Liber Pontificalis
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Liber Pontificalis sau Cronica Papiilor este o operă religioasă care conţine biografia tuturor papilor. Este un important izvor pentru istoria Bisericii şi se bucură de o mare apreciere critică.
[modifică] Conţinut
Opera poate fi descrisă simplu astfel: conţine o listă de succinte biografii ale Papilor de la început până la sfârşitul secolului al IX-lea al erei creştine (e.c.). Liber Pontificalis continuă apoi (cu volumul al II-lea) până la sfârşitul secolului al XV-lea, la Papa Pius al II-lea. Evident, aceste biografii sunt orânduite cronologic din moment ce toate biografiile din secolul al IV-lea până la sfârşit au fost scrise îndată după moartea fiecărui papă, de un funcţionar mărunt de la Vatican; acest aspect a şi făcut ca cele scrise, chiar dacă poartă amprenta cronicarului, să fie cât mai obiective: adică cel ce nota nu se temea de nici o repercusiune.
În lista papilor, numele fiecărui papă este însoţit de următoarele date:
- 1) numărul anilor de pontificat (din care dată se pot deduce anii de început şi de sfârşit a pontificatului);
- 2) locul natal al respectivului papă, rude, împăraţi sau/şi regi din aceeaşi perioadă;
- 3) campanii de construcţii (îndeosebi biserici în Roma);
- 4) principalele luări de poziţie, eventual cuvântări însemnate, instituiri organizatorice;
- 5) locul înmormântării şi
- 6) perioada de vacanţă a Sfântului Scaun (cât a durat de la moartea unui papă până la alegerea şi consacrarea următorului papă).
Informaţiile istorice din această culegere de biografii sunt absolut sigure, întrucât procesul de compilare a datelor exclude atât imixtiunile cât şi naivităţile.
Aşa cum s-a arătat mai sus, Liber Pontificalis a fost redactat de persoane cu rang inferior la Vatican, îndată după moartea papei. Informaţiile au fost examinate foarte atent de cercetători în căutarea unor semne de prejudecăţi, de suprimare sau de falsificare. Desigur că astfel de alterări există, însă ele au fost identificte şi, în prezent, cercetătorii sunt convinşi de autenticitatea datelor şi de credibilitatea lor: cele câteva intervenţii care au alterat textul nu invalidează – sunt de părere cercetătorii – şi nici nu diminuează valoarea lui de izvor istoric.
Lista primelor trei secole a fost cea mai folositoare istoricilor, întrucât arată ce anume se cunoştea în sec. al V-lea despre începuturile Bisericii creştine. Practic, pe vremea persecuţiilor ori nu s-a scris (de teamă să nu fie găsit vreun document şi astfel să se desconspire numele conducătorilor bisericii) ori, dacă s-a scris ceva, nu s-a păstrat. În schimb, creştinii transmiteau din generaţie în generaţie istoria eroicelor mărturii de credinţă şi astfel în secolele al IV-lea şi al V-lea compilatorii au folosit aceste „memorii” ale comunităţii creştine.
Începând cu secolul al IV-lea, compilatorii s-au mişcat pe baze mult mai solide, chiar dacă mai sunt discrepanţe şi erori.
Examinarea textelor sugerează că iniţial (înainte de anul 546 e.c.) au fost două versiuni, după care Liber Pontificalis a rămas neatins.
De la începutul secolului al VII-lea (foarte probabil pe timpul pontificatului papei Honoriu I), numele şi datele papilor sunt cvasi contemporane: adică au fost scrise imediat după moartea fiecărui papă. Aceste adnotări, chiar dacă reflectă orientările autorilor lor, sunt foarte bine îngrijite şi expuse raţional.
Munca multor compilatori şi autori, asupra unei perioade de timp atât de îndelungată, a complicat procesul de creare a ediţiilor pentru studiu. La sfârşitul secolului al XIX-lea Louis Duchesne şi Theodor Mommsen au făcut câte o ediţie a acestei opere (aceea a lui Th. Mommsen este însă incompletă), iar traducerile, studiile critice şi comentariile apar în secolul al XX-lea: aceste studii şi comentarii se ocupau în principal de descoperirea nivelelor de istoricitate a cuvintelor.
