Mănăstirea Bogdana
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Bogdana este o mănăstire din nordul Moldovei.
Cuprins |
[modifică] Istoric
Începuturile mănăstirii şi ale bisericii Sfântul Nicolae se pierd în negura vremurilor, în perioada de constituire a statului feudal moldovean. De-a lungul vremii, acest monument arhitectural de o frumuseţe aparte a îndeplinit un rol istoric, religios şi cultural deosebit. În ciuda intemperiilor vremii, biserica a rezistat peste veacuri cotropirilor tătare şi turceşti, jafurilor, războaielor şi dominaţiei hasburgice, constituind de-a lungul timpului o garanţie a spiritului naţional românesc. Dacă în Transilvania prima mănăstire a fost Hodoş (Bodrog), amintită în 1117 într-o scrisoare a regelui Bela al III-lea, iar în Ţara Românească mănăstirea cu hramul Adormirea Maicii Domnului, a lui Negru Vodă, în Moldova avem mănăstirea Sfântul Nicolae, ctitorită de Bogdan I. Monument de arhitectură, biserica Sfântul Nicolae a fost zidită, de voievodul Bogdan Vodă (1359-1365), ca mulţumire adusă lui Dumnezeu pentru izbânda în lupetele ce le-a purtat pentru a pune bazele unui stat liber şi independent la răsărit de Carpaţi, în Ţara Moldovei. Acest sfânt locaş de închinare avea să-i fie şi necropolă atât lui, cât şi urmaşilor familiei sale, aici fiind îngropaţi domnitorii Moldovei pâna în timpul lui Alexandru cel Bun, dar şi rudele familiilor domnitoare. În timpul domniei lui Alexandru cel Bun, biserica a devenit locaş episcopal, episcopii avându-şi reşedinţa în incinta mănăstirii. Unii istori afirmă că mănăstirea Bogdana a fost reşedinţă mitropolitană, până la 26 iulie 1401 când Mitropolia Moldovei a fost recunoscută oficial de către Patriarhia de la Constantinopol şi scaunul mitropolitan a fost mutat la Suceava. În 1775, când nordul Moldovei a fost ocupat de hasburgi, mănăstirea a fost desfiinţartă, iar biserica Sfântul Nicolae a rămas biserică episcopală până în 1782, când episcopia a fost transferată la Cernăuţi. Prin mutarea episcopiei la Cernăuţi, în 1782, biserica Sfântul Nicolae a fost transformată în biserică parohială, de mir, o parte din chiliile existente în jurul bisericii au fost demolate, iar o altă parte transformate în grajduri pentru caii garnizoanei austriece staţionată aici. După 1918, când Bucovina a fost eliberată, mănăstirea Bogdana nu a mai fost reînfiinţată, iar biserica Sfântul Nicolae a rămas biserică parohială până în ultimile decenii ale sec. XX-lea când a fost închisă de regimul comunist, fiind considerată monument istoric. Mănăstirea a fost redeschisă la 6 decembrie 1992, când a fost instalat, primul stareţ al mănăstirii de după 1775, în persoana arhimandritului Teodor Pavlo. În anul 1996 stareţul Teodor s-a mutat la cele veşnice, în locul său fiind ales părintele arhimandrit Iustin Dragomir. Noul stareţ a accelerat ritmul lucrărilor în curs de desfăşurare şi a început unele noi, astfel că în 1996 a fost înlocuită catapeteasma degradată din lemn de tei a bisericii Sfântul Nicolae cu una nouă din lemn de stejar şi a început construcţia unui corp de chilii cu arhondaric, terminat în 1998. Tot în 1998 a fost terminată şi acoperită cu tablă de cupru, noua biserică, cu hramul Sfântul Leontie.
[modifică] Arhitectura
Biserica Sfântul Nicolae este prima construcţie religioasă de piatră din Moldova, păstrată în forma ei originală, nealterată până astăzi, fiind considerată un adevărat document de naştere a arhitecturii Moldovei. Biserica Sfântul Nicolae aminteşte de zbuciumatele vremuri legate de întemeierea statului feudal moldovean şi constituie expresia unei admirabile sinteze artistice între arhitectura romanică, gotică şi bizantină. Dispoziţia generală a planului prezintă caracteristicile basilicii romanice cu cor şi cu absidă. Tendinţa de a frânge unele arcuri şi bolţi sunt caracteristice arhitecturii gotice, iar specific arhitecturii bizantine este delimitarea spaţiului interior în altar, naos, pronaos şi pridvor.
[modifică] Pictura
Istoricul afişat în biserică consemnează că, probabil primul strat de pictură datează din primele decenii ale sec. XIV-lea, din vremea lui Alexandru cel Bun. În timpul voievodului Alexandru Lăpuşneanu, în anul 1558, se înregistrează un nou strat de pictură. Un Alexandru Lăpuşneanu trelea strat de pictură ar fi din anii 1745-1750, în timpul episcopului Iacob Putneanul. Frescele ajunse în această ultimă fază sunt acoperite cu o pictură realizată în tempera, de pictorul bucovinean Epaminonda Bucevschi în anul 1880. În tabloul votiv, pictat în naos, Alexandru Lăpuşneanu alături de Bogdan I şi de Alexandru cel Bun, se află şi Stefan cel Mare, dovadă a executării picturii în timpul său.
[modifică] Mormintele
Alegertea bisericii Sfântul Nicolae ca loc de odihnă a domnitorilor este dovada incontestabilă a primei biserici de piatră din Moldova. Astfel, în naos se află 7 morminte. Primul mormânt, în colţul sud-estic al naosului este al lui Bogdan I. Pe aceaşi latură a naosului este înmormântat şi Laţcu Voievod. În apopierea mormintelor lui Bogdan I şi a lui Laţcu este un mormânt cu inscripţia lespezii funerare ştearsă, fiind amplasat la nivelul pardoselii şi nu deasupra ca celelalte. După dimensiunea pietrei funerare se presupune că aici a fost înmormântată o femeie, poate chiar Maria soţia lui Bogdan I sau Ana, soţia lui Laţcu. Pe de altă parte istoricul Ştefan Gorovei susţine că acest mormânt aparţine lui Petru I, acesta nefiind înmormântat la Probota. El îşi argumentează opinia prin faptul că la Rădăuţi, până la Alexandrul cel Bun, erau înmormântaţi voievozii conform succesiunii lor la tron, astfel că după Bogdan I şi Laţcu urma Petru I, deci mormântul acestuia urmând celui lui Laţcu. Lângă peretele nordic sunt 4 morminte ale lui Ştefan I, Roman I, Bogdan, fratele lui Alexandru cel Bun şi Bogdan, fiul lui Alexandru cel Bun. În pronaosul bisericii, se află 3 morminte. Pe latura nordică se află mormântul Doamnei Stana, soţia lui Bogdan al III şi mama lui Ştefăniţă Vodă şi mormântul Anastasiei fiica lui Laţcu. Înaintea uşii pronaosului se află piatra de mormânt a episcopului Ioanichie, mort în 1504.
[modifică] Legătură externă
- http://www.bogdana.ro/ Situl oficial
