Focşani

Denumită în multe scrieri „Oraşul de pe Milcov”, râul pe care voievodul Ştefan cel Mare a stabilit hotarul dintre Moldova şi Ţara Românească în anul 1482, localitatea a intrat în conştiinţa oamenilor drept „oraşul Unirii”. Toponomia oraşului Focşani se trage de la numele familiei Focşa, „moldoveni buni şi drepţi din vremea lui Ştefan cel Mare”.

Deşi atestat documentar din secolul XVI (30 ianuarie 1575 când, Alexandru Vodă din Ţara Românească arată, într-un document, că a fost lovit „cu înşelăciune pe la Focşani de Ioan Vodă”), aşezarea de pe Milcov este mult mai veche. Săpăturile arheologice efectuate în anul 1977 în sudul Focşaniului atestă că vatra actuală a oraşului a fost locuită încă din neolitic, obiectele descoperite aparţinând culturii Cris (circa 5000 î.Hr.). Au mai fost descoperite un tezaur dacic din secolul III–II î.Hr., un tezaur de monede imperiale romane, alte mărturii ale culturii materiale care au aparţinut carpilor şi sarmaţilor din sec. II-III e.n. Până la începutul secolului XVII-lea, Focşaniul era consemnat ca sat, iar după anii 1615-1620 se menţionează denumirea de târg, devenind cu timpul cea mai importantă aşezare între Trotuş si Râmnicu Sărat, aflându-se la confluenţa drumurilor comerciale ce unesc Ţara Românească cu ţările din vestul şi estul Europei. Un moment important în istoria Focşaniului îl constituie perioada Unirii de la 1859, oraşul legându-şi numele de acest act naţional pentru totdeauna. La Focşani a funcţionat, între anii 1859 şi 1862, Comisia Centrală însarcinată cu elaborarea legilor comune celor două Principate, Curtea de Casaţie pentru două Prefecturi (Putna şi Râmnicul Sărat), două tribunale, două poliţii, două secţii ale municipalităţii. În anul 1862 se realizează unirea celor două părţi ale oraşului prin decretul de unificare din 6 iulie 1862 semnat de Alexandru Ioan Cuza, Focşaniul devenind reşedinţa judeţului Putna.

Perioada dintre Unire si câştigarea independenţei cunoaşte o mare înflorire. În 1866 se construieşte Gimnaziul, astăzi Colegiul Naţional Unirea, în anul 1867 Spitalul judeţean şi comunal, în anul 1873 Grădina Publică. Sfârşitul secolului XIX şi începutul secolului XX cunoaşte aceeaşi dezvoltare înfloritoare în aşa fel încât se înfiinţează Societatea Filarmonică denumita simbolic Doina Vrancei (1907), Biblioteca Publică (1912), Teatrul „Maior Gheorghe Pastia”, inaugurat în 1913, Palatul de Justiţie.

La 8 septembrie 1917 se semnează, la Focşani, armistiţiul între reprezentanţii Armatei Române şi cei ai Puterii Centrale. Între cele două războaie mondiale se continuă procesul de dezvoltare a oraşului Focşani prin construirea unei uzine electrice, construirea Ateneului Popular, clădirea Băncii Naţionale, Palatul Telefoanelor; se îmbunătăţeşte reţeaua de alimentare cu apă şi reţeaua stradală, se construieşte Mausoleul Eroilor între anii 1924-1926, Monumentul Eroilor Regimentului 10 Dorobanţi (1930).

După anul 1950, se înregistrează un rapid proces de industrializare cu implicaţii directe în procesul de creştere economică, migrarea populaţiei către mediul urban şi, implicit, în structura urbană a localităţii:

apar primele cartiere de blocuri de locuinţe (Cartierul Gara, Cartierul Sud, Cartierul Bahne, zona de centru a oraşului)
se prefigurează zona industrială care se va dezvolta treptat
s-au construit Fabrica de Confecţii (azi SC Incom SA), Combinatul de prelucrare a lemnului (SC Mopaf SA), Întreprinderea de scule şi elemente hidraulice (SC Romseh SA), Întreprinderea de aparataj electric (SC Instaelectric SA), întreprinderi de producere, prelucrare şi valorificare a vinului (SC Vinicola, SC Vincon SA), Întreprinderea de prelucrare mase plastice (Uniplast), întreprinderea de vase emailate (Vef), întreprinderea metalurgică (Metanef), unităţi aparţinând industriei uşoare (SC Heim-Milcov SA, Filatura, Efectofil), precum şi întreprinderi din industria alimentară (prelucrarea laptelui, valorificarea cărnii, valorificarea legumelor şi fructelor).

Oraşul Focşani a devenit municipiu, reşedinţă a judeţului Vrancea, odată cu noua împărţire administrativ-teritorială a României din anul 1968.

[modifică] Geografie

Municipiul Focşani se află la intersecţia căilor de comunicaţie rutieră şi feroviară europene, fiind străbătut de coridorul feroviar nr. 9 (Helsinki-Moscova-Chişinău-Bucureşti-Plodviv) si poate beneficia de propunerea de extindere a coridorului rutier nr. 1 (Talin-Varşovia-Cernăuţi-Bucureşti). Este încadrat geografic la intersecţia latitudinii nordice de 45 grade şi 42 minute cu longitudinea estică de 26 grade şi 13 min., străjuind partea sud-estică a Carpaţilor de curbură, la contactul dintre Câmpia Siretului inferior şi dealurile subcarpatice ce culminează cu Măgura Odobeştilor (1001 m). Municipiul Focşani are o suprafaţă de 48,15 km², ceea ce reprezintă 1% din suprafaţa judeţului Vrancea, fiind o localitate de dimensiune medie.

Reţeaua de comunicaţii este dispusă radial, accesul în oraş făcându-se prin şase porţi de intrare:

dinspre sud pe E85 (DN 2) din direcţia Bucureşti-Buzău prin Bariera Bucureşti;
dinspre est, pe DJ 204 din direcţia Brăila-Galaţi prin Bariera Brăilei şi Galaţi;
dinspre est, pe DJ 204D din direcţia Suraia prin Bariera Galaţi–Suraia;
dinspre nord, pe E85 din direcţia Suceava–Bacău-Mărăşeşti sau Iaşi-Vaslui-Tecuci prin Bariera Mărăşeşti şi pe DJ 204E şi DJ 209 din direcţia Petreşti şi Vânători;
dinspre vest, pe DN 2D prin Bariera Drumul Vrancei-Odobeşti din direcţia Târgu Secuiesc–Vidra–Boloteşti–Drumul Vrancei sau pe DJ 205C din direcţia Vidra-Boloteşti–Odobeşti–Focşani;
dinspre sud, pe DC 141 prin Bariera Coteşti din direcţia comunei Câmpineanca.

[modifică] Relief

Fiind situat pe magistrala feroviară Bucureşti-Ploieşti-Bacău-Suceava şi pe cea rutieră Bucureşti-Buzău-Suceava pe E85 (DN 2), flancat de râurile Putna, spre răsărit, la o distanţă de 7 km, şi Milcov, spre miazăzi, la o distanţă de 2 km, oraşul Focşani se situează în câmpia joasă a Siretului Inferior la o altitudine de 50-55 metri deasupra mării, câmpie ce se întinde de la linia Mărăşeşti, Vânători, Tătăranu, Ciorăşti până la albia Siretului.

[modifică] Riscuri naturale

Teritoriul judeţului Vrancea corespunde celei mai active zone seismice din ţara noastră. Răspândirea focarelor de cutremure pune în evidenţă existenţa a doua zone:

trunchiul Vrîncioaia-Tulnici- Soveja, unde se produc cutremure la adâncimi între 80-160 km, legat de curbura arcului carpatic;
în regiunea de câmpie între Râmnicu Sarat, Mărăşeşti şi Tecuci cu cutremure mai puţin adânci.

Seismele, cu epicentru în Vrancea, au origine tectonică, fiind provocate de deplasările blocurilor scoarţei sau alte părţi superioare ale învelişului, în lungul unor falii formate anterior sau în lungul unora foarte adânci. Cutremure devastatoare, cu magnitudinea cuprinsă între 7 şi 8 grade pe scara Richter, s-au înregistrat în 8 octombrie 1620, 9 august 1679, 12 iunie 1701, 13 mai 1738, 6 aprilie 1790, 26 octombrie 1802, 1829, 28 ianuarie 1838. În secolul XX, cele mai semnificative evenimente au avut loc la 25 mai 1925, 10 noiembrie 1940 care, a distrus aproape în întregime oraşul Panciu având magnitudinea de 7,4 grade, 4 martie 1977 cu magnitudinea de 7,2 grade, 30 august 1986 cu magnitudinea de 7 grade, 30 si 31 mai 1990 cu magnitudinea de 6,9 respectiv 6,4 grade.

Numărul cutremurelor cu magnitudine egală sau mai mare de 3 grade înregistrate în judeţul Vrancea pe ultimii ani se prezintă astfel:

1998: s-au înregistrat 19 cutremure din care, cel mai mare s-a produs la data de 28 aprilie cu magnitudinea de 5 grade;
1999, s-au înregistrat 33 cutremure din care, cele mai puternice s-au produs la 28 aprilie cu magnitudinea de 5,3 grade, la data de 8 şi 14 noiembrie cu magnitudinea de 4,6 grade;
2000, s-au înregistrat 23 cutremure din care, cel mai mare s-a produs la data de 6 aprilie, cu magnitudinea de 5 grade.

Analiza factorilor de risc la nivelul municipiului Focşani trebuie să ţină cont în mod prioritar de faptul ca cea mai importantă zonă seismică din România se află în zona Vrancea.