Ion Anghel Mânăstire
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Ion Anghel Mânăstire, născut Ion Anghel (în comuna Mânăstirea, judeţul Călăraşi, la 13 iulie 1950) este un scriitor şi ziarist român contemporan, autorul unor romane de o poezie aparte dedicate unei lumii aparent pierdute, lumea satului românesc din câmpia joasă a Dunării.
Cuprins |
[modifică] Bibliografie
- Talanii, roman de debut, editura Albatros, 1982, premiul Uniunii Scriitorilor din România, 1985
- Noaptea nu se împuşcă, roman, editura Albatros, 1985
- Noaptea nu se împuşcă, roman, ediţia a doua, cuprinzând şi Procesul de la Gârbovi, editura Albatros, ianuarie 1992
- Cântice pierdute sau Carte pentru persoane curioase, editura Allas, septembrie 1996
- Bizante, editura ArtPrint, roman, 1998
- In Flevia, cu Dumnezeu prins de picior, Cartea Românească, trilogie (Talanii, Noaptea nu se împuşcă şi Bizante), 2000
- Restituiri, editura ArtPrint, iulie 2000
[modifică] Premii literare
- Premiul de debut al Uniunii Scriitorilor pentru romanul Talanii, septembrie 1985
- Premiul literar "Mihai Eminescu" pentru romanul Bizante, februarie 2000
- Premiul "Cartea Anului 2000" pentru trilogia In Flevia, cu Dumnezeu prins de picior, premiu acordat de Uniunea Scriitorilor şi Ministerul Culturii din România, iunie 2000
- Premiul "Alexandru Odobescu", octombrie, 2001
[modifică] Afiliaţii
- 1983, decembrie, împreuna cu ziaristul Aurel David, criticul de arta Pavel Susara şi Marin Lupşanu, înfiinţează revista literară "Albatros" şi cenaclul "Albatros", avându-l ca preşedinte de onoare pe Mircea Sântimbreanu
- 1990, din martie, membru al Uniunii Scriitorilor din România
- 1990, decembrie, participă la apariţia ziarului "Dialog" înfiinţat de poetul Iulian Talianu
- 1995, din iunie, membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România.
- organizează, contribuind decisiv la realizarea şi inaugurarea Muzeului Naţional al Poliţiei Române din Târgovişte.
[modifică] Mircea Sântimbreanu despre Ion Anghel Mânăstire
"Rău, adânc şi nelinistitor, brusc ivit prin Talanii - premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor, 1982 - ca un izbuc dintr-un prea-plin nebănuit, Ion Anghel Mânăstire şi-a înscris numele printre afluenţii definitivi ai prozei româneşti. A urmat Noaptea nu se împuşcă (1985) şi cred ca rareori un bob de diamant scriitoresc a generat o mai pasională şi mai contradictorie receptare în lumea cititoare şi a ... inchizitorilor cărţii.
La zece ani de la penibila "execuţie publică" a autorului şi a cărţii sale, "marea Subterană a Câmpiei Române" izbucneşte din nou. Sub pana neîngăduit de avară a lui Ion Anghel Mânăstire izvorăşte, nu mai puţin adânc şi neliniştitor, romanul de faţă, Bizante.
Citim gâtuiţi de emoţie, drama celor două personaje. Nea şi Bizante, zeităţi-gângănii, sfâşiaţi între speranţă - ca strigăt de luptă - şi geamătul agonic al neputinţei, prinşi într-o capcană de miraje şi blesteme. Nu cumva am trecut şi noi prin acel labirint? Şi fost-am toţi cu totul izbăviţi? Oglinda marilor iluzii a fost spartă. Cioburi din ea se află şi în paginile acestei cărţi. Cititorul se va convinge cu uşurinţă: prin sângerarea propriilor ochi." -- Mircea Sântimbreanu
