Lucian Stângu
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Lucian Stângu este un jurist român, care a deţinut funcţia de judecător la Curtea Constituţională a României (1995-2004).
[modifică] Biografie
A absolvit în anul 1960 Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Bucureşti. După absolvirea Facultăţii, a lucrat ca cercetător ştiinţific la Institutul de cercetări juridice al Academiei Române (1960-1975). În anul 1971 a absolvit un curs postuniversitar la Facultatea internaţională pentru studiul dreptului comparat din Strasbourg (Franţa). A obţinut ulterior titlul ştiinţific de doctor în drept.
Din anul 1975, Lucian Stângu lucrează în funcţia de consilier permanent la Consiliul Legislativ. În anul 1990, devine consilier la Preşedenţia României. În perioada 1990-1995 , deţine funcţia de subsecretar de stat şi secretar de stat la Departamentul legislaţie, studii, relaţii externe, cetăţenie, din cadrul Ministerului Justiţiei.
Începând din anul 1991, Lucian Stângu a predat ca profesor titular cursuri de drept civil (drept agrar şi dreptul mediului) la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) din Bucureşti - cursuri postuniversitare şi, de asemenea, cursuri de drept civil şi drept funciar la Facultatea de Administraţie Publică. Din anul 1995, predă un curs de drept funciar şi sistematizare urbană în calitate de profesor titular la Facultatea de drept din Bucureşti - studii postuniversitare.
În anul 1995, prof. dr. Lucian Stângu a fost numit, de către Camera Deputaţilor, în funcţia de judecător al Curţii Constituţionale a României, pentru un mandat de 9 ani. Mandatul său a expirat în anul 2004.
Pentru o scurtă perioadă (1998-1999), Lucian Stângu a fost şi profesor titular al cursului de drept constituţional la Facultatea de Drept şi la Facultatea de Drept Administrativ a Universităţii "Ovidius" din Constanţa. În anul 1998, a îndeplinit temporar funcţia de rector al Universităţii "Tomis" din Constanţa.
[modifică] Activitatea ştiinţifică şi publicistică
Prof. dr. Lucian Stângu este autor si coautor al unor tratate, monografii (în colaborare, 7 volume), peste 100 de articole şi studii, câteva zeci de comunicări ştiinţifice la reuniuni interne şi internaţionale.
Printre distincţiile primite de către Lucian Stângu menţionăm următoarele:
- Laureat al premiului "Simion Bărnuţiu" al Academiei Române (1971);
- Medalia Academiei Române la aniversarea a 125 de ani (1992);
- Medalia Federaţiei naţionale a revoluţionarilor din România (1994);
- Medalia ministerului justiţiei din România (1995);
- Medalia Universităţii din Poitiers, Facultatea de drept şi ştiinţe sociale (1996);
- Medalia Adunării Naţionale a Republicii Franceze (1996);
- Medalia Consiliului Constituţional al Republicii Franceze (1997);
- Medalia Curţii Constiţutionale a Federaţiei Ruse (1997);
- Medalia Universităţii naţionale, Colegiul de Drept, Seul, Coreea (1998);
- Ordinul Naţional "Pentru Merit" în grad de Mare Cruce (2000).