Jean-François Revel

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Jean-François Revel (n. 19 ianuarie 1924, Marsilia - d. 30 aprilie 2006, Val-de-Marne) a fost un filosof, scriitor şi ziarist francez, membru al Academiei Franceze, figură de prim rang al anticonformismului în rândurile intelectualităţii franceze, virulent adversar al totalitarismului sub orice formă.

Jean-François Revel s-a născut la 19 ianuarie 1924 în Marsilia într-o familie originară din Franche-Compté. După absolvirea cursurilor secundare la École libre de Prvence din Marsilia cu bacalaureatul literar, se prepară în Lyon la Lycée du Parc pentru înscrierea în "Şcoala Normală Superioară", unde este admis în anul 1943. În timpul războiului ia parte activă la mişcarea de rezistenţă împotriva ocupanţiei naziste sub numele conspirativ "Ferral" şi, după eliberare, ocupă timp de câteva luni funcţia de însărcinat pe lângă "Comisariatul Republicii" în regiune Rhône-Alpes. Îşi începe cariera didactică în afara Franţei ca profesor în Algeria (1947-1948), apoi la liceul şi Institutul francez din Mexico City (1950-1952) şi, în sfârşit, la Institutul francez şi Facultatea de litere din Florenţa (1952-1956). Reîntors în Franţa, obţine titlul de profesor agregat în Filosofie (1956).

În 1963 renunţă la activitatea universitară, pentru a se consacra definitiv carierei de ziarist şi scriitor. Cariera sa literară începuse deja în 1957 cu romanul Histoire de Flore şi eseul Pourquoi des philosophes ?, în care polemizează pentru prima oară cu marxismul. Într-un timp în care majoritatea covârşitoare a intelectualităţii franceze avea o fermă orientare de stânga, pro-sovietică şi anti-americană, în mare măsură sub influenţa lui Jean-Paul Sartre, Revel - până în 1970 el însuşi socialist în cluburile republicane conduse de François Mitterand - denunţă cu fermitate începând cu eseul politic de mare succes Ni Marx ni Jésus (1970) totalitarismul sovietic şi analizează critic dogmatismul marxist-leninist, atrăgându-şi invectivele presei de stânga.

Revel a fost consilier literar al editurilor René Julliard şi Robert Laffont până în 1978, an în care devine director şi editorialist al săptămânalului L'Express, post din care demisionează în 1981 în urma unor diferenţe de opinie cu Jimmy Goldsmith, proprietarul revistei. În 1982 devine cronicar al publicaţiei Le Point, post pe care îl va ocupa până la moartea sa.

La 19 iunie 1997, Revel este ales membru al Academiei Franceze. În acelaşi an îşi publică memoriile sub titlul Le voleur dans la maison vide. A fost distins cu titlul de ofiţer al "Legiunii de Onoare" (Franţa), ofiţer al ordinului "Cruz de Sul" (Brazilia), comandor al ordinului "Isabela Catolica" (Spania).

Jean-François Revel a fost căsătorit cu într-un prim mariaj cu pictoriţa Yahne Le Toulemin. Fiul lor, Matthieu Ricard, este călugăr budist, cu care J.-F. Revel a dialogat în cartea cu titlul Le Moine et le Philosophe (1997). A doua soţie a fost jurnalista Claude Sarraute, fiica cunoscutei scriitoare Nathalie Sarraute.

J.-F. Revel a decedat în noaptea de 30 aprilie 2006, în spitalul Kremlin-Bicêtre (Val-de-Marne) şi a fost înmormântat în cimitirul Montparnasse din Paris.

[modifică] Selecţie a principalelor publicaţii

• Pourquoi des philosophes ? (1957)
• Sur Proust (1960)
• La Cabale des dévots (1962)
• Ni Marx ni Jésus (1970)
• La Tentation totalitaire (1976)
• Descartes inutile et incertain (1977)
• Comment les démocraties finissent (1983)
• Le Terrorisme contre la démocratie (1987)
• La Connaissance inutile (1988), ("Cunoaşterea inutilă", 1993 Ed. Humanitas, Bucureşti)
• Le Regain démocrtique (1992), ("Revirimentul democraţiei", 1995 Ed. Humanitas, Bucureşti)
• Histoire de la philosophie occidentale, de Thalès à Kant (1994)
• La grande parade. Essai sur la survie de l'utopie socialiste (2000), ("Marea paradă. Eseu despre supravieţuirea utopiei socialiste", 2002 Ed. Humanitas, Bucureşti)
• L'obsession anti-américaine (2002)

[modifică] Citate

• L'idéologie, c'est ce qui pense à votre place ("Ideologie înseamnă ceea ce gândeşte în locul tău")
• Je n'ai combattu le communisme au nom des idées libérales; je l'ai combattu au nom de la dignité humaine ("Nu am combătut comunismul în numele ideilor liberale, ci în numele demnităţii umane")