Menuet
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Menuet (din limba franceză: menu pas = pas mărunt), termen cu două semnificaţii:
- 1.) Vechi dans tradiţional francez în trei timpi (metrică ternară);
- 2.) Muzica destinată acestui gen de dans sau compoziţie muzicală de sine stătătoare.
[modifică] Dansul
Menuetul este un vechi dans francez graţios din perioada barocă, originar din Poitou, cu mişcări moderate în trei timpi. În secolul al XVII-lea a luat locul dansului Courante şi a fost introdus de compozitorul Jean-Baptiste Lully la curtea regelui Ludovic al XIV-lea, care a devenit mare iubitor al acestui gen de dans. Menuetul este menţionat pentru prima dată în 1664 de către Guillaume Dumanoir în tratatul său polemic împotriva maeştrilor de dans de la Académie royale de Danse. În 1706, Raoul-Auger Feuillet face o descriere amănunţită a mişcărilor de dans în Vme Recueil de danse de bal pour l'année 1707. Iniţial, dansul era deschis de o pereche, căreia îi urmau alte perechi, în ordinea rangului nobiliar, în tempo măsurat, cu ţinută solemnă şi diverse înclinări şi plecăciuni. Din Franţa, menuetul s-a răspândit în întreaga Europă. După o lungă cădere în desuetudine, menuetul a cunoscut o scurtă revenire către anul 1880 sub o formă inspirată din cadril.
[modifică] Muzica
Menuetul este una din mişcările facultative ale unei suite instrumentale sau orchestrale, inserat de obiceiu după sarabandă şi înainte de gigă. Are o formă tripartită, cu o secţiune principală care precede şi urmează unui trio, numit astfel pentrucă iniţial era executat de trei instrumente soliste. Adesea este dublat, cu repetiţia primului menuet, fără repriză, după cel de-al doilea, ambii având teme înrudite.
În perioada barocă, menuetul a fost introdus în suită de către Johann Sebastian Bach şi Georg Friedrich Haendel, dar cunoaşte o largă răspândire în special în perioada clasică vieneză. În 1750, Johann Stamitz din Şcoala de la Mannheim introduce menuetul ca parte a III-a a unei simfonii. Acest procedeu este preluat de Joseph Haydn şi Wolfgang Amadeus Mozart. Începând cu Simfonia a Treia ("Eroica"), Ludwig van Beethoven înlocueşte menuetul cu mişcarea ceva mai viguroasă de scherzo.
De mare popularitate la public se bucură Menuetul din Quintet-ul de coarde îm Mi major de Luigi Boccherini, Menuetul în Sol major pentru pian de Ian Paderewski şi Menuetul (Partea III-a) din Concertul pentru vioară şi orchestră în La major KV 219 de Mozart.
