engleză, format PDF).

Aşa a început ocuparea Irakului de către coaliţia internaţională.

[modifică] Costul invaziei

[modifică] PIERDERI IRAKIENE

Numărul pierderilor irakiene nu este cunoscut. La Londra, Iraq Body Count estimează doar cifrele publicate - între 59287 şi 65121 civili irakieni ucişi. Binecunoscuta revistă medicală Lancet folosind tehnici epidemiologice a calculat un număr de peste 600000 irakieni ucişi în patru ani de către agresori. Renumitul profesor Polya a publicat cifre care demonstrează mai mult de un milion de civili irakieni morţi în cei patru ani de la invazie. Unul din opt irakieni a fost deplasat din casa lui în ultimii patru ani.

[modifică] PIERDERI AMERICANE

Oficial 3217 militari americani activi decedaţi în patru ani. 13357 răniţi, plus 10685 răniţi grav. Numărul mercenarilor nu este cunoscut. Oficios peste 100000 combatanţi americani (unul din trei militari scoşi din luptă). Partidul Ba'ath a declarat că aceste pierderi americane demonstrează că "superputerea" este doar un tigru de hârtie.

[modifică] PIERDERI DIN BUGETUL IRAKIAN

Incalculabile. Doar Muzeul Naţional din Bagdad, jefuit de trupe speciale americane şi trupe israeliene mascate, conţinea mai mult de trei miliarde de dolari de valori, plus bogăţii inestimabile pentru istoria civilizaţiei

[modifică] PIERDERI DIN BUGETUL AMERICAN

Oficial peste 351 miliarde de dolari US în patru ani (de trei ori bugetul României în 2007). Oficios peste două trilioane (2000 miliarde de dolari irosiţi). Aceste cifre nu ţin cont de pensiile militarilor din cele două războaie ale Americii şi Israelului în Irak, în proporţie de trei sferturi iradiate cu uraniu din propriile muniţii, de miile de copii americani handicapaţi ai veteranilor iradiaţi, de zecile de mii de copii irakieni născuţi cu malformaţii congenitale grave. Toate acestea, dacă ar putea fi cifrate, ar costa pe americani încă două mii de miliarde de dolari pentru următorii zece ani, în dolari constanţi 2003 (anul invaziei în Irak)

[modifică] PIERDERI DE SĂNĂTATE MINTALĂ LA AMERICANI

155000 militari americani au cerut îngrijiri psihiatrice în 2006, 209000 în 2007 plus 263000 care se estimează în 2007 că vor fi îngrijiţi în 2008. Eforia Spitalelor Militare (Veterans Administration) a cerut 2,96 miliarde de dolari US pentru îngrijiri medicale psihiatrice pentru anul fiscal 2008 cu 545 milioane US dollars mai mult (23 %) faţă de 2006. ^[1] ^{[necesită citare]}