Ion T. Niculescu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Ion T. Niculescu (* 1895, Focşani - † 1957, Bucureşti) a fost un medic, neuromorfolog român, profesor de Histologie la Facultatea de Medicină din Bucureşti, membru al Academiei Române.

[modifică] Biografia

Originar din Focşani, unde a fost elev al liceului "Unirea", Ion T. Niculescu a urmat apoi cursurile Facultatăţii de medicină din Bucureşti între anii 1914-1922. A fost extern şi intern prin concurs în clinica de neurologie a spitalului "Colentina" sub conducerea lui Gheorghe Marinescu. Şi-a continuat specializarea în neurologie pe lângă M.D. Noica, elev al lui Joseph Babinski şi al lui Jules-Joseph Déjerine. Publică primele lucrări ştiinţifice încă din anii studenţiei, este ales preşedinte al "Societăţii Studenţilor în Medicină" şi secretar de redacţie al revistei "Spitalul", publicaţia acestei societăţi. În 1920 devine preparator în laboratorul de histologie al profesorului Besnea, iar în 1922 primeşte titlul de Doctor în Medicină. În acelaşi an se căsătoreşte cu cea care îi va deveni colaboratoare sub numele de Maria Niculescu şi pleacă apoi la Paris unde lucrează în serviciile de Neurologie de la spitalele Salpêtrière şi Ivry sub conducerea lui Pierre Marie şi, îndeosebi, a lui Charles Foix, împreună cu care va desfăşura o activitate ştiinţifică laborioasă, contribuind nu numai la descrierea nucleilor talamici, ci şi la cunoaşterea profundă a altor nuclei mezencefalo-diencefalici, precum şi la studiul anatomo-patologic al encefalitei epidemice. Volumul Les noyaux gris centraux et la région mésencéphalo-sousoptique (1925) sintetizează rezultatele obţinute prin colaborarea celor doi cercetători.

Revenit în ţară în 1924, Ion T. Niculescu devine asistent la catedra de histologie a facultăţii de medicină din Bucureşti, în 1928 este docent, în 1931 este numit conferenţiar, iar din anul 1936 devine profesor titular, funcţie pe care o va exercita timp de 21 de ani. În paralel cu activitatea didactică şi ştiinţifică, lucrează din 1929 ca medic primar neurolog, dând consultaţii la spitalul "Colţea", iar din 1940 trece la "Spitalul Central de Boli Nervoase şi Mintale" în serviciul II de neurologie, de unde se retrage în anul 1947.

În acelaşi timp şi-a continuat cercetările sale anatomo-clinice începute la Paris, aducând împreună cu soţia sa, Maria Niculescu, şi cu un şir de alţi colaboratori contribuţii importante în domeniul organizării morfologice şi fiziopatologiei formaţiilor extrapiramidale, în problema sensibilităţii proprioceptive, în domeniul patologiei cerebelului şi, în special, în vastul câmp de studiu anatomic şi clinic al mezencefalului, hipotalamusului şi talamusului.

Ultima perioadă a vieţii şi-a dedicat-o redactării tratatului de Morfopatologie a Sistemului Nervos (1957) şi atlasului privind Aspectele morfologice ale terminaţiilor nervoase viscerale, apărut în 1958 şi sintetizând un număr de peste 20 de lucrări originale în acest domeniu, apărute în ultimii şapte ani ai vieţii sale. Ca un omagiu postum, Academia Română a editat în anul 1959, în colaborare cu editura "Masson" din Paris, volumul Travaux scientifiques, cuprinzând cea mai mare parte a lucrărilor lui Ion T. Niculescu.

[modifică] Citat

• "Când realităţile sunt contrariante, mă duc la preparatele mele de histologie comparată şi-n lumea organizării nervoase a unei păsări călătoare, departe în lumea spaţiului; în creierul unui peşte reflectez la adâncimea tăcerei, iar în acela al unei maimuţe îmi găsesc umor pentru moment filogenetic mai recent". (Ion T. Niculescu)

[modifică] Bibliografie

• A. Petrescu: Două comemorări: Charles Foix (1882-1927) şi Ion T. Niculescu (1895-1957) - 50 şi 20 de ani de la moartea lor. Neurologie, Psihiatrie, Neurochirurgie, 1978, Vol. XXIII, Nr. 2