Logică formală

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

[modifică] Logica formală conţine, în principiu, câteva subdiviziuni esenţiale, fiecare centrată pe studiul :

A.Noţiunilor/termenilor:

Valoarea formei unei noţiuni depinde de calitatea operaţiilor prin care a fost produsă şi modificată.

Exemplu:

O noţiune poate fi precisă dacă intensiunea ei a fost bine dezvăluită sau confuză dacă însuşirile obiectului sunt neesenţiale sau incomplete. Noţiunea poate fi clară dacă i s-a dezvăluit complet extensiunea arătându-se toate obiectele ce fac parte din clasa purtătoare a însuşirilor prevăzute în extensiune şi poate fi obscură dacă mulţimea obiectelor având caracteristicile precizate este incompletă.

Alte chestiuni specifice:definiţia termenilor ca noţiuni cărora le este atribuit un nume, Legea variaţiei inverse a intensiunii în raport cu extensiunea, clasificarea lor după extensiune(sferă)--vizi/nevizi, colectivi/divizivi, individuali/generali, vagi/precişi-- şi intensiune(conţinut)--abstracţi/concreţi, absoluţi/relativi, independenţi/corelativi, pozitivi/negativi--, raporturi între aceştia (identitate, intersecţie, ordonare, contrarietate, contradicţie);

---

B.Propoziţiilor categorice:

Criterii esenţiale de distincţie a judecăţilor/propoziţiilor. În raport cu forma judecăţii trebuie ţinut cont de criteriul corectitudinii. Judecata trebuie să reflecte apartenenţa sau neapartenenţa unei însuşiri la un obiect. Deci pentru a fi logică o judecată trebuie să afirme sau să nege că un obiect este într-un anumit fel. Al doilea criteriu de apreciere a unei judecăţi este valoarea de adevăr sau valoarea propriu zis cognitivă prin raportare la realitatea pe care o reflectă; judecata poate fi adevarată sau falsă. Alte chestiuni specifice:subiect şi predicat logic, termen distribuit/nedistribuit, pătratul logic(al lui Boethius): SaP - Toţi S sunt P (S+distribuit, P-nedistribuit);SeP - Nici un S nu este P(S+, P+), SiP - Unii S sunt P (S-, P-); SoP - Unii S nu sunt P (S-, P+);raporturi între propoziţiile categorice (contrarietate, subcontrarietate, contradicţie, alternare); reprezentarea prin diagrame Venn şi Euler a relaţiilor dintre S si P;

---

C.Raţionamentelor

Criteriul de apreciere a raţionamentelor este însuşirea lor de a da concluzii adevărate din premize adevărate. Aceasta depinde de forma raţionamentului care poate fi prezentată ca o schemă de gândire. Însuşirea se desemnează prin cuvântul validitate. Raţionamentul corect este acea relaţie între premisă şi concluzie, în care o Premisă adevărată conduce la o Concluzie) adevărată.

Logica studiază condiţiile formale ale gândirii, formele valide ale raţionamentului, ea indică modalităţile posibile pentru formularea unei concluzii adevărate, fie pe calea raţiunii - raţionamentul.

Trebuie făcută deosebirea între validitatea argumentării şi corectitudinea concluziei. Dacă una sau mai multe premise ale unei concluzii sunt false, atunci chiar sub forma unei argumentări formale valide şi concluzia este falsă. Ca exemplu, argumentarea formal corectă "Toate mamiferele sunt patrupede, toţi oameni sunt mamiferi, deci toţi oamenii sunt patrupezi" porneşte de la o premisă neadevărată şi duce la o afirmaţie la rândul ei falsă. Pe de altă parte, o concluzie falsă poate în anumite condiţii să ducă la o afirmaţie corectă: "Unele animale sunt bipede, toţi oamenii sunt animale, deci toţi oamenii sunt bipezi". Prin urmare valabilitatea logică a unei concluzii depinde de felul argumentării şi nu de conţinutul său. Acest aspect poate fi descris plastic prin expresiile "falsul implică orice" şi "adevărul este implicat de orice".

Tipuri de inferenţe:

• 1.imediate: operaţiile de conversiune, obversiune, contrapunere parţială sau totală;
• 2.mediate: silogismele, M ca termen mediu, premisă majoră, premisă minoră, concluzie, legi ale silogismului, figuri şi moduri silogistice, testarea validităţii silogismelor, polisilogismele (sorit, epicheremă).